De la opera la nuferi

Am fost aseara la Promenada Operei, organizata ca in fiecare an in aer liber. Colega mea, Eveline Pauna, expert in arta lirica, va pregateste o cronica a evenimentului in numarul urmator. M-a uimit si pe mine in momentele de aplauze cand imi mai dezvaluia cate un secret de culise despre cel ovationat. Ea stie cel mai bine cine a ajuns dintr-o simpla corista urata, o soprana de prim rang a ONB care stie toate rolurile pe dinafara si poate interpreta orice, cine este soprana de 1oo de kg dar a carei voce face mai mult decat ale tuturor la un loc, cine este elevul Marianei Nicolesco si ce perspective internationale are deja, cum nu si-au luat artistii banii pe concediu s.a.m.d. Cronica ei va fi de profesionist, a mea ar fi de amator. Pot spune doar ca nimic nu mi-a infierbantat imaginatia si nu mi-a fermecat auzul ca Eugen Secobeanu. La sfarsitul interpretarii unei arii a lui Germont din Traviata, mi-am spus: "Acesta este barbatul pe care-l iubesc astazi!". Din pacate era aproape de miezul noptii si l-am iubit atat de putin ! Azi dimineata m-am reintors la marea de langa Delta, la nuferii de pe apa. M-am refugiat intr-o carte despre viata unui romantic in care ma regasesc tocmai pentru similara mea inadaptabilitate la lumea ce ma- nconjoara pe care incerc s-o inlocuiesc cu una imaginara si pentru ciudata mea inclinare catre suferinta (pana la urma un act de curaj, nu? ) : Lordul Byron.