Am ajuns in Mauritius fara sa stiu. A fost o surpriza care mi-a fost deconspirata abia in aeroportul din Frankfurt, unde am schimbat compania de zbor.
E iarna. Bate un vant cald si temperatura nu depaseste 30 de grade.
Oceanul Indian e bleu-verde. La micul dejun ne insotesc pasarele si porumbei, iar ziua, pe plaja, ma „narcotizez” cu ultima carte a lui Andrei Oisteanu.
Tocmai am ajuns la portretele poetului clasic si al celui romantic in viziunea lui George Calinescu: „Clasicul bea lapte, apa de izvor, vin de Falern, ori mananca miere de Ilba si fructe. Romanticul consuma gin, opiu, ori bea apa de Lete, fiindca el are nevoie de excitante, ori de analgezice ca sa suporte sau sa uite infernul vietii”.
Maine ma duc sa vad nuferii gigant si alte 500 de specii rare de flori si plante gazduite de cea de-a treia mare gradina botanica a lumii.
Mauritius este aproape la capatul lumii… dar la inceputul inimii mele.
Plagiatele, sentintele Inaltei Curti, politica damboviteana, micutismele romanesti… sunt departe.
