Voi continua să studiez acest popor

La capătul a trei ani frumoși, dar grei, am devenit de ieri licențiată a Facultății de Studii Iudaice a Universității București. Festivitatea de absolvire a fost emoționantă mai ales pentru colegele mele, aflate la prima facultate, însoțite de părinti fericiți și plini de speranță. Le mulțumesc profesorilor mei alături de care am luptat din Geneza 32 până la războaiele din Liban, care m-au purtat când pe urmele askenazilor, când pe cele ale sefarzilor şi care m-au sprijinit în desele momente de cădere în care am retrăit exterminarea a un milion de copii în camerele de gazare naziste. Voi continua să studiez acest popor magic care stă sub semnul miracolului pentru că a învăța mereu îmi pare cel mai frumos sport al minţii şi am aflat de la un filozof grec că adevarul nu se deține, adevărul se caută…

Promoția Facultății de Studii Iudaice 2018

3J5A1077 3J5A1199 Floriana Jucan, festivitatea de Absolvire a Facultății de Studii Iudaice, 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *