„România… Nu e nici stat, nici naţiune, este o profesie!” – Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei.
Sub acest motto debutează un articol care descrie România anului 1966, văzută de un corespondent al revistei americane Time.
Exemplarul îl are pe copertă pe Nicolae Ceaușescu şi l-am cumpărat de curând, la o licitație cu obiecte care au aparținut cuplului defunct. Am remarcat faptul că, de atunci, niciun alt lider politic român nu a mai apărut pe coperta acestei prestigioase reviste.
Redau mai jos fragmente din articol, așa cum l-am citit pe hârtia îngălbenită, mirosind a mucegai.
„Mâncarea era puţină, apa nu era bună de băut. Era o perioadă când oamenii întorceau privirea către Guvern pentru ca acesta să găsească soluţii, iar regimul comunist al României reacţiona rapid.”
„Jumătate dintre cetăţenii din Oradea, un oraş cu 110.000 locuitori, la graniţa cu Ungaria, se aliniau pe străzi când trenul de la Bucureşti intra în gară. Printre nori de abur şi strigăte de «Să trăiască!» păşea un bărbat scund, cu umeri pătrăţoşi, purtând un balon de nailon albastru, afişând o mină întrebătoare. În câteva minute, Nicolae Ceaușescu, 48 de ani, liderul Partidului Comunist şi cel mai tânăr conducător «roşu» din Europa de Est, se schimbase deja în ţinuta de turist şi era gata plimbare.”
„Purtând cizme până la genunchi, o haină de lână gri, pantaloni de catifea trei-sferturi uzaţi şi şapcă, Ceauşescu trecea pe uliţe mocirloase, printre ţărani acoperiţi cu blănuri de oi care-i ofereau pâine şi sare, grupuri de şcolăriţe, printre case pictate în albastru, printre ferme comunale şi fabrici noi. Gâştele gâgâiau, câinii lătrau, iar Ceauşescu asculta nemulţumirile oamenilor. Uneori vorbea urcat pe câteva blocuri de ciment, alteori în vreo căruţă şi mereu transmitea un mesaj mai degrabă familiar audienţelor din Vest decât comuniştilor: «Acum ne mişcăm, avem nevoie de ajutorul vostru pentru a construi o Românie mai bună.»”
„România – de la plajele cu nisip alb din Mamaia, la Marea Neagră, unde au fost construite 30 de hoteluri noi până la curatele şi bine-luminatele cafenele de pe bulevardul Magheru unde se poate bea Pinot Noir sau cafea turcească – a fost vizitată anul trecut de peste 200.000 de turişti din Vest şi sunt aşteptaţi şi mai mulţi în 1966.”
„Traficul este relaxat chiar şi pe marile bulevarde capitalei. Sunt doar 10.000 de maşini particulare în România, la o populaţie de 19 milioane de locuitori.”
„Ceauşescu nu a moştenit gustul predecesorilor săi pentru lux. Se îmbrăca modest, nu-şi dorea publicitatea. Nu există fotografii cu el pe străzile Bucureştiului. Îşi duce viaţa privată într-un aşa secret încât nimeni nu este sigur unde locuieşte. Dej avea un lanţ de vile: una în Sinaia, una la Predeal, alta în Mamaia, o sală de cinema privată, un televizor cât un perete, uşi electrice care se deschideau singure şi radiatoare cu infra-roşu. Muncitor şi lipsit de umor, deştept dar prudent, Ceauşescu este «radiat» doar de sine însuşi. „
„România lui Ceauşescu are câteva asemănări cu vecinii est-europeni. Se observă de câţiva ani un «gaullism» ce caracterizează ţara. Peste 65% dintre studenţii la limbi străine învaţă franceza, Bucureştiul are propriul Arc de Triumf, muncitorii poartă berete, iar cinematografia românească a împrumutat tehnici franţuzeşti.”
„Bulevardele sunt largi, Piaţa Republicii este pustie, contrastează cu noile apartamente cochete de la periferiile oraşului. O influenţă italienească se simte la Barul Continental din Bucureşti unde se cântă o versiune a melodiei Amore Scusami. Intrarea costă însă 10 lei şi descurajează majoritatea românilor, dar hoarde de oameni de afaceri japonezi şi germani, englezi şi japonezi îl iau cu asalt.”
„Viaţa adevărată a oraşului este ilustrată cel mai bine în dimineţile de iarnă, la orele 5.30, când primele troleibuze încep să circule pline ochi de muncitori care îşi cară pachetele de pâine cu cârnaţi, îndreptându-se către Întreprinderea de maşini grele «23 August» sau spre Fabrica de ţigarete «Snagov». Pe drum, mulţi muncitori se opresc pentru a bea rapid o ţuică, o cafea fierbinte sau pentru a mânca o brânzoaică.”
„Cel mai bun hotel din Bucureşti este «Athenee Palace», datând de pe vremea regelui Carol. «Ambasador»-ul din preajmă e mai nou, dar mai tern, însă este compensat de restaurante. Acestea oferă ciorbă (minestrone cu smântână) şi mititei (salamuri mici cu usturoi). Influenţa estică de vede în mămăliga (terci de mălai) ce seamănă cu kasha rusească, adeseori acompaniată de sarmale (varză umplută în stil unguresc). Spre deosebire de alţi latini, românii nu sunt mari băutori de vin. Băutura lor tradiţională, ţuica, este la fel de pură şi catastrofică precum slivovitz-ul iugoslav.”