… că prima mea călătorie, în afara ţării, a fost la Paris, exact de ziua mea, 1 decembrie. În ultimii ani de adolescență, în care am colecționat vederi cu Parisul – prin intermediul cărora am călătorit imaginar -, mi-am promis mie însămi că „Orașul Luminilor” va fi cadoul pe care mi-l voi face la împlinirea vârstei de 18 ani, vârstă la care am obținut şi primul meu pașaport.
Am plecat pentru câteva zile în capitala Franței cu o suta de dolari bani de drum. Atât. Nici astăzi nu-mi imaginez cum am putut supraviețui cu atât de puțin, chiar dacă m-au găzduit niște prieteni. Din acești o sută de dolari, am dat 35 pe un bilet de teatru să-l văd pe Belmondo jucând într-o piesă şi eram gata să dau banii pentru un bilet necesar pentru a intra la „Georges Pompidou” să văd sculpturile lui Brâncuși. Când am ajuns acolo, am constatat ca intrarea era liberă. Mi s-a părut un dar de la Dumnezeu economia pe care am făcut-o.
Am petrecut ore întregi printre sculpturi admirându-le, dar mai ales trăgând cu urechea la mirările, la omagiile, la uimirea exprimată în comentarii rostite șoptit de alți vizitatori. Eram atât de mândră că eram româncă, văzând efectul pe care toate acele lucrări îl aveau asupra oamenilor, încât îmi amintesc că pe unii chiar i-am şi oprit şi le-am spus că sunt din România. Sigur, astăzi, amintindu-mi, zâmbesc puțin de penibilul situației!
Rareori am mai simțit apoi, în anii care au urmat, mândria de a fi român la intensitatea şi profunzimea acelei situații. Memoria mea afectivă păstrează acel moment ca un reper al existenței mele pe care nu îl voi uita. Brâncuși face parte ŞI din destinul meu de om… călător prin lume.
„În timpul copilăriei – am dormit în pat.
În timpul adolescenței – am așteptat la ușă.
În timpul maturității – am zburat înspre ceruri…”
Constantin Brâncuși