Dezamagirea mea, Teoctist

Teoctist a fost duhovnicul meu. Pana azi. De aici incolo este doar o dezamagire. Nu-i pot nega calitatile duhovnicesti si de teolog, dar sunt intristata, ca la moartea cuiva drag, de faptul ca dorinta trupeasca a fost mai puternica decat juramantul facut de el in fata lui Dumnezeu. Nu vreau sa judec pentru ca, pana la urma, si preotul este om si ar trebui sa facem cu totii diferenta intre a fi dezamagiti de oameni si a fi dezamagiti de Dumnezeu. Pe mine Dumnezeu nu m-a dezamagit niciodata.  Desi, initial, m-am gandit ca ar fi fost mai bine ca dezvaluirile din Libertatea sa nu fi aparut, ulterior, mi-am dat seama ca demersul colegilor mei este unul util. Asa cum la spovedanie preotul iti cere sa nu tainuiesti un pacat, meseria de jurnalist iti cere sa nu tainuiesti o minciuna despre un om in fata caruia enoriasii isi deschid sufletul, considerandu-l fara de prihana. Daca Ieromonahul Teoctist ar fi fost surprins in aceleasi ipostaze alaturi de o femeie, am fi fost la fel de scandalizati? Si, inainte de a-l judeca, sa ne amintim ca preotii iau asupra lor pacatele tuturor celor care plecam impartasiti de la biserica! N-am mai vorbit cu el in ultimele 4 luni si, independent de greselile lui, marturisesc ca mie mi-a predicat intotdeauna legea morala, poate tocmai pentru sentimentul vinovatiei care-l apasa. Teoctist nu a murit, dar simt nevoia sa spun, astazi, Dumnezeu sa-l ierte, pentru ca are atata nevoie! 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *