Aseara, inainte de-a participa la Jurnalul de la ora 23 al Adrianei Nedelea, la Realitatea TV, am vazut „joi.megaJoy” la teatrul Odeon. Tot teatru si intr-o parte si in cealalta.
In jurul unei mese la care se servesc piftie, supa cu taitei, pateuri cu varza, caltabosi, taitei cu varza, mult piper, vin, sampanie etc… persoanjele evoca nostalgii din vremuri apuse ale Ungariei mari, amintiri despre sexualitatea lor, candva vie, si trec de la nebunie la copilarie, de la maturitate la bulimie.
O fresca psihologica despre decaderea femeii si a barbatului ajunsi la batranete, despre cum se poate hrani optimismul din amintiri, despre eteroclitul adapostit in fiecare personalitate.
Dorina Lazar joaca rolul gazdei si chiar daca nu face un rol rau, am asociat-o toata seara cu impresionanta ei prestatie din Baltagul. Nu mi-o imaginez altcineva decat Vitoria Lipan.
Mi-a placut mult Virginia Rogin, insa, de departe, senzationalul ii revine, ca atribut, Rodicai Mandache, in rolul batranei Adel, partial nebuna si lipsita de memorie. Pot spune ca Rodica Mandache, acest chip de copil perpetuu al teatrului romanesc, exteriorizeaza in modul cel mai natural cu putinta, nu stiinta artei dramatice, ci talentul nativ. Joaca exceptional.
In rest, viziunea nonconformista a regizorului Radu Afrim cu spectatorii „personaje” pasive pe scena, candelabre suspendate fara regula de tavan si scenografie realista reprezinta un gen, sigur, adaptat timpurilor noastre din ce in ce mai avangardiste. Personal, prefer montarile clasice pe care le-am salvat in memoria mea sufleteasca din copilarie, cand mama mea ma ducea la Teatrul National, la Bulandra sau la Teatrul Mic. Mi-e dor de-o Dama cu camelii a Valeriei Seciu, mi-e dor de Niste tarani, mi-e dor de un Zbor deasupra unui cuib de cuci!
Teatrul de astazi nu mai e ce-a fost candva, dar merita sa ne pastram exercitiul de fidelitate fata de aceasta arta.
credit foto: George Dăscălescu