Cu 75 de ani în urmă…

media_145348782086852600(Cadavre la morga din Bucureşti  – Sursa foto: Arhiva Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România)

Abia întoarsă de la Templul Coral, din București, unde s-a comemorat Pogromul de la București din 1941, am încă în minte cuvintele ministrului Raluca Prună: „Trebuie să ne cerem iertare! Şi mai ales să nu uităm!”.

125 de evrei au fost omorâţi, 25 de sinagogi şi temple au fost jefuite şi peste 1200 de case şi prăvălii deținute de evrei au fost distruse în zilele de 21-23 ianuarie 1941. Totul în numele unei ideologii şi Mişcări legionare care la vremea respectivă avea adepți şi, mai mult, se afla la guvernare.

Chiar dacă am afirmat mereu că orice eveniment istoric nu trebuie privit în lumina valorilor şi a vremurilor de astăzi, ci contextualizat epocii sale, este greu să îmi explic şi să înțeleg cum a putut poporul român să „nască” un asemenea monstru, să îl alimenteze şi să-l încoroneze cu putere politică şi administrativă.

„Au fost zile crâncene de mare suferinţă, de teamă şi de spaimă” a spus Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

vainer-despre-pogromul-legionar-din-ianuarie-1941-sa-pastram-mereu-aceasta-tragica-amintire-18526551Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. Foto – Mediafax

„Formele de manifestare ale pogromiștilor au fost variate, dar toate au avut ca ţintă finală uciderea de evrei. După violenţe verbale şi cântece legionare pline de venin antisemit, marşuri în forţă şi urletele unor indivizi dornici de sânge şi răzbunare, au avut loc devastări de locuinţe şi de magazine, incendieri de sinagogi şi punerea pe rug a sulurilor de Tora şi a cărţilor de rugăciune evreieşti”.

Cercetătorul Anca Tudorancea de la Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România comenta o fotografie devenită simbolică cu sulurile aruncate de legionari, în spate, care s-au prins de candelabru şi au rămas acolo. Imaginea are mai ales un mesaj religios, asociind Tora cu salvarea divină şi, implicit, cu lumina.

Încă din 20 ianuarie , legionarii au început să captureze evrei pe străzile Bucureştiului şi au fost duşi în centre legionare unde au fost torturaţi, interogaţi şi umiliţi. Medici, avocaţi, comercianţi, veterani de război, lideri ai evreilor, nu conta. 15 dintre ei au fost duşi la Abatorul de pe Splaiul Dâmboviţei şi ucişi în modul cel mai barbar cu putinţă. Trupurile lor au fost atârnate în cârligele în care se agăţau vitele. Unor cadavre li s-au scos intestinele şi au fost agăţate în jurul gâtului.  Iată cum a consemnat  scriitorul Virgil Gheorghiu scena: „În imensă sala a abatorului, unde boii sunt agăţaţi cu cârlige pentru a fi spintecaţi, erau suspendate acum cadavre de oameni goi. Era un spectacol oribil care întrecea în cruzime orice imaginație. Pe unele cadavre era însemnat cuvântul „CUŞER”. Erau cadavre de evrei… Sufletul mi-e murdărit. Mi-e ruşine de mine însumi. Ruşine pentru că sunt român ca acei criminali din Garda de Fier” .

Cel mai mare masacru a avut loc în pădurea Jilava, unde circa 90 de evrei au fost împuşcaţi şi apoi dezbrăcați de haine şi descălţaţi. Ei au fost practic de două ori victime: odată prin asasinare, şi a două oară, morţi fiind, prin jefuire.

Roser 2 (chip)Cadavrele evreilor ucişi în pădurea Jilava. Foto credit – Matatias Carp, „Cartea neagră. Suferinţele evreilor din România: 1940—1944″

În mod miraculos, trei oameni au supravieţuit. Unul dintre ei, rabinul Herscu Guttman a povestit ulterior că o bandă de legionari înarmaţi cu topoare şi răngi au intrat în locuinţa sa din strada Vasile Adamache, au distrus şi  jefuit tot ce se putea din casă, Iosef şi Iancu au fost urcaţi într-o maşină şi duşi la unul din centrele legionare unde erau strânşi şi alţi evrei. Apoi, după bătăi, torturi şi umiliri subumane, au fost urcaţi într-un camion, împreună cu alţi evrei, şi duşi spre pădurea Jilava. „La un moment dat, uşa camionului s-a deschis în spate. Am văzut că ne aflăm pe o şosea, în plină pădure, fără ca să ştiu unde anume, chiar la marginea şoselei. În uşa se aflau 5 sau 6 legionari, înarmaţi cu pistoale, care au început să tragă din maşină câte doi dintre evreii pe care îi împuşcau tot aşa câte doi, doi, cu o iuţeala vertiginoasă. La un moment dat, am fost coborât şi eu cu cei doi fii ai mei, care mă ţineau strâns, unul de un braţ, altul de celălalt. Fiul meu mai mare a început să se roage de unul dintre ucigaşi să ne cruţe viaţa, fiindcă nu am făcut nici un rău nimănui, pentru că eu sunt rabin şi pentru că acasă au mai rămas copii mici. Legionarul a ripostat însă: „Hai repede jidane, nu întinde vorba!”; În jurul nostru se aflau o sumedenie de cadavre, fiindcă maşina noastră era ultima care a sosit. Ameţit, sau poate instinctiv, m-am lăsat la pământ, am auzit împuşcături, nu am mai ştiut ce se petrece cu mine. Am simţit cum fiul meu mai mare, atârnat de braţul meu, a murit imediat, în timp ce celălalt s-a mai zbătut puţin şi a horcăit. Iară nu ştiu ce a fost după aceea. Poate că am şi leşinat”, a povestit rabinul.

media_145349229870329300

(Detaliu interior, Templul Cahal Grande / Sursa foto: Arhiva Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România)

Când şi-a revenit, s-a îndreptat gol pe şoseaua şi a ajuns la primăria comunei Jilava şi a fost luat din nou în primire de legionari şi băgat într-o cameră cu alţi evrei. A fost din nou dus în pădure şi executat. Şi din nou a scăpat. Când şi-a revenit, în tăcerea nopţii, înconjurat de cadavre, rabinul Guttman a spus Kadish-ul, rugăciunea celor morţi.

Iată cum scrie ziaristul F. Brunea-Fox, care a vizitat locurile unde se aflau cadavrele, scenele pe care le-a văzut: „Mă opresc lângă cadavru, hipnotizat de masca lui înfiorătoare. E un bărbat împlinit. Pe pieptul vânjos, răsare din vegetația părului negru un smoc galben, sub care mijeşte rana unei arsuri. Dar nu acest amănunt comun tuturor sub alte şi variate aspecte m-a reţinut, ci faţa nenorocitului, ochiul drept scobit cu sfredelul parcă, atât cât e găvanul orbitei, imensă gaură împlinită până la nivelul sprâncenei de sângele închegat şi o şuviţă subţire roşie prelinsă până-n bărbie.

Altul. Flăcăiaş subţire, blond. De-a curmezişul pieptului, peste şale, i s-au încrustat brazdele vinete lăsate de răngile şi frânghiile ude. Fiarele i-au smuls unghiile. A fost cărat aici mutilat şi-mi închipui uşurarea cu care a primit moartea şi aceasta dozată, prelungită, dacă e s-o reconstitui după cele trei răni: una în şold, alta în umăr, şi a treia de abia fatală, în urechea stângă.

Altul. Bărbat atletic, piept lat, picioare şi braţe vânjoase. A încremenit cu mâinile crispate în zvâcnirea din urmă peste pântecele neted, de unde a ţâşnit prin gaura largă a proiectilului un ghem de viscere.

Şi celălalt, ins mărunţel, cu un puf bălai pe creştet căruia glonţele i-a smuls falca, prin orificiul căreia se zărește muchia sfârtecată a limbii.

Grozăvie! Privesc sub petecul de hârtie ce acoperă pubisul unui vlăjgan voinic. Nu-i o drăcească iluziune: nefericitul e emasculat. De unde atâta ură şi cruzime!”

Alţi evrei au fost ucişi în propriile lor case, sub ochii copiilor sau ai părinţilor.

7464712190021136768Victime ale pogromului din Bucureşti 1941

Sinagogi de o rară frumuseţe au pierit în incendii, printre acestea numărându-se Cahal Grande de rit sefard. Nicio sinagogă de rit sefard nu mai există astăzi în România.

Aurel Vainer a amintit în cuvântul său că aceste crime au avut loc concomitent cu o rebeliune a Mişcării Legionare, condusă de Horia Sima,  împotriva lui Ion Antonescu, soldată cu înfrângerea totală a legionarilor şi cu scoaterea lor din alianţa de guvernare.

În tot acest haos criminal, au existat şi români care şi-au riscat viaţa, adăpostind şi salvând evrei.

Câţiva au primit titlul „Drepţi între popoare”, acordat de Institutul Yad Vashem: Constanţa Florescu, care a adăpostit-o în casa ei pe prietena sa, Roza Hendler; Alexandru Ghiţescu, care l-a ascuns în casă pe vecinul lui, avocatul Joseph Morgenstern; familia Stoenescu, care a chemat familia Donner să se ascundă în casa lor timp de trei zile sau Maria Tubak, care, atunci când legionarii au vrut să-i aresteze chiriașii evrei, i-a convins că acolo  nu locuiesc evrei şi a păzit casa timp de trei zile.

Ziua de astăzi mi-a adus în memorie chipul domnului Sica, un evreu care locuia deasupra apartamentului în care stătea mătuşa mea, Alexandra, pe Calea Dudeşti. Multe sâmbete ale copilăriei mele le-am petrecut la ea şi domnu’ Sică, parcă-l văd şi acum bătrân, cu o mâna paralizată şi vorbind cu greu, avea şi bunătatea, dar şi tristeţea rece a supraviețuitorului unor timpuri pe care astăzi le evocăm tocmai pentru a nu le repeta.

11312705_368636166671311_6853672350168771632_o

Pogromul de la Bucureşti, cu toate imaginile pe care le-am descris mai sus, nu se diferențiază cu nimic de ceea ce face astăzi ISIS în Irak sau Siria. Semn că istoria nu trebuie uitată şi tocmai asta apreciez mereu la poporul evreu: prezervarea memoriei.

În atmosfera Templului Coral, alături de câţiva miniştrii ai Cabinetului Cioloş, de ambasadorul Israelului la Bucureşti, Tamar Samash, de Marjorie Stern, ataşatul cultural al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, de Dr. Lya Benjamin, recunoscut drept cel mai profund cunoscător al Holocaustului din România, de alţi evrei sau oficiali apropiaţi comunităţii evreieşti,  am simţit şi vină şi neputinţă de-a putea schimba ireversibilitatea timpului istoric.

Niciun discurs, nicio fotografie, nici o comemorare nu poate reda trăirea reală a ceea ce s-a întâmplat. Paul Schwartz, vicepreşedintele FCER şi preşedinte al Comunităţii Evreilor din Bucureşti, amintea de mărturia unui supravieţuitor de la Auschwitz care, peste ani, avea să spună că mirosul de carne arsă şi urletele permanente care se auzeau în acest lagăr sunt ireproductibile.

Pogromul de la Bucureşti a luat vieţi omeneşti, dar a ucis şi sufletele unor oameni rămaşi în viaţă.

Tocmai pentru că România deţine anul acesta preşedinţia IHRA (Alianţa Internaţională pentru Amintirea Holocaustului), trebuie să arătăm tuturor că ne  acceptăm istoria fără să o falsificăm sau să îi negăm adevărurile dureroase. Recunoscându-ne greşelile, putem demonstra demnitate naţională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *