Sunt în a treia săptămână de Studii Iudaice. Am trecut de la agonia învăţării alfabetului ebraic la extazul faptului că am reușit. După primul meu curs de limba ebraică am ieșit plângând, deznădăjduită, minimizată de stângăcia cu care nu reușeam să desenez niște semne asemănătoare bastonașelor din clasa I şi fiind convinsă că nu voi reuși să trec la un nivel superior. Da, așa se învaţă acest alfabet ale cărui litere scrise (cursive) sunt complet diferite faţă de cele tipărite, pe care le citim în cărţi, ziare, locuri publice etc. Practic, pot spune că sunt două alfabete diferite. Fiind o limbă semitică ea nu are deloc nici structura şi nici logica unei limbi indo-europene (din care face parte şi limba română), ci una proprie care mi s-a părut mai greu de pătruns decât misterul universului infinit. În jurul meu, cei dragi încercau să mă susţină moral, amintindu-mi câte alte „bătălii” am câștigat.
După câteva zile în care am repetat cu voce tare şi am scris până la nevroză alef, bet, ghimel, dalet, he etc… am reușit! Primul cuvânt pe care l-am scris în limba ebraică a fost tetragrama din Biblia ebraică folosită pentru a-L desemna pe Domnul –„Yud he vav he”. Al doilea a fost Dumnezeu – numele convențional dat de oameni Domnului şi al treilea cuvânt a fost „ani oevet otha”. Îmi voi aminti toată viața primele mele cuvinte în limba ebraică şi nu întâmplător… ele mă şi definesc ca fiinţă spirituală.
Am profesori minunați care mă învaţă Istorie şi Mentalităţi, Ebraica biblică, mă învaţă Religia şi Cultura iudaică, Tradiții şi Identităţi şi pot spune că este cea mai frumoasă perioadă de școală din toată viața mea.
Am mult de citit şi este motivul principal pentru care scriu mai rar. Dar mă voi reîntoarce curând aici…