LUPTA LUI IACOV CU INGERUL

„Iacov a ramas singur. Atunci un om s-a luptat cu el pana in revarsatul zorilor. Vazand ca nu il poate birui, omul acesta l-a lovit la inchietura coapsei, asa ca i s-a scrantit inchietura coapsei lui Iacov, pe cand se lupta cu el.

Omul acela a zis: «Lasa-ma sa plec caci se revarsa zorile.» Dar Iacov a raspuns: «Nu Te voi lasa sa pleci pana nu ma vei binecuvanta». Omul acela i-a zis: «Cum iti este numele?». «Iacov» a raspuns el.

Apoi a zis: «Numele tau nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Isarel (cel ce lupta cu Dumnezeu); caci ai luptat cu Dumnezeu si cu oamenii si ai fost biruitor»”(Geneza 32-24)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Lupta lui Iacov cu Ingerul” este, in fapt, lupta fiecaruia dintre noi. Nimeni nu este exonerat de o astfel de lupta si nimanui nu ii este refuzata o astfel de Mare Intalnire, insa putini recunosc acest moment al veritatii si Ratarea sau Intalnirea lui diferentiaza omul mundan de omul religios care intelege si percepe nu doar esenta lui Dumnezeu, ci si prezenta lui.

Dincolo de textul clasic, imi propun aici, sigur, ajutandu-ma de exegeza acestui pasaj, o interpretare proprie, susceptibila de subiectivism. Va exista intotdeauna o diferenta de perceptie intre sensul si forma unei scrieri, cu atat mai mult cu cat ne aplecam asupra textelor sacre.

Au trecut 20 de ani de cand Iacov a plecat, singur si sarac, din casa tatalui sau si a mamei sale, de frica fratelui sau Esav caruia ii furase binecuvantarea, dreptul intaiului nascut. Acum se reintoarce insotit de doua neveste, doua roabe, unsprezece copii, turme, camile, averi si robi. Ii trece pe toti vadul Iabbokului si ramane singur. Semnificativ este faptul ca Iabbok inseamna „luptator” in limba ebraica, in timp ce luptator se traduce si prin Yaaveik.[1]

Desi se pregatea pentru intalnirea cu Esav, Iacov are parte de intalnirea cu Dumnezeu. El se lupta cu un om sau cu un inger? Misteriosul luptator are forma de om, insa este de fapt inger.

In ebraica, traducerea cuvantului „Malakh” (mem, lamed, alef, chaf sofit), cuvantul cel mai des folosit pentru a desemna ceea ce a fost tradus in greaca si in celelalte limbi prin „inger”, inseamna, de fapt, „mesager”, conform radacinii ugaritice „lak”. Ingerii au mancat cu Abraham (Geneza 18-8), iar doi dintre ei au facut obiectul dorintei oamenilor din Sodoma (Geneza 19-5) asa incat nu exista dubiu ca ingerii pot lua forma omeneasca daca vor. Ca a fost un inger stim si din cartea lui Osea care ne spune ca „Iacov s-a luptat cu ingerul si a fost biruitor”(Osea 12-4). Pe linie crestina insa, partenerul de lupta al lui Iacov a fost mai mult decat un inger. El va fi prefigurarea lui Iisus Christos, manifestarea umana a lui Dumnezeu.

Rabinii sunt de parere ca cel cu care s-a luptat Iacov era, de fapt, ingerul pazitor al lui Esav si al Edomului. Desi intunericul s-a ridicat, Iacov refuza sa ii dea drumul sa plece celui cu care s-a luptat pana atunci. Iacov nu mai lupta, insa isi tine prizonier adversarul. Este momentul din care, intrebat care ii este numele, Iacov nu va mai fi Iacov, ci Israel .

In limba ebraica, „Israel” este combinatia a doua cuvinte: „sarah” si „el” . Literalmente, inseamna „cel care a iesit invingator cu Dumnezeu”. Ratiunea pentru care se produce aceasta schimbare a numelui este aceea ca Iacov a luptat cu Dumnezeu (pentru a obtine binecuvantarea) si cu oamenii (precum Esav si Laban) si a iesit invingator asupra lor.

Intelegand ca cel cu care s-a luptat nu este un simplu om, Iacov ii cere numele. „Pentru ce imi ceri numele?”, ii raspunde ingerul. Scena este similara cu cea din Judecatori (13-17, 18) cand Manoah il intreaba pe Ingerul Domnului care ii este numele si i se raspunde „Pentru ce imi ceri numele? El este minunat.” (potrivit Septuagintei), sau „el este dincolo de intelegere” (potrivit New International Version). „Pele” este unul dintre acele cuvinte ebraice care nu vor fi rostite niciodata de oameni, ci doar de Dumnezeu. Daca privim in oglinda cele doua texte, al Genezei si al Judecatorilor, vom vedea limpede ca Iacov se lupta cu Dumnezeu insusi.

Domnul se infatiseaza ca un om si pentru ca este singura forma care ii permitea lui Iacov sa ramana in viata. Odata avuta aceasta intalnire, in urma careia Iacov va obtine in mod onest o binecuvantare si in chip divin o transfigurare care il va constientiza asupra faptului ca nu va mai fi cel care a fost, ci un om nou, de esenta divina, Iacov nu se va mai teme de nimic, implicit, nici de fratele sau Esav, intrucat daca Domnul ii crutase viata, cu atat mai putin i-o putea lua un om obisnuit, oricare ar fi fost acesta.

Inepuizabilul acestui text, vidul si anvergura lui pot naste teama sau, dimpotriva, pot fertiliza creatia, facultatea imaginatiei si umplerea spatialitatii care genereaza misterul din jurul lui.

Alaturi de Avraam si de Isaac, Iaacov este cel de-al treilea patriarh al Bibliei si un personaj simbolic pentru Isarel, intrucat ii va purta numele, iar cei doisprezece copii ai lui vor fonda primele triburi din care se va naste forma statala de mai tarziu a acestei tari.

Din multe puncte de vedere, Iaacov va avea o personalitate biblica si istorica unica, fiind primul evreu care pleaca din Tara Canaanului, prefigurarand a exilul de mai tarziu al poporului evreu. Tot in aceasta cheie el va genera si mitul eternei reintoarceri a evreilor raspanditi prin lume in Tara Promisa si, in mod exceptional, va fi primul om care va stabili cu Dumnezeu o relatie de parteneriat, si nu de supunere neconditionata precum predecesorii sai.

Considerat de toata lumea, fara exceptie, unul dintre cele mai misterioase texte ale Bibliei, Lupta lui Iaacov cu Ingerul a inspirat interpretari si creatii diverse.[2] Multi insa, in fata unui asemenea text, au deviat pur si simplu de la Intalnirea cu el, trecand mai departe fara sa fi inteles esenta lui.

Andrei Plesu aseaza in randul marilor ratari[3] reducerea la arhetipul de basm a lui Vladimir Propp[4] si schema celor 6 actanti a francezului Greimas[5].

Daca Maimonide merge pana intr-acolo incat vede in aceasta lupta nu o realitate, ci o viziune profetica[6], George Savran este sigur ca avem de-a face cu o teofanie[7].

Intalnirea cu divinul, aparitia deitatii in fata lui Iacov, se produce atat in somn, prin visul de la Bethel (Geneza 28-10), cat si in stare de veghe cazul luptei cu Ingerul. Cele doua momente, al plecarii lui Iacov din Tara Canaanului si al intoarcerii sale din Haran, delimitate prin doua intalniri cu divinul, la Bethel si la Pniel, arata importanta biblica a lui Iacov, dar, mai ales, natura speciala a relatiei pe care Dumnezeu o are cu acesta, insotindu-l de la plecare pana la intoarcere, in toti cei 20 de ani ai exilului sau. In acelasi timp insa, arata si accederea lui Iacov la un nivel superior de perceptie a divinului, trecerea de la teofania in stare de somn la cea in stare de veghe fiind consecinta progresului interior si spiritual pe care il inregistreaza Iacov in timpul exilului sau din Haran.

Intr-o scena teofanica, separarea protagonistului de familia lui si de ceilalti este esentiala. Solitudinea este o conditie sine qua non a intalnirii cu Domnul, fiind antitetica aparitia divinului in compania umana[8]. Chiar daca avem de-a face cu o experienta a insingurarii ca etapa pregatitoare a acestei mari Intalniri, ea va avea parte de externalizare publica in final.

Aparitia Divinului, indiferent ca El ia forma de inger, om, vegetala (rugul lui Moise) sau animala (margarita lui Balaam) si dialogul cu Acesta vor fi parte din teofanie, intrucat forma si vocea, nu pot fi elemente separate. Raspunsul uman la prezenta divina va insuma atat teama si fascinatie, cat si indoiala sau neliniste.

Parcurgand toate cele patru trepte ale unei teofanii – delimitarea scenei, aparitia si dialogul, raspunsul uman si externalizarea – in cazul luptei lui Iacov cu ingerul avem de-a face cu o externalizare, ce va duce la transfigurarea care, dincolo de experienta personala, va fi vizibila si perceptibila pentru toata lumea: prin rana fizica si prin schimbarea numelui. Iacov nu va mai fi cel care a fost pana atunci, ci Israel.

Etimologia cuvantului Israel (cel ce s-a luptat cu Dumnezeu) a generat cel putin doua dileme: Iacov s-a lupta „impotriva” lui Dumnezeu sau „impreuna” cu El?, intrucat prepozitia „cu” naste macar aceste doua intrebari cu raspuns subiectiv, desigur.

Cu cine se lupta Iacob este o alta intrebare fara raspuns exact. Cu Arhanghelul Paniel (Fata lui Dumnezeu)[9] sau cu ingerul Domnului?

Naomi Rosenblatt reduce oponentul lui Iacov la suma regretelor, amintirilor si a mustrarilor de constiinta pe care acesta le avea in urma inselatoriei prin care ii furase fratelui sau Esav dreptul la binecuvantare.[10]

Potrivit lui Rachi, care reia interpretari traditionale, este vorba de Samael (Samek, mem, alef, lamed), ingerul lui Esav, lupta simbolizand pregatirea lui Iacov pentru infruntarea cu fratele sau care urma sa aiba loc. In schimb, Elie Wiesel, prefera sa vada in combatant insusi ingerul pazitor al lui Iacov.

Ingerii ii vor servi lui Iacov drept mesageri inaintea fratelui sau Esav si in timpul reconcielierii cu acesta, intrucat Esav, impresionat de aceasta forma a divinului care il reprezenta pe Iacov, va abandona orice gand si dorinta de-a il omori pe acesta.

Intr-un alt registru, Charles Baudelaire descrie aceasta lupta in maniera in care o vede pictata de Delacroix: „Omul natural si omul supranatural se lupta, fiecare potrivit naturii sale. Iacov ca un batal, umflandu-si toti muschii, in timp ce ingerul se pregateste pentru lupta indulgent, bland, ca o fiinta care poate invinge fara nici un efort fizic si care nu va permite furiei sa altereze forma divina a membrelor sale”[11].

Si rabinul Neftali Deutsch de la Sinagoga IEHOSUA TOVA din Bucuresti, intr-o corespondenta personala, preluand o viziune cabalistica,  acrediteaza ideea ca Iacov s-a luptat cu ingerul pazitor al lui Esav si ca binecuvantarea obtinuta a fost, practic, iertarea la care aspira din partea lui Esav inainte de apropiata intalnire cu acesta.

In interpretarea lui Fred Blumenthal, noaptea (in care se duce lupta) si zorii in care aceasta se transeaza nu printr-o victorie sau infrangere, ci printr-o binecuvantare/transfigurare reprezinta perioadele de indoiala si frica pe de-o parte si determinare, optimism si incredere pe de alta parte[12].

In aceasta intalnire mitica dintre om si divin, avem de-a face cu cereri si cu refuzuri deopotriva (Lasa-ma sa plec! Nu, nu te voi lasa! Care ti-e numele? Pentru ce-mi ceri numele?) si cu un echilibru al puterilor pentru ca nici unul dintre combatanti nu este invins sau invingator. Dezechilibrul apare in momentul in care Iacov este nevoit sa-si lase adversarul sa plece, fara sa-i afle, totusi, numele. Chiar si asa, Iacov va stii ca „l-a vazut pe Dumnezeu fata in fata”.

Daca la inceput Iacov nu stie, nu vede, nu intelege cu cine se lupta, abia cand se ridica intunericul, el va intelege ca adversarul sau este de natura divina si ii cere binecuvantarea. De aceea, Westermann concluzioneaza ca binecuvantarea are aici sensul unui „transfer de putere” si implica un oponent „superuman”[13]. Oponentul lui Iacov este de forma umana, dar de natura divina. Divinului ii cere binecuvantarea.

In momentul in care Iacov ii cere numele oponentului sau, ce vrea, de fapt? Sa se ridice la acelasi nivel cu El. Pentru Iacov, lupa este insuficienta pentru a indica superioritatea sau Victoria asupra numinosului.

Explicatia cuvantului Pniel arata pericolul pe care Iacov l-a infruntat in aceasta lupta, fara sa arate urma de teama, de frica, aratand apropierea, daca nu chiar intimitatea lui cu divinitatea.

In randul numeroaselor interpretari ale acestei lupte o gasim si pe aceea a mai multor Intelepti care vad in aceasta infruntare o batalie cosmica intre doua natiuni si doua lumi-spiritualitatea Israelului si materialitatea Edomului. Noaptea luptei lor este lungul intuneric al (ghimel, lamed, u, tav) – galutului – exilului in cursul caruia descendentii lui Iaacov vor suferi atat raniri spirituale, cat si corporale(crucificari, arderi pe rug), din care insa vor iesi victoriosi. Daca ingerul reprezinta mesagerul lui Dumnezeu, putem interpreta lupta lui Iacov cu Ingerul, drept lupta omului cu mesajul lui Dumnezeu.

Chiar si noi, aici si acum, in demersul nostru de-a explica si interpreta acest pasaj al Bibliei, ne luptam inevitabil cu paradoxurile ei, cu anomaliile si controversele ei, cu metaforele si alegoriile ei, insa nu putem spera la o „binecuvantare” in absenta acestei lupte.

Daca n-am citi-o, daca nu ne-am lupta cu ea, n-am avea la sfarsit propria noastra transfigurare, propria schimbare spirituala. Si tocmai aceasta binecuvantare face diferenta pe care am evocat-o si la inceput intre eul religios si eul mundan.

In timp ce corpul nostru interior asculta de chemarea de sus, inaltator-spiritualizatoare, corpul nostru exterior va asculta de chemarile trupesti, disipatice, difluente[14]. Intre cele doua se va da o lupta continua pe care o castiga, in final, probabil doar anahoretii.

Ce ne mai arata textul biblic? Ca binecuvantarea este asociata cu lumina, cu ridicarea intunericului. Asadar nu poate exista lumina in lipsa intunericului, si nu poate exista binecuvantare in absenta unei lupte.

Din alta perspectiva, Rabbi Luria mentioneaza explicit ca noaptea este sigurul moment in care pot avea loc ascensiuni la Cer[15]. Suntem deja in paradigma in care nu doar Domnul coboara pe pamant ca in timpurile biblice, ci si omul se poate inalta la Cer, ca in vremurile mistice.

Forma externalizarii teofaniei de care are parte Iacov la intoarcerea din Haran este nu doar prin nume, ci si prin rana de la coapsa care va naste ulterior credinta ca un loc marcat de divin nu poate fi atins sau mancat de om. Iata de ce pana in ziua de azi, Israelitii nu mananca vana de la inchietura coapsei a niciunui animal. Rana este dovada luptei, amintirea acesteia, nu in memoria afectiva, ci in trupul fizic, pentru a fi accesibila celorlalti.

Sfarsitul acestei lupte duce la o mutatio nomini, din numele Iacov al omului, in Israel, numele lui Dumnezeu in om. Dupa cum stim, in religia iudaica, numele au valoare definitorie pentru caracterul si parcursul vietii celui care il poarta si nu reprezinta doar o simpla conventie.

Dincolo de spiritualizarea anabatica pe care o intalnim la Iacov (pe durata locuirii in casa unchiului sau, Laban), putem constata si kenoza – golirea de sine[16] a lui Dumnezeu care coboara la nivel terestru si devine egalul lui Iacov in aceasta lupta, timp de o noapte intreaga.

Lupta lui Iacov cu ingerul este si o lupta a rascumpararii. Binecuvantarea pe care acesta o obtine de la Dumnezeu, anuleaza sau reevalueaza maniera in care o obtinuse pe cea a tatalui sau, fara sa i se cuvina in mod normal.

Iacov este primul ebreu care calatoreste in afara Canaanului si conform Zoharului, este „primul sot al Sehinei” – imanenta, forma nomada a lui Dumnezeu[17]. El va face parte din galeria unor mari eroi precum Guglielmo Tell in Elvetia, Till Eulenspiegel in Germania de Nord si in Flandra si Robin Hood in Marea Britanie.Chiar daca exista cateva diferente intre ei, Iacov face parte din familia acestor eroi foarte populari in ciuda moralitatii lor , nu intotdeauna ireprosabile[18].

Tot potrivit Zoharului, inspirat de asemanarea lui Iacov cu Adam, merge mai departe si ne spune ca Iacov a adus in toti cele mai frumoase trasaturi ale Primului Om, si a fost probabil o reincarnare a sufletului acestuia[19].

Iacov va fi mereu simbolul luptei pe care fiecare dintre noi o da cu oamenii si cu Dumnezeu, cu mesajul Lui si cu propriile angoase sau interogatii, cu propriile remuscari sau regrete . Indubitabil, in urma acesteia vom ramane cu rani, dar avem si sansa transformatoare a unei transfigurari care va face din noi un om superior celui care eram la inceput.

Lupta lui Iacov cu Ingerul ne invata ca Dumnezeu poate cobori pana la noi si ne poate inalta pana la El, daca acceptam marca Intalnirii cu El.

Una dintre mai vechi reprezentari vizuale ale Luptei lui Iacov cu Ingerul apare in Geneza de la Viena (Vienna, Österreichische Nationalbibliothek, cod. theol. gr. 31), cel mai vechi manuscris prezervat al codexului biblic. Produs probabil in Siria in prima jumatate a secolului al VI lea .