Vestea mortii mamei lui Adrian Nastase m-a ravasit zilele acestea. Mi-am amintit cum am evocat perioada lui de la Jilava in care ea s-a inchis in casa si nu a vrut sa vada pe nimeni. O forma suprema de introvertire si de traire a suferintei in completa solitudine.
Nu prea am stiut vreodata ce sa ii spun cuiva care isi pierde mama.
Mereu am stat sub semnul teoriei ca oricine poate fi inlocuit: un sot cu un alt barbat, o prietena cu o alta, chiar cand pierzi un copil, poti avea sansa de a mai avea un altul… insa nimeni nu poate inlocui o mama!
De aceea, mai ales in aceste zile, am “trait” cu “imaginatia sufletului” disperarea ca vor veni si peste mine, candva, zile ca acestea….
Pana atunci, pot spune inca …CE MULT TE IUBESC, maicuta mea…
