Cum binele şi răul sunt un binom în care ai posibilitatea opțiunii, la fel sunt şi cele două Românii în care trăim schizofrenic noi toți: cea bună şi cea rea.
Personal, am ales să văd partea plină a paharului şi să o evidențiez, de șase ani încoace, în revista pe care o conduc. Am întâlnit în curiozitățile mele jurnalistice oameni solari, cu reușită personală, care trăiesc şi dobândesc succesul sisific, chiar în nevroza colectivă şi vaietul prelung la scară națională. Am refuzat să mă încolonez în corul bocitoarelor şi să aduc pe prima pagină non valorile, eșecurile şi mediocritatea. Toți cei de aici sunt dovezi ale faptului că în Romania există si oameni de bine şi oameni care vor să facă bine.
Nu pot nega mentalitățile medievale, incultura crescândă – lucrez acum la un dosar despre cât şi cum mai citim şi parcurg statistici alarmante care arată că românii citesc, în medie, o carte pe an –, nu putem ignora întoarcerea la misticism ca fenomen de masă şi la credință – nu ca sentiment interior, ci ca așteptare materială – nostalgia dictaturii, apatia socială etc.
În același timp însă, România este o forță formidabilă demonstrată şi prin faptul că între cele două războaie mondiale, leul românesc era mai puternic decât francul elvețian.
Într-o ţară care importă din Occident mașinile industriale, apar ingineri şi constructori de geniu; într-o ţară care se baza pe leacuri şi pe vraci apar deschizători de drumuri in medicina modernă universala; într-o ţară în care principalul mijloc de transport era carul cu boi apar constructori şi proiectanți de avioane; într-o societate a imobilismului apar mari exploratori ai lumii, marinari, aviatori şi astronauți de renume. Am dat lumii pictori şi sculptori care stabilesc recorduri internaționale la casele de licitații. Numai în domeniul industriei petroliere, cuantumul pagubelor din timpul primului Război Mondial, prezentat Aliaților la Paris în 1920, atingea un total de 10 miliarde de lire sterline-aur, fără să mai vorbim despre Tezaurul pierdut la Moscova estimat la 1 miliard de euro.
Ca om care călătoreşte permanent, pot testimonia că problema noastră este în principal una de percepție şi de imagine. Până şi Transparency International lucrează cu indici de percepție a corupției şi nu cu date reale.
România n-a avut niciodată o strategie coerentă de promovare, iar brandurile personale s-au autodistanţat fiind confiscate de ţările de adopție. România n-a protestat vreodată.
În 2005, când o româncă a înjunghiat un călugăr francez, Mircea Cărtărescu declara că francezii o percep pe criminală de o sută de ori mai româncă decât este el. La întrebarea de ce o labilă psihic ar arunca asupra unei ţări întregi anatema de criminali, în timp ce un scriitor respectat n-ar reuși să facă din România un spațiu al intelectualității, răspunsul este simplu: pentru faptul că acea criminală a fost vizibila, iar cultura română nu.
Ne promovăm penibil printr-o frunză când am putea reaminti lumii că România a fost prima ţară din lume cu o producție de petrol oficial înregistrată în statisticile internaționale, înaintea Statelor Unite ale Americii şi Rusiei, că am avut prima rafinărie şi ca Bucureștiul a fost primul oraș din lume iluminat public cu petrol lampant, că am inventat penicilina, că am dat prima femeie neurochirurg din lume şi prima femeie inginer silvicultor, că aici s-a înființat primul Institut de Geriatrie din lume – care a fost apoi preluat în mai toate ţările – şi lista superlativelor şi a unicităţilor românești este lungă. Veți spune, poate, că aparțin trecutului. Nimic mai greșit.
Într-o ordine aleatorie, vă dau câteva exemple de reușită contemporană, de români care trăiesc printre noi, aici, nu aiurea, şi despre care aţi putut citi în paginile Q Magazine: violonistul Alexandru Tomescu, Uca Marinescu, prima femeie din lume care, la 61 de ani, cucerea cei doi Poli ai Pământului, diplomatul Bogdan Aurescu, cel care a adus României, după 40 de ani de dispute, 9.700 de kilometri pătrați din platoul continental, medicul Şerban Brădișteanu care a realizat primul transplant de inimă din ţara noastră, Raluca Van Staden, care a inventat senzorul ce depistează prezenta cancerului în sânge într-un stadiu în care poate fi vindecat sută la sută, Mircea Tudor, cel care a inventat primul scanner de avioane din lume, o serie de tineri geniali cărora le-am dedicat un coverstory intitulat „Deștepții României” şi cărora universităţi de renume, companii internaționale şi instituții precum Banca Mondială le-au omagiat performanţa profesională, acordându-le demnităţi şi însărcinări dintre cele mai importante, Proiectul Strategic „Ana Aslan” de la Buzău cu o valoarea a investițiilor până în 1.2 miliarde de €, Proiectul ARCA, o organizație non-guvernamentală care are obiective îndrăzneţe de explorare a spațiului cosmic printr-un proiect 100% românesc, Liga Studenților Români din Străinătate, industria vinului care a crescut de la an la an în pofida lipsei unor măsuri de stimulare sau a crizei, vă reamintesc cel mai frumos film despre România pe care l-a făcut, din păcate, un străin, Prinţul Charles, descoperirea telocitelor – considerate o soluție pentru regenerarea organelor vitale – de către academicianul Laurențiu Popescu, împreună cu o echipă de la Institutul „Victor Babeș”, la Microsoft a doua limbă vorbită este româna şi din 3.500 de angajați, 300 sunt români, 10.000 de profesori universitari români se regăsesc în cele mai importante centre universitare din lume succesul, milioanele de romani care dinamizează economiile altor ţări, succesul Serviciului Roman de Informații în combaterea terorismului – vă rog să fiţi încredinţaţi că dacă pe teritoriul României nu a avut loc niciun atentat terorist de anvergură nu este pentru că nu s-a gândit nimeni să-l organizeze, ci pentru că ofițerii români de informații sunt de un înalt nivel profesional – vă reamintesc misiunile armatei române în Afganistan, descoperirea de noi resurse în Marea Neagră, faptul că România are 8 mine, de câte 1.000 de tone de aur fiecare – din motive clare nu se dorește deschiderea lor – avem cel mai productiv sol din Europa, ceea ce înseamnă hrană pentru o jumătate din continent şi aş putea continua cu atâtea alte exemple de Românie pozitivă.
Pornind de la toate aceste realităţi, în ciuda mefienţei pe care probabil fiecare dintre noi o încearcă uneori, cred în dezvoltarea unei culturi antreprenoriale competitive în contextul internațional actual, folosind modelul ideologiei triple helix , o abordare multidisciplinară între cercetare/educație – sustenabilitate – antreprenoriat.