Temirkanov, statuie aplecată spre artiștii lui… a luat din instrumentele lor vraja muzicii lui Rachmaninov şi a lui Rimsky şi ne-a „lovit” peste inimi cu ea. Leonskaja…. imperială!
M-a durut Orchestra asta… mă doare încă. M-a luat şi m-a dus într-un paradis care… din nefericire… era populat cu oameni spre ieșire. Aud în dreapta mea șoptit…”decât sub dominația armată a Americii, mai bine sub puterea muzicală a Rusiei!”. Adevărul este ca ruşii au urcat astă seara pe cele mai înalte culmi ale abisului interior. Mă îndrept spre iesire şi tac… nu aud, nu văd, nu mai simt nici ploaia de afară în faţa căreia unii se apară cu umbrele. Ce să mă mai atingă… după această muzică… după această vrajă? Nimic.
Închei cu o prietenă dragă: „Scufundaţi în universul lor rus, ruşii cu toţii – solista, orchestra, compozitorii – ne-au arătat cum sunt, ce sunt şi cam pe unde se află restul”