Americanii nu ne vor apăra, ne-a spus George Friedman

Sub cupola rece şi gravă a Băncii Naționale a României, în prezenţa longevivului guvernator a cărui aură este direct proporțională cu dimensiunile clădirii, am asistat de curând la o lecție pură de lobbyism american, din care audienţa elitistă formată din policy makers ai României ar putea învăţa măcar cum se propaga(ndează) şi cum se susțin în străinătate interesele naționale.

 

George Friedman, fondatorul agenției de analiză Stratfor – denumită „al doilea CIA” –, a pledat – previzibil pentru cei care i-au citit cărțile – împotriva zonei euro, a Uniunii Europene, unde interesele tuturor ţărilor sunt imposibil de armonizat, a indus ideea forței supreme a Statelor Unite amintind că au supraviețuit phoenixian în patru crize financiare şi că mai toate războaiele recente duse de europeni n-au putut fi câştigate fără aportul militar al SUA.
Ne-a spus clar şi pragmatic, sharp, că, dacă vrem „alianţă militară cu Statele Unite, trebuie să împărţim riscurile”, „iar dacă vrem suveranitate, trebuie să plătim preţul”. (Câteva pagini mai încolo veţi vedea că le-am împărţit!) Tot despre preț, bani, interese economice a fost vorba şi când George Friedman a răspuns la întrebarea privind marile proiecte miniere blocate în România: „Investitorii americani, canadieni sau oricare alții nu așteaptă să se decidă românii. Ei vizează şi alte zone în care pot fora, precum Peru, Columbia etc. Dacă Guvernul vrea să atragă investiții, trebuie să-şi asume riscul. Altfel, le va pierde. În general, politicienii plătesc prețul unor astfel de decizii.” Relația Franța-Germania, care a dominat o perioadă politica macro a Uniunii Europene, pare acum extrem de fragilă, extenuată, iar Rusia şi Germania se curtează reciproc
într-un binom care, în opinia politologului american, exprimată şi cu alte ocazii, va fi extrem de periculos. De altfel, a rezultat limpede că interesul SUA este instaurarea unei blocade politice în faţa puterii expansioniste a Rusiei, motiv pentru care toate statele aflate la graniță cu „dușmanul” sunt de interes strategic pentru americani.

 

 

 

Într-un alt cadru, Friedman a recomandat „să uităm de Rusia şi de China, care vor colapsa sub propria lor greutate”, în timp ce puterile care vor domina lumea în viitor sunt Japonia, Turcia, Mexic şi Polonia.
Însă până când Rusia şi China vor deveni „state falimentare”, cum scrie Friedman în predicțiile pe următorii o sută de ani, cred, totuși, că va trebui să mai așteptăm.
Este cert că populația Chinei domină planeta, însă o ţară precum Israelul – care numără aproape opt milioane de locuitori – ne arată că a devenit lider mondial în exportul de drone şi superlativele pot continua. Iar Friedman, care este de origine evreu, știe atât de bine că uneori nu contează mărimea… ci influenţa. (Asta-mi amintește de MI6 care, în interviul de recrutare, are o frază elocventă: „We are not interesting in what you do, but in what you can do!”)
Până când va colapsa însă, pericolul armatei cibernetice chineze care numără aproape 50.000 de soldaţi a determinat Pentagonul, pentru prima dată, să facă un switch declarând cyberwar-ul o amenințare mai importantă decât terorismul. Iar China, conștientă că nu poate înfrânge SUA terestru, naval sau aerian, şi-a propus să le învingă în virtual. În ultimii 30 de ani, China a înregistrat cea mai rapidă creștere economică din lume, cu o medie de 10%, şi, mai mult decât atât, în alt plan, începe să-şi rafineze dominația şi din punct de vedere cultural, pregătind peste 50 de milioane de instrumentiști de muzică clasică.
Aflat în sală, președintele Ion Iliescu mi-a mărturisit că, fără să-l contrazică pe Friedman, nu crede că Rusia sau China pot intra într-un declin acut decât într-un context mondial într-adevăr extrem de grav. Rusia are probleme complexe, dar are şi resurse naturale extraordinare.
Restul ţine de conjunctură. Economia mondială trece printr-o criză: şi Europa, şi SUA au fost afectate, va fi şi Rusia, şi poate şi China. Dar criza este şi un factor de dezvoltare, ea permite găsirea de soluţii şi tehnologii inovative. Aceste ţări au resursele necesare pentru a depăşi şi problemele complexe.
Friedman vede colapsând şi Germania, din cauza scăderii populației şi a economiei care, deși este motorul Europei acum, în viitor va înregistra regrese.
Vorbitorul ne-a spus apăsat să evităm zona euro, chiar dacă pentru România este un obiectiv național. Din acest punct de vedere, Friedman gândește ca fostul nostru ministru de Finanțe Daniel Dăianu, care prefera primatul statului național în spațiul global.
Cu aroganţa pe care ţi-o dă apartenenţa la o superputere, Friedman ne-a spus zâmbind larg că America a exportat cu succes criza financiară, „că ne-au vândut porcării şi noi le-am cumpărat, deși nu eram obligați”, că România este mai interesată de o relație cu SUA decât sunt acestea şi că totul depinde „de ce anume avem noi de oferit”. Mai mult, politologul ne-a invitat să ne purtăm singuri de grijă, întrucât nu o va face nici UE şi nici măcar America. Cu o armată subfinanțată, cu viitoare avioane multirol second hand, cu o realitate socială în care populația vede un pericol mai mare în lipsa pâinii de mâine decât a unui potențial atac armat, România este complet dezavantajată la masa negocierilor. Un stat este actor important într-o alianță miltară cu trei argumente: mărimea armatei, capabilitățile şi teritoriul geostrategic. N-avem nimic mai mult de oferit acum decât teritoriu, ceea ce, după cum ne-a anunțat domnul Friedman, nu este suficient pentru a fi apăraţi de NATO (în accepțiunea The North America and The Others).
Secretarul de stat Bogdan Aurescu a încercat să estompeze efectul acestei declarații tranşante, făcând recurs la articolul 5 al Tratatului, însă libertatea de exprimare a politologului american dă dreptul la rostirea adevărurilor pe care un diplomat este chemat să le camufleze de cele mai multe ori. Chiar cu orgoliile naționale rănite, opțiunea noastră strategică nu poate fi alta decât cea americană. Din păcate, necunoscând scena publică românească, dl Friedman nu a realizat că, fără să vrea, va deveni sursă de alimentare pentru o retorică pro-estică periculoasă.

 

 

 

Într-o Europă fragmentată şi divizată, cu interese statale diverse, cu războaie duse de unii, dar nesusținute de alții, pentru Friedman pare că nici NATO nu are viitor. Mai ales în absenţa Războiului Rece care unea SUA şi Europa împotriva aceluiași inamic: dominația sovietică. Și pentru Robert Kaplan, NATO și Uniunea Europeană arată „fundamental infirme”, anticipând alianțe bilaterale cu hard-power-ul Statelor Unite. Tocmai când ne iluzionăm cu un posibil viitor secretar general al Alianței din România, Friedman pare că face un turneu-sondaj de opinie pentru liniile proxime ale geopoliticii americane pe continent, care nu exclud desființarea NATO şi înlocuirea ei cu alianțe mai suple. Dacă la nivelul Uniunii Europene Tratatul constituțional ne conferă, prin articolul 47, dreptul la democrație participativă, pentru SUA etocrația pare un concept de mult apus, înlocuit de real politik.
Am plecat de la această conferință nădăjduind ca măcar unul dintre liderii aflați în sală să ştie să negocieze interesul național la fel de bine, de pragmatic şi cu sânge rece precum îl ventilează George Friedman pe cel al Statelor Unite.
Însă George Friedman este un gânditor liber şi asumat, lansează ipoteze grave şi grele, gravitează pe orbita geopoliticilor internaționale şi tocmai de aceea merită urmărit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *