Am avut un vis…

Se facea ca ne stiam de ani. Tu auzisesi de mine, eu auzisem atatea despre tine. Presedinti de tara te consultau, premieri te intrebau, ministrii te respectau. 

Legendele despre cat de in toti si in toate erai faceau din reputatia ta un buzdugan aruncat cu ani de zile inainte de-a te fi-ntalnit. Erai mag si proscris in acelasi timp.Unii te satanizau, altii iti mitizau bibliotecile citite pana la trei dimineata, izolat in biroul care te tinea departe de-o femeie ce-ti purta numele, dar, vai ! de-o conditie atat de joasa !

Si intr-o zi, dintr-o pura intamplare intamplatoare intamplata neintamplator pana si eu aveam nevoie de tine, caci, nu-i asa, atatia oameni importanti avusesera inaintea mea, incat intarzierea cu care vensiem sa-ti cer eu insami ajutorul parea de neinteles.

Toate prejudecatile mele despre averile pe care unii si le trecusera pe numele tau pentru ca, mai apoi, tu sa nu mai recunosti asta, despre afaceri in care le-ai negat ulterior procentele, prejudecatile despre alegerile nefericite pe care le-ai facut in viata ta personala cand ai optat pentru mame gresite care ti-au adus copii pe lume, s-au spulberat intr-o dupa amiaza in care cadranul bej al ceasului tau Patek Philippe, asortat cu pantalonii, imi atragea privirea incercand sa masor timpul pe care il pierdusem departe.

Cu parul tau rebel si barba scurta de trei zile, cu drama raskolnikoviana pe care o purtai in ochi fara sa vorbesti despre ea, cu mintea ta agila care pendula intre problema mea si cel care mi-o crease, n-am inteles ca fermecasem singurul barbat pe care nu-mi propusesem sa-l farmec. Eram muta de revelatia care mi se infatisa in fata ochilor, ignorand privirile celor de pe langa noi care incercau sa ghiceasca ce puteau "construi" doi oameni care distrug, de obicei, viata dusmanilor celor pe care ii iubesc.

Se facea ca ne strangeam mainile pentru a ni le impreuna din nou, cateva zile dupa, in fata Manastirii Casin, la doua ceasuri dupa miezul noptii. Ce barbat ii da intalnire unei femei la biserica si ce femeie vine? Predestinati? Destinati doar?

Visam ca imi sarutai talpa dreapta, aceea din poezia nichitiana, acolo, in fata lui Dumnezeu, in prima zi a postului maicii Lui. Ceva mistic ne tinea imbratisati evocand noaptea, portile eliadeiene din Bucuresti, prin care daca am fi trecut impreuna n-am mai imbatrani, copiii deja nascuti si cei pe care ni-i imaginam impreuna. Ce vis !!!

Se facea ca ma asezasesi pe un brat de frezii si de chiparoase pe patul in care cine stie cate trecusera-naintea mea si cine stie cate urmau sa mai treaca din noaptea urmatoare si-n loc sa ne mistuie anii trecuti, ne mistuiau scrierile incestuoase ale Anaisei Nin, tezele tale de doctorat, fantoma lui Catherine la geamul lui Heathcliff sau jurnalele mele pe care le citisesi de atatea ori, intrebandu-te: "Cine oare o fi fericitul acela pentru care ar merge ea pana la capatul lumii?"

Am trait deja cativa ani imaginandu-ne viata in doi, calatoriile spre rotundul lumii, privirile mirate ale celor care ne construisera legendele din dreptul numelui. Sufletul tau generos dar alterat de suferinta dezamagirilor, armura pe care ti-ai scos-o dandu-mi-o s-o cantaresc in maini si care te apasa atat de greu, forta periculoasa a vulcanului care mocnea tacut in tine si care ma coplesea cu mirarea ca eram langa inima ta, vulgaritatea golanilor care te-nconjoara cand derapezi in esenta rubaiatelor lui Kayam, aripile tale de inger cu care ai batut vidul aerului pe care ti-l adusesera in viata ultimele tale femei…toate te conturau intr-un infinit pe care il voiam al meu. Dar cum sa sper ca poate fi infinitul pe numele meu ? Si atunci m-am bucurat chiar si de o simpla fasie de curcubeu pe care am vazut-o in lumina trecutei ploi din ochii tai cazuta peste mine.

Si se facea ca se facea  dimineata.  Sau chiar era, nu se facea!

M-ai vegheat tot timpul de teama sa nu plec. Mai tii minte cat de frica ti-era , tie care nu te-ai temut vreodata nici macar de mitralierele comandantului suprem al tarii, sa nu plec odata ce mi-ai fi coborat din masina si de cate ori m-ai intrebat mefient daca te astept ? Si am plecat…ce proasta am fost ! De ce-am plecat ? De ce-as mai fi ramas ?

Sunt zile-ntregi de atunci si tot ratacesc prin zona Arcului de Triumf, ca o somnambula, noaptea pe la aceeasi ora, in speranta ca vreun nebun frumos imi va mai face pat din frezii. Lumina diminetii mi-aduce insa dangatul de clopot si trezirea.

Te astept pe scarile din fata Manastirii Casin. Tu ma cauti inauntru ?

Ce vis frumos, ce nalucire amara, Din mintea mea spre tine  se coboara.

Dupa noaptea de 4 august. Ori tu ai iesit din Manastire, ori eu am intrat dupa tine… cert este ca ne-am gasit. Si nici nu mai era vis…