În natura fiinţei mele neliniştită, în care se războiesc polifoniile, s-a strecurat şi curiozitatea de-a citi prin ce stări a trecut, de-a lungul vremii, Andrei Pleşu, şi ce note au lăsat ele scrise-n lumina zilelor.
Redau aleatoriu rânduri pe care le-am subliniat şi-n care rezultă… m-am regăsit.
„Trebuie recuperat exerciţiul privirii. Trebuie recitit şi dezvoltat Goethe. Trebuie reinstituită ambiţia ochiului pur al impresioniştilor. Lumea se stinge în abuzul de mediere pe care l-a adus cu sine sofisticarea tehnologică. Instrumentele care prelungesc simţurile sfârşesc prin a le anemia.”
Din observaţii despre fulgere: „Cerul se despică brusc, evanescent, ca sub o lovitură de bici. Lumina fulgerului e orbitoare: pare născută mai curând să vadă decât să fie văzută.”
„Îmi place ploaia atât de mult, încât aş putea trăi exaltat în orice ţară noroioasă din lume… Când ploua, eşti adus cu picioarele pe pământ: ţi se livrează cea mai realistă imagine posibilă a condiţiei umane.”
„Iată, într-o versiune simplificată, cele patru sugestii rectificatoare ale lui Descartes:
1. Nu trebuie să mă plâng că nu înţeleg mai mult decât înţeleg (ci, mai curând, să fiu mulţumit că înţeleg şi atât).
2. Nu trebuie să mă plâng că mi-e dat să vreau să înţeleg mai mult decât pot înţelege (ci să fiu recunoscător că mi s-a dat facultatea de a voi în chip nelimitat).
3. Nu trebuie să mă plâng că am fost înzestrat cu mai multă libertate decât pot duce (ci să admit că nu ştiu să o folosesc. Cu alte cuvinte, fapxul că, fiind liber, aleg, adesea, prost nu dovedeşte imperfecţiunea lui Dumnezeu, ci insuficienţa mea).
4. Nu trebuie să mă plâng pentru că u pot cunoaşte în mod absolut (ci să mă bucur de puterea pe care mi-a dat-o Creatorul de a nu mă pronunţa cu privire la lucrurile pe care nu le ştiu.)”.
Cel care va reuşi să-şi însuşească şi să-şi aplice aceste principii guvernatoare ale existenţei, va fi un om care nu va cunoaşte decât partea fericită a ciclotimiei. Personal, prefer tristeţile şi durerea. Nimeni nu s-a purificat prin râs. Ca să nu mai vorbim de fapxul că la Dumnezeu nu ajungi printr-o mare fericire, ci printr-o mare durere. Eu într-acolo merg!
„Acolo unde intelectualul e mai mobil, frivolitatea sporeşte. Invers, intelectul dogmatic, monoton, al lui Gabriel favorizează rectitudinea morală şi loialitatea.”
„Psihanaliştii trebuie trimişi cu toţii la bordel. Vor realiza că deşarja strict fizică nu dezleagă sufletul, ci îl încarcă. Altfel spus, drumul de la plăcere la nevroză e, uneori, mai scurt decât cel de la frustrare la nevroză”. De acord cu domnul Pleşu, mai ales dacă mă gândesc că Freud a fost toată viaţa bărbatul unei singure femei, adorata Marta, cu care, chiar în timpurile de la „Salpetiere”, de dinaintea căsătoriei lor, a trăit o lungă dragoste epistolară, înlocuind perfect plăcerile fizice.
„Două categorii de femei sunt inutilizabile: cele care te lasă să faci tu totul şi cele care nu te lasă să faci nimic.”
„Dacă s-ar institui un premiu Nobel pentru ratare, românii l-ar monopoliza pentru un secol”. În adolescenţa mea intelectuală, m-aş fi repezit la gâtul gros al domnului Pleşu pentru a-l răni cu bisturiul unor contraargumente patriotice. Bătrână fiind, i-aş da un Nobel pentru semiologie.
„Sfârşitul lui Don Quijote, de pildă, înţelepx brusc, după un delir de o viaţă sau o pagină din Ortega, ca un mesaj în aştepxarea vârstei pe care o voi împlini peste doi ani: Nu e nevoie să trăim prea mult ca să ne izbim de zidurile închisorii in care ne aflam. Cel târziu la treizeci de ani putem spune că recunoaştem limitele înlăuntrul cărora se pot mişca posibilităţile noastre. Luăm în stăpânire realitatea, ceea ce echivalează cu a măsura câţi metri are lanţul care ne atârnă de picioare. Şi atunci spunem: «Oare aceasta e viaţa? Atât şi nimic mai mult?»”
Dar mai bine… cumpăraţi cartea ! E o călătorie superbă în mintea acestui fin scriitor, dar mai ales cititor de carte.
