„Armonia” divină

Abia am plecat de la concertul de Crăciun susţinut de Corala bărbătească „Armonia” la Opera Naţională. Un timp al credinţei şi al magiei coborât în sală şi apoi în fiecare dintre noi. Oamenii aceştia au îngeri în glas şi refac o atmosferă idilică pe care ne-o imaginăm fiecare în visele noastre nepământene despre Naşterea lui Iisus Hristos!

Îl putem ierta pe Înalt Prea Sfinţia Sa de orice ar fi greşit cu vorba, cu gândul şi cu fapta, doar pentru că tutelează şi sprijină acest fenomen al muzicii corale din România.

IMG_20151221_184717„Armonia” a cucerit toate concursurile internaţionale indiferent de continent, semn că muzica noastră şi vocile lor îngenunchează orice juriu de oriunde ar fi el.

O bucurie şi o călătorie alături de magi spre ieslea sfântă de unde ne tragem noi, creştinii, începuturile şi sfârşitul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *