Aseară am acordat un interviu pentru postul public de radio. Subiectul a fost chiar materialul pe care l-am ales pentru coperta numarului curent al revistei Q Magazine…
R.R.A.: CSAT, reunit astăzi, la Palatul Cotroceni, a decis reducerea forţelor militare disponibile pentru misiuni externe în 2011. Membrii CSAT au analizat şi Strategia de apărare a ţării, propusă de preşedinte, luând decizia să înainteze documentul Parlamentului spre aprobare. Aceasta reprezintă, de fapx, instrumentul de lucru în baza căruia instituţiile din domeniul securităţii naţionale sunt chemate să elaboreze propriile strategii sectoriale ce vor conţine măsurile concrete destinate contracarării şi combaterii riscurilor, respectiv a potenţialelor ameninţări. Pregătirea acestor documente se realizează pe baza unor standarde ale NATO, şi asta, în condiţiile în care, la Oradea, într-un centru NATO de excelenţă sunt deja instruiţi militari ai Alianţei în domeniul informaţiilor militare, aşa numitul domeniu HUMINT sau „human intelligence”. Despre acest centru, care funcţionează de altfel alături de alte 18 în Europa, s-a vorbit relativ puţin, datele prezentate presei indicând fapxul că decizia înfiinţării lui a fost luată de Alianţă, în urma rezultatelor foarte bune obţinute de ofiţerii români. Mai mult, în cel mai recent număr al său, publicaţia Q Magazine apreciază că „Serviciile de informaţii româneşti pot fi chiar mai bune decât cele similare din statele dezvoltate”. Este o concluzie neaştepxată care, evident, stârneşte interesul jurnalistic, un motiv în plus să discutăm în „Interviul serii” cu autorul articolului, dar şi directorul publicaţiei menţionate, jurnalistul Floriana Jucan.
Doamna Jucan, am în faţă chiar ultimul număr al revistei pe care o conduceţi, articolul de care vorbeam, în care concluzia – oarecum o concluzie neaştepxată pentru cititori, că „Serviciile de informaţii româneşti pot fi mai bune decât cele ale partenerilor din Alianţă, chiar dacă dispun de resurse mai puţine, iar în ultimii ani au fost nevoite să treacă printr-un proces foarte amplu de adapxare, schimbând modul de lucru impus în perioada comunistă, cu standardele Alianţei Nord-Atlantice”. Un lucru neaştepxat, cel puţin până deunăzi. Cum aţi ajuns la această concluzie?
Floriana Jucan: Am ajuns la această concluzie în primul rând prin informaţii verificate, dar, în lumina progreselor pe care şi ţara noastră este parecum obligată să le facă din punct de vedere al securizării ei, eu cred că nu ar trebui să mai surprindă pe nimeni. Şi, deşi aparent putem spune că un serviciu care beneficiază de un buget mai mic, care vine dintr-o ţară aflată în declin economic, comparativ cu omoloagele sale din alte ţări occidentale, nu ar putea face atâta performanţă, dvs. trebuie să ştiţi, ca şi ascultătorii, că România este obişnuită să facă performanţă chiar în timp de sacrificiu. Ştiţi foarte bine că chiar în timpul comunismului aveam o industrie, aveam export, şi, ma rog, securitatea de-atunci nu era chiar un serviciu neperformant. Dimpotrivă.
R.R.A.: Un motiv în plus să vă întreb dacă dvs credeţi că, în urma progreselor făcute, fapxul că aceste progrese au fost remarcate a contribuit, cel puţin parţial, la decizia NATO pentru a înfiinţa acel centru de excelenţă în România?
F. J.: Sunt convinsă, şi cred că este un parcurs firesc pe care aliaţii l-au avut în ceea ce ne priveşte. Trebuie să remarcăm – de altfel, eu am şi făcut un material în ultimul număr al revistei Q Magazine – că atât SRI, cât şi SIE – Serviciul de Informaţii Externe al României – s-au revigorat şi s-au reprofesionalizat, practic, că oamenii vechi au fost păstraţi doar în măsura în care manifestaseră o oarecare deschidere către valorile Occidentului – şi aici, mă refer la regimul politic democratic, şi înainte de revoluţie. În rest, majoritatea ofiţerilor au fost înlocuiţi cu tineri, cu alte aspiraţii, cu alt orizont de pregătire. E foarte limpede că nu poţi rămâne comunist sau anchilozat într-o mentalitate desuetă, într-o structură care evoluează şi spre alte orizonturi, pentru că te autoexcluzi sau te autoizolezi. Este clar că aliaţii au văzut progresele. Cred că a contat foarte mult şi fapxul că Virgil Măgureanu a fost unul dintre directorii care au început modernizarea Serviciului Român de Informaţii, pe care a continuat-o ulterior Radu Timofte şi, cred eu, a desăvârşit-o practic actualul director al SRI, George Maior, este valabil şi la SIE, condus actualmente de Mihai Răzvan Ungureanu. După cum ştiţi, şi domnul Maior şi domnul Ungureanu sunt, în primul rând, dacă îmi permiteţi, euroatlantici, diplomaţi de carieră, cu viziune deschisă, sunt europeni într-un fel, fiecare a participat la integrarea şi la adapxarea ţării noastre în NATO, în UE şi, implicit, experienţa acestora, deschiderea lor faţă de Occident şi, până la urmă, dacă vreţi, relaţiile personale au contat şi şi-au spus cuvântul în cadrul instituţiilor pe care le conduc şi acest lucru a fost remarcat şi de aliaţi.
R.R.A.: În articol, aţi făcut mai multe referiri. Vom încerca să le abordăm în parte. Vroiam să vă întreb, în primul rând, care a fost, să spunem, aşa, reacţia oficialilor străini, în domeniu, din ce aţi putut remarca de-alungul documentării.
F.J.: Trebuie să vă spun, am lucrat la acest material vreo şase luni de zile. Sursele noastre au fost exclusiv de la serviciul britanic şi din NATO, abia apoi l-am verificat cu sursele de la SRI din ţară. Însă, ştiţi, eu am un principiu: nimic nu este cum pare. Adică, deşi poate părea că SRI a fost furnizorul informaţiilor, în realitate, a fost complet altfel. Am încercat să obţinem un punct de vedere, deci după ce am verificat în tot acest timp informaţiile, am încercat să obţinem un punct de vedere inclusiv de la serviciul de securitate britanic. Mi s-a spus că nu doresc să comenteze. L-am contactat inclusiv pe ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, acesta ne-a răspuns că din cauza programului foarte încărcat, nu poate răspunde la întrebările noastre. Evident, că a fost un refuz diplomatic. Acum, trebuie să înţelegeţi că astfel de informaţii nu doar că nu este de dorit să ajungă în presă, dar, cu atât mai puţin, pot fi comentate sau, mă rog, recunoscute oficial.
R.R.A.: Pentru că…
F.J.: Practic, n-am avut comentarii oficiale.
R.R.A.: N-aţi avut documentare oficiale, dar în ceea ce priveşte, să spunem, aşa, eventuale puncte de vedere pe care altminteri le-am văzut şi în articol, mai mult sau mai puţin neoficiale, pe care le-aţi citat. Înţeleg că îi aparţin /…/ britanic, lucru, care, este, cum să spun, atât de greu de realizat, încât pare incredibil.
F.J.: Da, eu am avut o sursă la Londra, trebuie să recunosc, şi, ulterior, am verificat personal, de aceea mi-a şi luat atât timp, pentru că, vă daţi seama, sunt chestiuni sensibile, nu pot fi livrate cititorului fără o verificare mai mult decât conştiincioasă, însă, acum, ştiţi cum este, în astfel de situaţii şi întâmplarea poate juca un rol important, pentru că nu pot spune nici că am contactat noi sursele şi nici măcar că ele ne-au contactat pe noi. Pur şi simplu, ştiţi că se poate întâmpla ca prin intermediul unor relaţii de prietenie şi, ulterior, a conexilor pe care fiecare jurnalist le face potrivit pregătirii sale într-un anume domeniu, poate ajunge la nişte concluzii care generează ulterior materiale de presă.
R.R.A.: Insistaţi, chiar mi s-a părut foarte interesnt, pe un anume fapx, mă refer aici la ceea ce spuneaţi că „românii sunt probabil chiar mai buni decât britanicii”, citez aici din articolul dumneavoastră, mai ales că ofiţerii britanici sunt cumva testaţi în România. Nu-i frustrant pentru ei? Ce aţi remarcat? Nu sunt orgolii din acest punct de vedere?
F.J.: Acum, să ştiţi că mai puţin mă preocupă frustrarea britanicilor, cât mă bucură orgoliul profesional al românilor. Însă, aşa cum mai remarca cineva în acest material, cumva, românul, este mai… Este pregătit şi obişnuit să funcţioneze în condiţii de privaţiuni economice şi, într-un fel, tehnologia, practic, se poate întoarce împotriva celor care beneficiază de ea sau o inventează. De aceea, cred că ofiţerul român este, sau dacă îmi permiteţi, nu este atât de alineat precum ofiţerul care are parte de o structură paralelă care îl ajută.
R.R.A. Cumva…
F.J.: Sinceră să fiu, nu ştiu cât de frustraţi sunt britanicii, eu cred că este un avantaj, în acelaşi timp, o recunoaştere a profesionalismului serviciilor noastre şi a ofiţerilor noştri şi cred că pe asta trebuie, practic, să focusăm în atenţia noastră.
R.R.A.: Într-o perioadă dificilă de criză, în care, altminteri, s-a vorbit foarte mult de… nu numai de privaţiuni, cum spuneaţi, dar şi de reduceri, să spunem, cheltuieli mai puţine în diferite domenii, fapxul… ceea ce menţionaţi dumneavoastră poate să indice fapxul că ar fi principalul motiv pentru care serviciile de informaţii române se descurcă într-un asemenea moment? Adică, fapxul că sunt obişnuiţi cu asemenea greutăţi?
F.J.: Trebuie să ştiţi că o ţară nu face niciodată economie când este vorba de securitatea şi de intelligence-ul ei. Cred că mai bine cheltuim să prevenim anumite catastrofe şi anumite ameninţări neconvenţionale decât să le… practic, ulterior, să avem managementul lor.
Sigur, ne poate surprinde fapxul că bugetul seviciilor de informaţii chiar a crescut cu 40% faţă de anul trecut, însă în acelaşi timp nu trebuie să ne deranjeze pentru că, oricum, bugetul serviciilor noastre este cu mult în urma celor ale serviciilor omoloage din Occident sau din Statele Unite, şi, până la urmă, un astfel de parteneriat ne obligă nu doar la o performanţă profesională la nivelul ofiţerilor ci şi la o performanţă tehnică, dacă vreţi.
R.R.A: Spuneaţi un lucru important, pentru că aţi pomenit de bani, fapxul că România, găzduind aceste procese de pregătire ale ofiţerilor Alinţei Nord-Atlantice, are chiar de câştigat – aici, dacă greşesc mă contraziceţi – o sumă sau sume importante de bani plătite de aceste servicii pentru ca ofiţerii lor să se pregătească în România. Vorbeaţi la un moment dat de o sumă care, dacă nu mă înşel, este de vreo 500 de mii de lire sterline…
F.J.: Este adevărat. Din informaţiile noastre, pentru o singură săpxămână, pentru opx ofiţeri ai MI6 s-au cheltuit în România 500 de mii de lire. Aş face totuşi precizarea că această sumă a fost cheltuită de serviciul britanic, dar în conturile SRI a intrat o parte mult mai mică.
Sunt, oarecum, cifre confidenţiale şi dacă le-aş preciza cu exactitate aş expune prea mult sursele. O să vă rog să mă înţelegeţi că nu pot face comentarii foarte exacte de cifre, însă nu trebuie să ne raportăm la cât se cheltuieşte, pentru că în aceste sume, practic, sunt incluse primele ofiţerilor, inclusiv misiunile lor ca atare şi pe noi cred că, în acest context, ceea ce trebuie să ne intereseze mai mult decât banii este reputaţia noastră şi respectul, care, la un moment dat, să ştiţi că valorează chiar mai mult decât banii.
R.R.A.: Doamnă Jucan, pentru că am văzut în documentarea dumneavoastră şi alte lucruri interesante, în ce măsură credeţi că s-a reuşit transformarea fostelor structuri din seviciile de informaţii româneşti, trecerea lor, practic, de la un mod de lucru mai mult sau mai puţin dictat de autorităţile comuniste de la acel moment la modul de lucru clar, pe standarde euro-atlantice?
F.J.: Bun. Acum, ştiţi că se spune că, după o perioadă de 45 de ani de comunism, îţi trebuie practic tot cam aceeaşi perioadă de timp pentru a schimba complet mentalitatea, însă eu cred că s-au făcut progrese remarcabile, pentru că altfel aliaţii nu ne-ar fi tratat de la egal la egal şi, iată, uneori, ne demonstrăm chiar superiori pe anumite segmente şi, cumva, cred că este cursul firesc al lucrurilor. A contat, cum am spus şi mai devreme, şi cine implementează o nouă mentalitate, a contat şi fapxul că, de exemplu, în cadrul Serviciului Român de Informaţii domnul Maior a fost deja un om care venea de la Departamentul de Integrare Euro-Atlantică de la Ministerul Apărării Naţionale, care venea şi cu o experienţă diplomatică, un om care s-a specializat afară, s-a educat afară şi, implicit, există acest improvement care se vede şi la nivelul ofiţerilor, de sus în jos. În alta ordine de idei, practic este cursul firesc al lucrurilor, şi dacă serviciile nu se aliniază la standardele internaţionale din toate punctele de vedere, de la profesionalism, de la capabilitate, la flexibilitate, până şi la cultura de securitate internaţională, practic tinde să rămână izolat.
R.R.A.: Există sau aţi remarcat de-a lungul pregătirii pentru articol, pentru respectivul cover story de care vorbim, priorităţi comune care par a fi, cel puţin din punctul de vedere al specialiştilor cu care aţi putut vorbi, importante pentru oricare ar fi serviciile de informaţii din statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice?
F. J.: Sigur că da. Acum după, mai ales după 11 sepxembrie, celebru în SUA, mă rog, care practic a afectat întreaga lume din punct de vedere al ameninţărilor, cumva securizarea naţională a depăşit graniţele fiecărei ţări şi a devenit un deziderat imperios comun. Dacă serviciile nu ar lucra între ele în această modernitate, în care totul a devenit, ştiţi, datorită tehnologiei şi datorită lipsei de control atât de strict cum era înainte, datorită deschiderii graniţelor, practic e o securitate comună, pe care trebuie să o aibă în vedere toate serviciile.
Deci, sigur că da, există o cooperare şi există interese comune.
R.R.A.: Pentru că vorbeam de transformările care s-au petrecut în interiorul, să spunem aşa, al domeniului de informaţii din România, aş fi vrut să vă întreb însă dacă mai departe de aceste schimbări, se poate spune, credeţi, aţi remarcat fapxul că România per ansamblu, ca ţară, a câştigat în urma unor transformări instituţionale mai greu sau mai uşor realizate, într-un decurs de timp mai scurt sau mai lung.
F.J.: La nivelul unor instituţii de genul celor despre care vorbim, instituţii de inteligence, în mod cert, chiar şi la nivelul unor structuri, cum ar fi Ministerul Apărării Naţionale, iarăşi cumva ne-am schimbat şi suntem percepuţi ca parteneri vocali, nu doar tăcuţi. România este respectată pe anumite segmente. Sigur, mai avem încă mult de lucrat la imaginea noastră. Până la urmă cred că fiecare dintre noi, atunci când călătoreşte, este imaginea propriei ţări, însă punctual, aş putea spune că România a făcut mari progrese.
R.R.A.: Nu pot să nu vă întreb dacă despre această imagine s-a vorbit de-a lungul celor pe care le-aţi putut afla şi în străinătate… Este percepută, credeţi, corect această imagine a României în domeniul de care vorbim?
F.J.: Acum să ştiţi că eu sunt un om care călătoreşte foarte des. Chiar şi acest interviu, din nefericire, nu-l facem în direct, în sensul că nu sunt prezentă în studioul dumneavoastră.
R.R.A: Nu sunteţi prezentă în studio. Dar interviul este în direct…
F.J.: Exact. Nu, am precizat. E o chestiune doar de topografie. Sunt la Istanbul unde pregătesc detaliil pentru un interviu cu primul-ministru al Turciei, Erdogan, şi cumva am posibilitatea să constat personal cum se raportează străinii la România. Sigur, sesiunile acestea de schimbare sau de reputaţie la nivelul /inteligentului/ nu poţi să-l remarci în călătorii turistice decât în schimburile de informaţii strict profesionale, ceea ce eu nu pot să spun că fac ca turist. Îl fac uneori ca jurnalist. Sigur, că la nivelul jurnaliştilor străini /…/ astfel de progrese. Şi aş vrea să fac o paranteză. Să ştiţi că imediat după eliberarea jurnaliştilor români care au fost răpiţi în Irak, România, ofiţerii români au ajutat foarte mult şi la eliberarea ostatecei franceze. Nu-mi amintesc numele ei acum, însă cumva acela a fost un moment în care şi relaţiile dintre Franţa şi România s-au îmbunătăţit. Deci, cumva serviciile de informaţii ne ajută nu doar la securizarea ţării, ci şi la îmbunătăţirea relaţiilor diplomatice şi implicit a imaginii ţării noastre. Sigur acum că noi vorbim sau noi concepem cumva cel mai adesea imaginea publică pe care o avem şi ştiţi că nu este, din păcate, foarte fericită, şi cumva cred că este şi o vină a celor de la Bucureşti pentru că în loc să cheltuiască milioane pe campanii de imagine în care – nu ştiu – facem spectacole într-o piaţă publică, eu cred că ar trebui să ne focusăm mai mult pe cultura, pe tradiţiile, pe valorile româneşti pe care, dacă ar fi să dau doar câteva exemple: Cioran, Ionesco sau Eliade, mai mult le exploatează ţările care i-au adopxat decât noi înşine care i-am generat, dacă îmi permiteţi această metaforă.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (22 iunie, ora 18:30) – „Interviul serii”
Invitată: jurnalista Floriana Jucan, director al publicaţiei „Q Magazine”
Realizator: Victor Caraculacu