…de un moment de graţie divină. Nu doar că am fost martoră la acordarea titlului Doctor Honoris Causa de Universitatea Bucureşti Preafericirii Sale Theophilos al III lea, Patriarh al Ierusalimului şi al întregii Palestine, ci am fost binecuvântată cu o icoana tipărită după cea originală adusă ieri, la Bucuresti, înfăţişându-i pe Sfinţii Constantin şi Elena în care a pus o bucată din lemnul Sfintei Cruci, pe care mi-a dăruit-o personal.
Proximitatea unui astfel de om m-a înnobilat.
Charismatic, smerit şi luminos în acelaşi timp, Patriarhul Theophilos a arătat în cuvântul său rostit în faţa Patriarhului Daniel, a înalţilor ierarhi ai Bisericii Otrodoxe Române, a distinşilor profesori ai Universităţii Bucureşti şi a altor personalităţi care au fost de faţă la eveniment, rolul de “pod” pe care creştinismul îl poate avea între evrei şi palestinieni, adică între iudei şi musulmani. Admiţând că între cele două tabere este, de fapt, un conflict religios, că diplomaţii şi oamenii politici au eşuat de-a lungul timpului în rezolvarea acestui etern conflict, Patriarhul Ierusalimului a spus ca pentru dobândirea păcii este nevoie ca beligeranţii să fie egali, concept oarecum inacceptabil astăzi, cel puţin pentru partea israeliană.
Născut în Grecia, în 1952, Patriarhul Theophilos a ajuns la Ierusalim la vârsta de 12 ani şi întreaga lui ascensiune spirituală, umană şi de diplomaţie în cadrul Bisericii Ortodoxe va fi legată de acest oras sfânt pe care l-a evocat sublim, numindu-l “capitala spirituală a lumii”, definit de “diversitatea şi universalitatea” lui.
Un Laudatio impresionant a fost rostit de Conferenţiar Doctor Madeea Axinciuc, coordonatorul Programului de Studii Religioase din cadrul Universitătii. Om de o rară profunzime intelectualo-teologică, Madeea Axinciuc îmi este şi profesor la Facultatea de Studii iudaice. Ea mi-a deschis cel mai frumos şi cel mai luminos drum prin Biblie pe care am păşit vreodată. Încurajând unicitatea fiecărei personalităţi a studentului pe care îl are în faţă, este unul din acei profesori pe care îi urmezi fascinat de elocinţa discursului şi de bucuria cu care se dăruiesc discipolilor. Sunt puţini astfel de profesori, iar ei sunt o binecuvântare.
Ea a subliniat la patriarhul Theophilos nu doar virtutea teologică, ci calitatea de “politician distins” şi “diplomat înţelept” într-un Orient Mijlociu pe care însuşi Preafericirea Sa l-a apreciat de o “complexitate religioasă” unică în lume.
“ Patriarhul Theophilos vede puterea ca puterea de a iubi. Lumina sa ca Patriarh este doar reflexia a ceea ce Preafericirea Sa este ca Mare Preot.” a rostit Madeea Axinciuc, adăugând, în spiritul epistolar al lui Pavel către Corinteni, capacitatea Patriarhului Theophilos de-a fi “îndelung răbdător” şi “binevoitor”, de a nu pizmui, a nu se lauda şi a nu se trufi, bucurându-se de adevăr.
Acest portret a făcut trimitere cumva, în mod subtil, la conflictul născut în urmă cu cca 3 ani între Patriarhul Ierusalimului şi Patriarhul Daniel, cauzat de construcţia unei biserici româneşti la Ierihon, stins astăzi datorită virtuţilor înalte şi spiritului reconciliant de care ambii patriarhi au dat dovadă.
Am văzut în Patriarhul Theophilos, acest om mic de statură, cu ochi vii, o barbă argintie şi straie negre, Smerenia personificată. Mâna lui mi-a întins o iconiţă, dăruindu-mi astăzi, fără să ştie, una din acele Mari Întâlniri pe care un creştin le are în viaţa lui religioasă.
Read here the English version…
