…Ma incanta si ma omoara de bucurie misterul muzical ce zace in mine, care isi arunca reflexe in ondulatiile melodioase, care ma destrama si imi reduce substanta la ritm pur.[…]
Am pierdut substantialitatea, acel ireductibil care-mi dadea proeminenta si contur, care ma facea sa ma cutremur in fata lumii, simtindu-ma abandonat si parasit, intr-o singuratate de moarte, si am ajuns la o dulce si ritmica imaterialitate, cand n-are nici un rost sa-mi mai caut eul, fiindca melodizarea mea, convertirea in melodie, in ritm pur m-a scos din relativitatile obisnuite ale vietii.
Vointa mea cea mare, vointa mea persistenta, intima, consumatoare si epuizanta, ar fi sa nu ma reintorc niciodata din starile muzicale, sa traiesc exaltat, vrajit si innebunit intr-o betie de melodii, intr-o ebrietate de sonoritati divine, sa fiu eu insumi o muzica de sfere, o explozie de vibratii, un cantec cosmic, o inaltare in spirale de rezonante. Cantecele tristetii inceteaza a mai fi dureroase in aceasta betie si lacrimile devin arzatoare ca in momentul supremelor revelatii mistice. Cum de pot uita lacrimile interne ale acestor beatitudini ? Ar trebui sa mor, pentru a nu mai reveni niciodata la alte stari. In oceanul meu launtric picura tot atatea lacrimi cate vibratii mi-au imaterilizat fiinta. Daca as muri acum, as fi omul cel mai fericit….
CIORAN, Cartea amagirilor