Aseara am fost cu cativa prieteni pe Lipscani. O atmosfera unica, de targ vechi, pe alocuri modernizat, cu cafenele si restaurante cochete la tot pasul, printre cladiri renovate, cu arhitectura interbelica sau gata sa ti se prabuseasca in farfuria de pe masa. Cred ca tocmai asta este si farmecul, amestecul de nou si vechi, de trecut si prezent, de acum si candva.
Ne-am oprit sa mancam la „Carul cu bere”, o berarie veche, exceptional manageriata de Marian Alecu si cativa prieteni asociati, unde poti manca de la paine de casa, la cel mai bun ciolan cu varza calita (am zis calita, cum imi place mie, nu fiarta!), carnati, ciorba de fasole in coaja de paine, papanasi… ma rog, si alte bunatati pe care numai la un han sadovenian le mai poti gasi. Apoi mi-am dat jos tocurile si, incaltata cu niste slapi de rezerva, am luat-o agale pe strazi. Am vrut sa intru la Biserica Stavropoleos, dar era prea tarziu si era inchis. Gresit. Intr-o zona atat de populata, mai ales seara, si mai ales de straini, aceasta biserica, monument arhitectural si pictural, ar trebui sa fie deschisa pana tarziu, in noapte. Apoi am trecut de pe Gabroveni pe Strada Franceza, de pe Doamnei pe Smardan si tot asa. Atmosfera era incendiara la fiecare cafenea sau restaurant, pentru ca Olanda marca gol dupa gol in poarta uruguayna, iar oamenii, majoritatea, tineau cu europenii. Am vazut-o in treacat si pe Lavinia Sandru, inalta, supla, superba, insotita de un domn cu burta care parea soferul de la o autobaza. Daca ar fi fost si desteapta pe cat e de frumoasa!!!!
In fata unui BCR, desi era ora 23, niste muncitori turnau asfalt. Stiam totusi ca acolo fusesera descoperite niste ruine de pe vremea hanurilor subterane, care trebuiau conservate ca atare… Cladirea Bancii Nationale a Romaniei este superb luminata, fiind, dupa parerea mea, una dintre cele mai frumoase din aceasta tara. Istoria ei este in sine este una atat de lunga incat ne-ar trebui cateva pagini s-o scriem… pe scurt! Eu cred ca de asta este Mugur Isarescu cel mai longeviv functionar public… pentru ca ii place atat de mult locul sau de munca, incat nu l-ar schimba nici macar pentru palatul Cotroceni.
In plimbare, poti citit pe pancarte util asezate vizibil, istoria strazii Lipscani, care a preluat numele vechilor negustori din Lepizig (lipsca), ce veneau in aceasta zona comerciala pentru a-si expune marfurile.
A fost o evadare binevenita din obisnuitul si de-acum „parvenitul” Dorobanti, intr-o zona in care parca si cei care o populeaza sunt mai educati, mai buni, mai frumosi.
