Ascultaţi-l pe Kennedy!

„Un idealist fără iluzii!” spunea John Fitzgerald Kennedy despre el însuşi. Se împlinesc astăzi 50 de ani de la ceea ce avea să intre în istorie ca „tragedia de la Dallas”. Cel mai tânăr şi cel mai carismatic preşedinte al Americii a fost împușcat de un nebun marxist aflat în evidenţele FBI-ului, dar al cărui profil psihologic a fost ignorat.

 

listening-in-001

M-am întors de curând de la Washington şi vă pot spune că mitul Kennedy este mai puternic ca niciodată, rămânând cel mai iubit preşedinte şi cel mai exploatat comercial. Cărţile, filmele, însemnele, conferinţele, simpozioanele, expoziţiile, discursurile, tot ceea ce se revendică sau duce spre JFK deţine superlativul la vânzări şi la interes.

Explicaţiile vin din faptul că a fost un preşedinte tânăr,  care şi-a asumat de unul singur deciziile importante (după dezinformările primite de la analiştii CIA în unele chestiuni sensibile şi care aveau să-l facă să spună „I don’t think the intelligence reports are all that hot. Some days I get more out of The New York Times”), care a evitat războiul nuclear cu URSS, care a sprijinit drepturile civile, un preşedinte alb sub mandatul căruia studenţii de culoare au putut să se înscrie la Universitatea din Alabama,  cea mai segregaţionistă din SUA, care a instituit conceptul de „special relation” cu Israelul, relaţie ce avea să se perpetueze în toate administraţiile ulterioare, un preşedinte care a exploatat mijloacele de comunicare în masă permiţând unui fotograf personal să îl urmărească permanent. Un soţ îndrăgostit şi adulterin în acelaşi timp, a avut toate slăbiciunile umane culminând cu cele sexuale, dominat de o dependenţă inevitabilă de medicamente, un preşedinte care a continuat să rămână om în ciuda prizonieratului său la Casa Albă.

Citiţi toate discursurile preşedinţilor americani în ziua investiturii. Veţi vedea cât de multe au promis şi cât de puţin au făcut. Şi apoi, citiţi discursul lui Kennedy. Este singurul care nu a promis nimic şi care le-a spus alegătorilor săi să nu se întrebe ce poate face ţara pentru ei, ci ce pot face ei pentru ţară.

A chemat toate ţările lumii să lupte împreună cu Statele Unite împotriva unor duşmani comuni: tirania, sărăcia, bolile şi împotriva războiului însuşi. „Toate acestea nu se vor sfârşi în primele o sută de zile. Nici în primele o mie, nici în timpul acestei Administraţii şi poate nici măcar în timpul vieţii noastre pe acest pământ. Dar haideţi să începem!”

Poate dacă nu ar fi avut acest sfârşit dramatic, în care toată naţiunea nu doar a plâns un preşedinte adorat, ci a şi empatizat cu o soţie iconică şi cu doi copii mici, sublimi în durerea şi demnitatea cu care acompaniau cortegiul funerar al tatălui lor, Kennedy nu ar mai fi astăzi legenda care este. Destinul acestui om a fost să-şi depăşească limitele slăbiciunii fizice demonstrate în copilărie, să lupte pentru rolul favoritului în ierarhia făcută de Joseph Kennedy pentru copiii săi, să devină cel mai tânăr preşedinte ales al Americii, să îşi lege mandatul de primul american ce a zburat în Spaţiu, să evite o criză nucleară, să se căsătorească cu cea mai fascinantă Primă Doamnă a SUA din toate timpurile şi să plece de la Casa Albă într-o procesiune funerară ce amintea de Roma antică… o imagine care nu s-a mai repetat niciodată până în zilele noastre ca magnitudine imagologică, dramatism şi compasiune publică. 16 milioane de oameni au vizitat mormântul lui Kennedy în primii 3 ani de la moartea sa. Am făcut-o şi eu când l-am însoţit, cu vreo 15 ani în urmă, pe şeful Guvernului român, în vizita oficială la Washington.

 

Anul trecut  s-au făcut publice pentru prima dată câteva discursuri  şi convorbiri telefonice înregistrate personal de John Kennedy în Biroul Oval, în două CD-uri care fac parte integrantă din cartea „Listening in. The secret  White House Recordings of John F. Kennedy”

„Tot timpul oamenii mi-au spus că preşedintele Kennedy le-a schimbat viaţa – au decis să se alăture Corpului de Pace, să candideze pentru funcţii, să devină voluntari ai oraşului sau să zboare în spaţiu pentru că el le-a cerut-o –  şi i-a convins că fiecare dintre ei poate face diferenţa. O generaţie care a fost inspirată să schimbe această ţară – luptând pentru drepturile civile, pentru drepturile femeilor, pentru drepturile umanitare şi pentru dezarmare – pentru copiii şi nepoții lor. Ne-a transmis şi nouă această inspiraţie. Ca primul preşedinte  cu adevărat modern al Americii, tatăl meu a redefinit valorile atemporale ale ţării pentru întreaga lume şi i-a cerut fiecăruia dintre noi să îşi asume responsabilitatea pentru a face mai mult decât o lume pacifistă. Pentru că aniversăm 50 de ani de la mandatul său, perioada prezidenţială a tatălui meu devine parte din istorie, mai mult decât parte din amintiri”, scrie fiica sa, Caroline, adăugând că „şi acum cuvintele, exemplul şi spiritul lui John Fitzgerald Kennedy rămân mai vitale ca oricând.”

Am selectat două conversații cu președinții americani Eisenhower şi Truman, dar vă recomand să ascultaţi ambele CD-uri pentru că ele arată un om de stat care a gestionat task-uri precum Cuba, Civil Rights, The Bomb, Space,Vietnam dar şi un om care îi scria soţiei, care încuraja căpitanul echipei americane de hochei sau care se preocupă de mobila cu care era decorată sala de naştere în care Jackie Kennedy avea să-l aducă pe lume pe Patrick, micuţul care a murit după doar două zile.

Sunt oameni care trăiesc istoria şi alţii care o fac. Kennedy este între cei din urmă. Kennedy a fost un preşedinte unic şi s-a transformat într-un mit unic. Iar simbolul trecerii lui prin lumea noastră rămâne, în toate sensurile cuvântului, o „Eternal flame”.

 

Convorbirea cu preşedintele Dwight D. Eisenhower, 22 octombrie 1962

Ca președinte, Kennedy a fost, desigur, arbitrul suprem al politicii externe și militare americane. Cu toate acestea există un număr mic de foști președinți cu care el se consulta, care ştiau cele mai importante sarcini de birou și care s-au confruntat cu decizii aproape la fel de dificile.

JFK: Domnule General, ce părere aveţi dacă Uniunea Sovietică – Hrușciov – anunţă mâine, şi cred că o va face, că dacă vom ataca Cuba va fi război nuclear? Și care credeţi  că sunt șansele ca ei să deschidă focul, dacă vom invada Cuba?

Eisenhower: Oh, nu, nu cred c-o vor face.

JFK: Nu credeţi?

Eisenhower: Nu.

JFK: Cu alte cuvinte, aţi risca dacă situaţia ar fi dezirabilă?

Eisenhower: Păi, de fapt, ce puteţi face?

JFK: Mda.

Eisenhower: Dacă situaţia este atât de gravă, aici, pe flancul nostru, şi ştim că vom fi neliniștiţi, și știm ce se întâmplă acum,  trebuie să faceţi ceva!

JFK: Mda.

Eisenhower: Ceva i-ar putea face pe oamenii ăştia să deschidă focul. Dar nu cred că asta îi va face.

JFK: Da, aşa e.

Eisenhower: Orice-ar fi, eu aşa aş face. Mi-aş ţine oamenii în stare de alertă.

JFK: Mda. Ei bine, ţinem legătura!

Eisenhower: Da, domnule!

JFK: Mulțumesc, domnule General.

Eisenhower: Ok. Mulţumesc.

 

Apelul lui JFK către fostul președinte american Harry Truman, 26 iulie 1963

Ziua de 26 iulie, în care preşedintele Kennedy s-a adresat ţării pe postul televiziunii naţionale în legătură cu Tratatul pentru Interzicerea Testelor Nucleare, a concluzionat, în principal, ziua precedentă. Acest apel telefonic prietenesc între cei doi preşedinţi arată camaraderia care exista între Kennedy şi Truman în vara lui 1963. Truman se simţea suficient de apropiat de succesorul (care şi-a „cultivat” bunăvoinţa fostului preşedinte invitându-l la Casa Albă cu ocazii oficiale), astfel încât s-a oferit să-l ajute pe Kennedy cu declaraţii publice în favoarea Interzicerii Testelor Nucleare.

JFK: Bună ziua.

Truman: Domnule preşedinte.

JFK: Ce faceţi?

Truman: Sunt bine si vreau să vă felicit pentru Tratat.

JFK: Ei bine, cred că Averell Harriman a făcut o treabă bună, cred că ne protejează interesele, şi, pe de altă parte, cred că va fi şi de ajutor.

Truman: Sunt de acord şi o să vă scriu o scrisoare personală, confidenţială, despre câteva paragrafe ale Tratatului, cu care ştiu că sunteţi familiarizat, dar cred că asta aşteptaţi de la mine.

JFK: Da, exact.

Truman:  Sunt complet de acord cu tot ce aduce Tratatul. Dumnezeule, poate salvăm un război total cu ajutorul lui.

JFK: Cred că aceasta este ideea, cred că este exact îndreptarul nostru şi vom vedea ce se întâmplă în China. Cred că este…

Truman: Vă felicit pentru realizarea lui. Cred că este un lucru minunat.

JFK: Apreciez asta foarte mult, domnule preşedinte, este foarte generos din partea dvs. Voi face…

Truman: Vă voi trimite o scrisoare oficială din partea mea, în care vă voi confirma ce vă spun acum.

JFK: Bun, perfect. Cred că orice îmi veţi spune despre asta va fi de mare ajutor.

Truman: Nu voi spune nimic public până nu-mi veţi acorda permisiunea.

JFK: Ei bine, cred…

Truman: Nu-mi plac tipii ăştia care citează preşedintele (neclar) ocazii…

JFK: Nu, dar vă spun eu. Voi ţine un discurs diseară, apoi orice veţi spune, oricând, va fi de ajutor.

Truman: Mă bucur să fac asta.

JFK: Bine.

Truman: Merg la St. Louis mâine…

JFK: Da.

Truman: … la convenţia Legiunii Americane.

JFK: Da.

Truman: Credeţi că este un moment potrivit?

JFK: Nu există altul mai bun.

Truman: Voi da nişte declaraţii pe acest subiect, dacă sunteţi de acord, în legătură cu scrisoarea pe care v-o voi trimite. O veţi primi dimineaţă.

JFK: Va fi de ajutor.

Truman: Vreau să facem totul cum vreţi dvs.

JFK: Bine, perfect. Dacă veţi spune ceva mâine, cred că ne va fi de ajutor.

Truman: Voi fi  bucuros să vorbesc. Mă gândesc că poate ziarele de duminică dimineaţă vor fi mijlocul perfect să mă exprim.

JFK: OK. Este foarte bine, domnule preşedinte. Păreţi într-o formă excelentă.

Truman: Bine, bine. Singura mea problemă  este că mi-e greu să-mi păstrez soţia mulţumită. (Râsete)

JFK: (Râde). Ei, asta e bine.

Truman: Ştiţi şi dvs. cum e. Se ţine tare. Dar vreau să fac tot ce pot pentru a vă fi de ajutor.

JFK: Asta e bine, cred că orice veţi spune mâine va fi foarte bine.

Truman: În regulă.

JFK: Mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.

 

Ce spunea Kennedy…

„Toate mamele îşi doresc ca atunci când copiii lor vor fi mari să devină președinți, dar nici una nu vrea ca el să devină politicianul din timpul acestui proces către preşedinţie”.

Cu ocazia unui dineu oferit în onoarea Nobeliaţilor pentru literatură, în 1962, JFK a spus: „Cred că este cel mai extraordinar moment în care o colecţie de talente şi de ştiinţă umană s-a adunat vreodată la Casa Alba. Cu o singură posibilă excepţie: când Thomas Jefferson cina singur.”

„Cineva a observat recent că indiferent dacă voi avea unul sau două mandate de preşedinte, la sfârşit mă voi afla la acea vârstă incomodă în care voi fi prea bătrân pentru a începe o nouă carieră şi prea tânăr pentru a-mi scrie memoriile”.

„Ceea ce îi trebuie acum acestei naţiuni, mai mult decât puterea atomică, puterea aeriană sau financiară, industrială şi chiar decât a forţei de muncă, este puterea minţii. Dinozaurul a fost mai mare şi mai puternic decât oricine altcineva, dar era şi prost. Şi uitaţi-vă la ce s-a întâmplat cu el!”

„Simplul fapt că nu este război nu înseamnă că este pace”.

„Riscurile inerente care vin din dezarmare pălesc în comparaţie cu cele care vin dintr-o cursă a înarmării nelimitată”.

„Să nu negociem niciodată de frică! Dar să nu ne fie niciodată frică să negociem!”

„Deseori ne bucurăm de confortul opiniilor fără disconfortul gândirii”.

 

Paradoxal, sau mai degrabă premonitoriu, poemul  preferat al lui JFK  era „Am întâlnire cu moartea” scris de Alan Seeger. Deseori o ruga pe Jackie să i-l citească…

I have a rendezvous with Death              

At some disputed barricade,      

When Spring comes back with rustling shade     

And apple-blossoms fill the air            

I have a rendezvous with Death                       

When Spring brings back blue days and fair.       

 

It may be he shall take my hand               

And lead me into his dark land  

And close my eyes and quench my breath      

It may be I shall pass him still.      

I have a rendezvous with Death               

On some scarred slope of battered hill,

When Spring comes round again this year           

And the first meadow-flowers appear. 

 

God knows ‘twere better to be deep     

Pillowed in silk and scented down,          

Where love throbs out in blissful sleep,

Pulse nigh to pulse, and breath to breath,            

Where hushed awakenings are dear…  

But I’ve a rendezvous with Death              

At midnight in some flaming town,         

When Spring trips north again this year,

And I to my pledged word am true,        

I shall not fail that rendezvous.

 

Un portret emoţionant al omului şi al preşedintelui Kennedy puteţi citi pe pagina revistei Q Magazine, scris de Harlan Ullman, special advisor al Atlantic Council, care l-a cunoscut.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *