Doamne Dumnezeul Meu,
Cei mai mulţi dintre cei care vor ţine în mână această pagină de hârtie mă vor crede nebună şi vor judeca după propriile lor limite care nu Te învestesc cu puterea de-a citi aceste rânduri. Dar dacă ei se roagă, fiind convinşi că îi auzi, cine să schimbe credinţa mea că Tu poţi şi să vezi?
Ţie vreau să-Ţi mulţumesc pentru anii pe care mi i-ai dat până acum şi pentru toată înţelepciunea lor. N-aş fi ajuns la ea dacă nu aş fi coborât şi nu aş fi urcat în abisuri şi pe culmi dăruite celor pe care Tu îi alegi.
Nimic nu m-a atins şi nimic nu m-a înfrânt avându-Te pe Tine scut în jurul Fiinţei Mele. M-am simţit îndumnezeită pe vremea când mă răstigneau oamenii sau când M-ai vegheat pe patul de spital.
M-ai ridicat deasupra, până în Empireu, faţă de toate comorile lumii pe care Mi le-ai dat, tocmai pentru a nu mai tânji după ele.
Mi-ai trimis îngeri pe pământ care s-au întrupat în oameni pe care îi ştiu sau nu şi care Te roagă pentru mine.
Pe alţii mi-ai dat puterea de a-i aduce la Tine, deşi nu Te vedeau, nu Te auzeau şi se îndoiau de existenţa Ta.
M-ai ţinut departe mereu de cel mai mare păcat: Deznădejdea.
La capătul unei aşteptări care îmi îngenunchease sufletul, mi-ai trimis crucea Sfântului Andrei care mă protejează din noaptea în care mâna ce o poartă m-a ţinut în braţe. În mâna aceasta umană m-am aşezat pentru totdeauna până când mă vei lua în ale Tale.
Alege-mă pe mine singura pământeană care îi umple singurătăţile când îl vei lua în ţara cailor frumoşi pentru că el aduce ploile peste cerul şi pământul meu şi-n mijlocul acestei ierni îngheţate a adus arşiţa din inima mea.
Îţi mulţumesc, Doamne, pentru toate durerile şi suferinţele, pentru delirul şi disperările clipelor în care «fericirea că exist» îi era de ajuns. Fără ele n-aş fi ştiut ce înseamnă nici Crucea vieţii mele, nici Drumul şi nici Liniştea.
Ţine-L în viaţă şi vindecă-L!
Dă-mi Taina răbdării şi Puterea iertării!
Dă-mi curiozitatea de-a Te căuta în lucrurile în care doar cei aleşi Te pot vedea şi de a Te găsi în mine însămi!
Dă-mi acel gram de uimire care face din orice minune a Ta o revelaţie interioară absolută care trece în transcendent!
Dă-mi orice îndoială, dar lasă-mi ca indeniabilă certitudine existenţa Ta!
Ceartă-mă dacă vreo clipă a vieţii mele uit că sunt frântură din zidirea Ta!
Dă-mi vocaţia Binelui şi a construcţiei!
Du-mă-n genunchi până la uşa Ta să simt mai adânc izbăvirea durerilor şi a însângerărilor fizice.
Păstrează-mi vie bucuria de a dărui mai mare decât pe aceea de a primi!
Dă-mi neliniştea interogativă, dă-mi expierea care mă poate înalţa mereu la Tine!
Dă-mi smerenia care să mă salveze de mândria vinovată că mă iubeşti atât de mult!
Revarsă asupra mea Mila Ta infinită atunci când Te uit!
Locuieşte-mă să nu ajung vreodată să mă-ntreb a cui sunt eu!
Iartă-mă, Ajută-mă şi Nu mă părăsi!