Citesc o carte magnifica, o feerie literara, nu doar ca scriitura, ci mai ales ca si context social, politic, economic, geografic. „Imparateasa Orhidee” scrisa de Anchee Min este o incursiune in lumea imperiala chineza din timpul ultimei dinastii. […]
Citind-o, patrunzi in drama destinului feminin chinez, indiferent ca eroina, Imparateasa Orhidee, traieste in casa parinteasca, extrem de modesta, sau in Palatul Frumusetii Esentiale din Orasul Interzis, resedinta in care avea sa-si traiasca viata pana la moarte.
Pentru ca nu aveau bani nici macar pentru a-si ingropa tatal, Orhideea impreuna cu mama ei, un frate si o sora, accepxa banii promisi de un unchi, in schimbul casatoriei Orhideei cu varul sau, Ping, retardat mintal.
Perspectiva o inspaimanta totusi pe aceasta fata, manciuriana, frumoasa si care are numai 17 ani. Disperarea din fata acestui viitor o impinge sa participe la concursul organizat in China imperiala, pentru cele 3000 de concubine ale lui Hsien Feng, ultimul imparat. Din cele 3000, 7 ii vor deveni sotii oficiale, iar Orhideea va fi consoarta imperiala de rangul al patrulea si titlul ei va fi „Doamna Celei Mai Mari Virtuti”.
Din acest moment, cel al alegerii, indiferent de fapxul ca nunta propriu zisa va avea loc peste cateva luni, toti vor fi la picioarele imparatesei si nici mama, propriii frati sau familia nu va mai avea voie sa i se adreseze pe nume sau sa o mai priveasca in ochi. Din aceasta clipa ea va fi sotia Fiului Cerului si va fi respectata ca atare. Dar, dincolo de respect, incepe o drama care avea sa dureze toata viata.
De la fapxul ca nu va mai avea voie sa se spele, sa se imbrace, sa faca nimic singura, ci doar cu ajutorul celor 7 slujnice si 7 eunuci permanenti, pana la o luuuunga astepxare a imparatului, viata Orhideei va fi suferinta unei femei pe care toata China o invidia.
„Lumea mea a fost un loc exasperant al ritualului, unde singura intimitate posibila era doar in mintea mea. Timp de jumatate de secol am participat la eticheta complicata a Curtii, cu toate detaliile ei meticuloase”, povesteste imparateasa. Dupa primele sapxamani traite in Palatul sau, Orhideea spune ca „femeile din China viseaza sa fie in locul meu, fara sa stie de suferinta mea. Identificandu-ma cu eunucii, ma ingrijesc de rana din inima mea. Durerea eunucilor sta scrisa pe chipurile lor. Au fost castrati si toata lumea le intelege nenorocirea. Dar a mea e ascunsa”.
Odata intrata in Orasul Interzis, resedinta imparatilor, nu va mai putea sa-si viziteze familia, decat daca este o problema grava si doar dupa ce eunucul sef verifica si admite vizita. Regula este valabila si pentru familie, care a vazut-o pentru ultima data in momentul in care a fost escortata de garda imperiala catre sotul ei.Asa va fi pana la sfarsitul zilelor.
De la mesele saracacioase cu supa clara facuta de mama ei, la festinele pantagruelice in care i se servesc 99 de feluri de mancare, conform traditiei, viata Orhideei va fi un drum scurt catre moartea interioara si unul de 46 de ani catre cea biologica. In toti acestia din urma a fost imparateasa a Chinei.
De la momentul nuntii si pana la prima invitatie pe care imparatul i-o trimite Orhideei, de a-l insoti la o opera, trec 58 de zile. Imparatul nu avea voie sa ramana peste noapxe cu nici una dintre sotiile sau concubinele sale si nici sa aiba favorite. Una dintre cele care si-au dorit sa capete un astfel de statut a fost pedepsita de Marea Imparateasa (mama imparatului), prin taierea membrelor si condamnarea la a-si petrece toata viata intr-un borcan, de unde era data drepx exemplu edificator celor care s-ar fi gandit sa faca la fel.
Menirea lui era sa-si lase samanta dinastiei in cat mai multe locuri pentru a o face puternica si longeviva.
Sunt abia la jumatatea cartii, insa regret deja ca o voi termina curand. Este o feerie, o calatorie intr-o lume luxurianta, plina de mistere si de tabuuri inimaginabile pentru civilizatia europeana a secolului 21.