Cine si-ar fi imaginat ca un nihilist ca Cioran, care a urcat nu numai pe culmile disperarii, ci ale negarii propriului existentialism…el, cel care fara ideea sinuciderii n-ar fi putut trai…se poate indragosti la 70 de ani ?[…]
Dupa recitirea scrisorilor din "Dulcea mea doamna, Eminul meu iubit…", dupa cele dintre Haidegger si Hanah Arendt, din care paragraful "Ai intrat in biroul meu…si-am stiut atunci ca viata e istorie…" il pastrez intiparit in memorie…m-am reintors la cele ale lui Cioran catre Friedgard Thoma si invers, stranse in cartea "Pentru nimic in lume". Cred c-am daruit-o cel putin in vreo zece exemplare !
Cu o oarecare implicare personala, redau mai jos cateva pasaje din aceste epistole.
"Draga Friedgard,
…M-am gandit la Dumneavoastra si la tot ce ar fi putut sa se intample in noapxea de joi…daca nu v-ati fi impotrivit. V-am auzit suspinand si plangand. Mai bine de o ora in mintea mea s-au derulat scenele cele mai intime cu o asemenea precizie incat a trebuit sa ma scol ca sa nu-mi pierd mintile. Am discutat prea mult si am inteles dependenta mea senzuala de Dumneavoastra in toata claritatea ei abia dupa ce v-am marturisit la telefon ca as vrea sa-mi ingrop capul pentru totdeauna sub fusta Dumneavoastra. Ce mortale pot fi anumite lucruri…
Acum as vrea sa ma adun putin, mi-e frica de decepxii viitoare si de gelozia teribila. Imaginea inevitabila a convietuirii Dumneavoastra cu prietenul in timpul acelor blestemate zile de Pasti si dupa aceea, este mai mult decat pot suporta. Ca sa ma sustrag acestui chin trebuie sa incerc sa-mi depasesc obsesiile si pe cat imi e posibil sa ma gandesc altfel la Dumneavoastra. …EMC"
"Lausanne/Ouchy, 12 mai, 1981
Chere Friedgard,
Va mai amintiti de plimbarea atat de apropiata pe marginea lacului ? Din cauza frigului, azi dimineata nu era aproape nimeni acolo. Doar eu cu lacrimile mele. Niciodata in viata nu am varsat atat de multe, fara cea mai mica posibilitate de a rade. Nu mai inteleg ce caut pe lumea asta in care fericirea ma face si mai nefericit decat nefericirea. Pentru mine ati devenit atat de importanta, incat ma intreb cum va sfarsi intalnirea noastra. As vrea sa evedez cu dumneavoastra intr-o insula parasita si sa plang toata ziua… Cum as fi putut sa-mi imaginez ca voi suferi atat din cauza Dumneavoastra ?…Tot ceea ce ma tine departe de Dumneavoastra e exil….Si totusi declinul meu datorita Dumneavoastra imi este necesar si nesperat.
Al Dumneavoastra Cioran"
"Koln, 14.05.1981, ora 16
Dragul, dragul meu calator,
Tocmai ati telefonat cu vocea Dumneavoastra febrila, aspra si trista. Cum as putea sa ripostez la scrisoarea Dumneavoastra atat de coplesitoare din Lausanne-toate formularile frumoase palesc in fata adevarului Dumneavoastra de pe malul lacului.
Cercul se ingusteaza atat de mult, as vrea sa arunc totul in aer: sotia sau prietena Dumneavoastra care e cu ochii numai pe noi( si pentru mine a fost o lovitura sa aflu ca aveti o legatura atat de stransa): pe urma prietenul meu, Walter, de care trebuie sa ascund totul.
As dori-ca sa-l citez pe Lenz-sa var lumea dupa soba, pentru ca totul e asa de mic, asa de stramt. Dar pana si cele doua zile intense cu Dumneavoastra mi-au fost prea aproape sau Dumneavoastra mi-ati venit prea aproape… In cuvinte si scrisori ma simt mai acasa cu Dumneavoastra decat in gestica nonverbala a afectiunii.M-ati aruncat in imediatetea univoca a unei relatii fizice, cand eu voiam duplicitatea erotica a legaturii spirituale…
A Dumneavoastra, Friedgard"
Pe 26 mai 1981, Cioran ii scrie femeii iubite, mai tanara cu vreo 30 de ani ca el :
"Am incercat-prin toate mijloacele-sa Va uit.Dar, vai, nu mi-a reusit.C"
Citesc in continuare…