Intotdeauna am ales sa „imbatranesc" undeva… mereu altundeva. Intr-o alta tara, pe un alt taram, langa o alta mare, mereu langa mine. Dorul meu de duca e antonimic celui esenian.
Anul acesta sunt la Estoril, in Portugalia, pe urmele unei iubiri regale intrate in legenda.
Nu mi-am facut planuri pentru anul ce vine si nici macar pentru maine. M-a guvernat intotdeauna implacabila realitate de-a nu sti ce-mi rezerva viata si cu atat mai putin de-a sti ce-i rezerv eu ei.
N-am planuri, am sperante.
Sper sa mai pot iubi si sper sa devin maiinteleapxa. Intre aceste doua extreme imi doresc viata mea viitoare.
Am invatat de-a lungul celei trecute ca a fi impecabil profesional este cea mai buna carte de vizita, dar ca niciun succes durabil nu se dobandeste intr-un minut de glorie. O cariera se construieste in ani si, fara eforturi, fara sacrificii, fara nopxi nedormite si fara lacrimi pe perna de disperare sau deznadejde, nu este valoroasa nicio bucurie si nicio recunoastere.
Privesc in urma, dar si inainte. 35 de ani nu sunt nici un inceput, dar niciun sfarsit. As lua-o de la inceput identic.
As repeta toate suferintele, toate durerile, as urca din nou, desculta, golgotele, m-as bucura la fel de intens facand bucurii si daruind altora. Cateodata am rupx bucati din mine doar pentru fericirea celor care ma implorau! Si ce tare ma durea dupa aceea! Mi-as alege aceiasi prieteni pentru a traversa dezamagiri care, paradoxal, nu m-au vindecat nici acum de naivitatea cu care cred in oameni.
As scrie… as iubi… m-as ruga… si-as crede in Dumnezeu!
Nimic din ceea ce sunt, din ceea ce am, din ceea ce sper sau imi doresc nu este in afara Lui!
Daca as putea sa retraiesc ceva din viata mea… as alege visele in care mi-a aparut Maica Domnului, calatoria pe care am facut-o cu trenul, pana la Viena, cu barbatul iubit, pentru ca nu aveam bani sa ne permitem avionul, si clipele in care m-a razbunat viata, dovedindu-se mult mai creativa decat as fi fost eu insami.
Si la 35 de ani sunt ca la 4 sau la 20: suflet si oase. Iubesc, traiesc si sufar la maxim. Acesta nu este un destin dezirabil, este unul contorsionat pe care multi il admira, dar pe care cei ce-l traiesc il resimt ca pe un continuu martiraj. Nici daca as vrea n-as putea fi si n-as putea trai altfel. Le las altora linistea, calmul, linearul, platitudinea, lipsa grijilor.
Aleg extremele pentru ca si eu cred asemeni filozofului ca daca toti ar trai cu limita, n-ar mai exista nici martiri si nici eroi. N-a lipsit vietii mele nimic: nici marirea, nici decaderea, nici binele, nici raul, nici inaltul, nici subteranul. Am trait totul si cea mai mare realizare a acestor ani este „copilul" meu profesional, Q Magazine.
In rest… „binecuvantat sa fie, deci, ca traiesc si ca ma duc spre moarte".
Text aparut astazi in Jurnalul National, la rubrica "Astazi e ziua ta" http://www.jurnalul.ro/stire-calendar/astazi-e-ziua-ta-floriana-jucan-528962.html