… de la victoria pe care România a dobândit-o în fața Curții Internaționale de la Haga, în disputa cu Ucraina, pentru Insula Șerpilor. Cazul a devenit un reper în dreptul internațional şi în disputele teritoriale pentru alte state.
Momentul a fost marcat printr-o Conferință găzduită de Ministerul Afacerilor Externe, condusă de secretarul de stat Bogdan Aurescu, cel pe care multă lume îl consideră eroul acestui succes diplomatic, dar care, cu modestie şi generozitate colegială, a evocat şi elogiat aportul întregii echipe de diplomați români care l-au ajutat, dar şi al membrilor internaționali care au susținut cauza României.
În sală s-au aflat foștii miniștri de Externe ai României, Sergiu Celac, Teodor Meleșcanu şi Petre Roman, precum şi Jean-Pierre Cot (judecător la Tribunalul Internaţional pentru Dreptul Mării), Kenneth Keith (unul dintre cei 15 judecători ai Curții Internaționale de Justiție), diplomați străini ai altor state aflate acum în litigii teritoriale, avocați pledanți în speţe similare şi reprezentanți ai tuturor instituțiilor care au fost implicate în procesul de la Haga..
Atunci…
În 2004, Guvernul român a luat decizia istorică de a se adresa Curții Internaționale de la Haga pentru Delimitarea Maritimă în Marea Neagră, într-o dispută care opunea ţara noastră Uniunii Sovietice şi, după dizolvarea acesteia, Ucrainei, de peste 42 de ani. Backgroundul de diplomat şi doctor în drept internațional al lui Adrian Năstase a stat la baza acestei decizii, fostul premier invocând de multe ori, chiar prin „reîntoarcerea” la Nicolae Titulescu, primordialitatea legii internaționale în faţa polemicilor dintre două ţări beligerante: „Decizia politică de a soluționa diferendul la Haga a fost luată în urma unei evaluări atente care a concluzionat că negocierile nu puteau să ne aducă un rezultat în conformitate cu interesul național al României. Şi a fost o alegere perfectă, căci ea a permis României să folosească eficient instrumentele «inteligente» ale dreptului internațional în beneficul ţării mele!”, a spus Bogdan Aurescu în cadrul Conferinței.
La 3 februarie 2009, Curtea Internațională de Justiție va pronunța în ședință publică, solemnă, cu participarea plenului CIJ, a delegațiilor părţilor şi a presei, Hotărârea care a fost înmânată în original Agenților celor două ţări. Hotărârea a fost definitivă, obligatorie şi executorie, fiind imediat aplicabilă, fără niciun fel de alte formalităţi.
Să rememorăm totul în date şi cifre:
– 79,34% – 9.700 km pătrați – din suprafața aflată în dispută a fost atribuită României. Ucraina fusese dispusă, la un moment dat, să ne cedeze 4.000 mp, ofertă refuzată de România.
– CIJ este formată din 15 judecători permanenți, aleși de Adunarea Generală a ONU, pentru un mandat de 9 ani.
– 2 judecători ad-hoc au fost desemnați de părţi: Jean-Pierre Cot (România) şi Bernard Oxman (Ucraina).
– Procesul de la Haga a durat 4 ani, 4 luni şi 18 zile.
– 3 săptămâni – durata totală a pledoariilor orale în procesul cu Ucraina, în timp ce pledoariile scrise depuse de România în 2005-2006 au avut 1.713 de pagini scrise.
– Echipa României care a susținut cauza în faţa Curții a numărat 20 de membri, între care 5 au fost străini, experți în domeniul dreptului internațional.
– 36 de exemplare ale dosarului judecătorilor, cuprinzând elemente de probă care au susținut argumentația României, au fost transmise Grefei în fiecare zi a pledoariilor părţii române. Aceste dosare s-au aflat în faţa fiecărui judecător în timpul susținerii pledoariilor.
– 200 de documente a cuprins în total fiecare dosar transmis Curții. 92 dintre acestea au fost grafice special elaborate pentru etapa orală a procedurilor.
– Hotărârea Curții în cauza privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră are 67 de pagini.
– Statul român a plătit circa 630.000 de euro în cei 5 ani de proces.
Soluția dată de Curte a fost mai bună decât orice ar fi putut obține România prin negocieri. Am repurtat o victorie teritorială, cu consecințe importante economice – chiar dacă până acum evaluările potențialului de resurse în teritoriul revenit României sunt subiective şi inexacte –, am arătat lumii nivelul diplomației române, insuficient valorificată de factorul politic în promovarea „brandului” de ţară şi am creat un precedent în jurisprudența Curții prin unanimitatea cu care a fost adoptată această Hotărâre. Nici măcar judecătorul ad-hoc ce a reprezentat partea ucraineană nu a făcut opinie separată.
Acest caz a consolidat poziția ţării noastre în dreptul internațional şi rolul ei de promotor al instrumentelor dreptului internațional în diferendele statale.
De altfel, judecătorul Kenneth Keith a amintit, în discursul său, contribuția Şcolii Românești de Drept Internaţional care a dat un judecător în cadrul Curții Permanente de Justiție Internațională – Demetru Negulescu – şi pe unul dintre principalii fondatori ai conceptelor de drept internațional penal şi de curte penală internațională – Vespasian Pella – amintiți şi de Bogdan Aurescu. Numele liant rostit de mai toți vorbitorii a fost cel al excepționalului diplomat Nicolae Titulescu, un vizionar al conceptului de „spiritualitate a frontierelor” în care Bogdan Aurescu vedea principiile Schengen de astăzi, care a lăsat dreptului internațional definiții şi idei care au fost preluate ad litteram în jurisprudența internațională şi care spunea despre suveranitatea statului că poate fi grevată doar de „o servitute internațională în favoarea păcii şi a dreptului internațional”.
Într-un context politic actual destul de exploziv în regiune, procesul de la Haga şi Soluția pot fi o sursă de inspirație pentru un model pașnic de tranșare conflictuală şi pentru alte ţări aflate în dispută pentru delimitări maritime în Marea Caspică, Adriatică şi Mediterană.
Suntem consultanți internaționali
Surse diplomatice au declarat pentru Q Magazine că România asistă deja, la nivel de expertiză diplomatică, ţări în cauze similare. În timpul conferinței chiar am avut ocazia să vorbesc cu un reprezentant al Ministerului de Externe peruan, care mi-a mărturisit că ţara sa a fost consiliată de diplomați români în procesul de la Haga, din faţa aceleiași Curți Internaționale, care avea să dea câştig de cauza Perului, într-o dispută care dura de peste o sută de ani cu Chile, pentru o graniță maritimă în Pacific.
Însă, pe lângă vanitatea şi mândria națională, Insula Șerpilor a fost privită mult timp ca un teritoriu de unde ne-ar putea veni independenţa energetică, resursele de hidrocarburi ale zonei fiind estimate la zeci de miliarde de metri cubi de gaz natural şi zece milioane de tone de petrol (potrivit site-ului insulaserpilor.info)
La cinci ani însă, statul român nu a valorificat mai deloc acest potențial. Trasarea liniei de delimitare a permis deblocarea alocării blocurilor limitrofe liniei de demarcație prin adjudecarea rundei a X-a de acordare a licențelor pe acea zonă, deci un progres în termeni de trecere efectivă la explorări şi eventual exploatări (deocamdată doar explorări). Ceea ce este mai interesant de observat este faptul că în timp ce românii au adjudecat două dintre perimetrele de la limita frontierei în favoarea unor consorții conduse de Lukoil, ucrainenii au adjudecat pe partea lor în favoarea ExxonMobil.
De la același microfon şi în același context, doi înalți oficiali ai statului român, Bogdan Aurescu şi Mihnea Constantinescu, reprezentant al Guvernului României pe probleme de securitate energetică, au viziuni relativ diferite. În timp ce primul se arată bucuros de activitățile de explorare din zonă şi de perspectiva independenţei energetice a ţării noastre, cel de-al doilea a declarat onest că aceasta pare o iluzie.
Constantinescu a declarat pentru Q Magazine că fără „investiții în tehnologii noi de exploatare a resurselor on shore existente, fără deschiderea de exploatări a resurselor off shore în Marea Neagră şi a exploatărilor neconvenționale de gaze (shale gas) şi fără investiții în eficienţa energetică, independenţa noastră energetică este o iluzie sau o amăgire”.
Deşi putem aprecia cu indulgenţă că cinci ani nu sunt totuși un interval prea generos pentru a face un bilanț economic al modului în care statul român a folosit această victorie, mă îndoiesc că la nivel politic şi administrativ vom ști să o valorificăm la dimensiunea ei reală. Este reprezentativă chiar ziua aniversării. Televiziunile de știri – unele – au dedicat maximum trei minute acestui moment, iar pentru președintele țării, primul-ministru sau șefii celor două Camere ale Parlamentului a fost ca şi când n-a existat. Avem în schimb o apetenţă şi o voluptate uimitoare pentru scandal, pentru nonvalori, pentru fast food televizat cu pseudoanalişti şi avem un profund spirit distructiv pentru valorile simbolice. Aşa cum am scris cu ani în urmă, Bogdan Aurescu rămâne „un erou deja uitat”…