Ţine-L, Doamne, secret!

Cassis_panorama

„Ca să scrii tragedii, trebuie să le trăiești”, spune Bertrand Russell „În căutarea fericirii”. E valabil şi pentru feerii: trebuie să le trăieşti. Așa este Cassisul, un sat vechi de pescari, pe coasta de sud a Franței… o feerie. „Trăiesc”acest loc de câţiva ani şi l-am ținut secret, în ciuda generozității mele de-a vă împărtăşi locuri magnifice pe care am păşit. Parcă am vrut să-l țin doar al meu, într-o utopică iluzie că pot fi locuri pe hartă pe care să le deținem în mod exclusiv.

Cassisul pare despins din tablourile lui Paul Signac

Cassis_(quay)

L-am descoperit cu câţiva ani în urmă, într-o vacanţă cu prietenele mele, când pornisem pe urmele lui Van Gogh prin Arles şi când am străbătut Provence-ul prin toate lanurile lui de lavandă, prin toate rândurile de vie şi am ajuns să-l vizitam pe Nostradamus la el acasă sau să ne plimbăm pe Pod du Gard, lângă Avignon sau prin Castelul Papilor din același oraș.

De atunci, mă reîntorc mereu la Cassis, deși este atât de mic încât îl poți descoperi într-o zi, însă dependenţa psihosomatică pe care ţi-o oferă acest mic sat „patronat” de sus de un castel transformat în hotel cu cinci camere este perpetuă.

Civilizația modernă n-a ajuns încă aici, casele sunt toate în stil provencal, cu maxim două-trei etaje, „decorate” în culorile pastel de vernil sau lila ale obloanelor de la geamuri.

Portul este plin de bărci simple de pescari şi rareori câte un yaht al vreunui milionar rafinat care îşi dorește simplitatea unui loc în care Chanel, Vuitton, Gucci sau Brioni… n-au deschis boutique-uri de lux.

Iubesc Cassisul pentru că nu este încă descoperit, cucerit, „poluat” de ruși, de asiatici, de prost gust, de ostentație, de sclipici superficial.

Terasa vilei La Meduse

IMG_6352 (1)Şi mai iubesc locul paradisiac în care ne cazăm de fiecare dată, Vila La Meduse, în care sunt doar 5 camere pe terasa cărora cresc leandrii superbi şi înalți şi care, suspendată deasupra portului, oferă o vedere ireală. Când n-am găsit nicio cameră liberă, ea era închiriată în totalitate fie de Naomi Campbell, fie de Adriana Karembeu, fie de vreun fost premier al Franței. Croissante franțuzești şi fructe pe terasă, acesta este începutul unei zile care poate culmina apoteotic cu cele mai bune moules alla provencale la Nino sau cu un peşte prins cu câteva ore în urmă la restaurantul A la table.terasa la meduse

Celebrul vin rose de Cassis va fi întotdeauna servit în carafe mari, transparente, pline cu gheaţă, iar undeva pe un ponton amenajat în port va fi un festival de Jazz sau o serată literară.

Restaurantul Nino din Cassis

csassis nino

Celebrele callanques, formațiuni din piatră, vechi peșteri, care din cauza eroziunilor apelor au căpătat diferite forme şi au născut mici golfuri în jurul lor, oferă un peisaj magnific de întoarcere în timp, din iahturi sau vase de agrement care organizează plimbări de două sau trei ore, pe tot parcursul zilei. Seamănă cumva cu fiordurile norvegiene. Din carierele de piatră ale Cassisului s-au construit postamentul Statuii Libertăţii din New York şi cheiurile unor porturi celebre precum Pireus, Port Said, Marsillia sau Alexandria.

Ţine-L, Doamne, secret!

IMG_1135 (2)Istoria spune că acest loc, încă secret pentru multă lume – Ţine-L Doamne așa! –, există încă din Paleolitic (aproximativ 27.000 i.e.n) şi câteva artefacte descoperite aici, precum monede şi obiecte din lut, par să ofere argumente că el a fost locuit şi de greci. Însă primele datări istorice provin din timpul romanilor, care au notat „Portul Carcisis” ca fiind pe ruta pe care a mers împăratul Antonius Pius.

În secolul al V-lea, Rene de Anjou i-a cedat Cassisul arhiepiscopului de Marsillia sub a cărui tutela s-a aflat până la Revoluția din 1789.

Atmosfera piețelor provencale organizate miercurea şi vinerea când fermierii şi artizanii locali vând brânzeturi de casă, ulei de măsline, fructe, săpun de lavandă sau ambră, rochii din in alb sau saculeţi brodați de mână cu lavandă, este un spectacol vizual şi olfactiv.

Mă reîntorc la Cassis pentru a patra oară în această vară. Uneori am zburat până la Nisa şi apoi am parcurs cei circa 200 de kilometri cu o mașină închiriată, alteori am zburat cu escală în Paris şi am aterizat la Marsillia şi de acolo am luat taxiul. Găsesc aici o pace şi o liniște, o atmosferă aproape indescriptibilă, pentru că flavour-ul zilelor şi serilor din acest mic port nu poate fi scris… ci doar trăit!

1024px-Cassis-Chateau

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *