Stiu, de la o anumita varsta, despre putine situatii poti sa mai spui ca este „the first time”, dar iata-ma inaintea primei mele zi pe skiuri.
Cu 11 ani in urma, cineva imi promitea ca isi va face un deziderat din a ma pune pe skiuri. Probabil ca nu si-a uitat promisiunea, insa ne-am ratacit… el pe „partiile” lui, eu prin zapezile mele.
Omul care ma tine de mana acum nu mi-a promis nimic. El doar mi-a spus ca mergem undeva… si dupa cateva zile de Viena, m-a adus la poalele Alpilor si mi-a aratat.
Am ajuns la Kaprun. E superb. Acoperit de zapada.
Ieri… toata ziua… mi-am cumparat tot ce trebuie. De la bete, la skiuri, la clapari, la costum, la bluze pe sub piele, manusi, caciula, ochelari…
Nu mai pooooooot!!!
N-a stat nimeni in genunchi langa mine sa ma-ncalte si sa ma descalte de 5 perechi de clapari, pana am gasit perechea perfecta „in care sa fiu confortabila”. Sunt impresionata.
Maine dimineata voi fi pe partie.
E o experienta inedita. Am emotii, asteptari. Mi-e teama si ca n-o sa-mi placa deloc si c-o sa creeze dependenta!
Maine e o zi… ca nicio alta! Poate fi prima… sau poate fi ultima. S-o asteptam!