Asta seara am vazut la Teatrul National montarea cehovianei "Livezi cu visini" a lui Felix Alexa.
Mai vazusem varianta televizata candva, cu Leopoldina Balanuta. Piesa, in sine, este nu doar lunga, ci si plictisitoare. Ascunde, intr-adevar, simboluri, insa pana le descoperi, pana le intelegi si pana ajungi sa le indragesti, timpul curge prea lenes si nu te gandesti decat la sfarsit.
Nu v-o recomand decat daca aveti o rabdare de sisif.
Am apreciat-o pe Maia Morgenstern in rolul principal al Ranevskaiei si, uitand ca m-a facut fascista, am vazut pe scena nu doar o actrita plina de expresivitate, care-ti vorbeste tacand, ci o femeie cu o frumusete de statuie greaca. Mie, femeia asta, mi se pare divina, uneori.
In rest, toata lumea fie tace prelung, fie urla, tipa, se muta haotic cand din living in livada, cand din casa la gara… s.a.m.d…
Desi piesa este dramatica, in spatele meu statea o doamna care a ras permanent, tare, fara motiv, cu pofta si care nu s-a sinchisit nici macar o secunda de privirile celor din jur care o mitraliau .
Am ajuns acasa obosita si fara vreo explicatie anume mi-am amintit de unul dintre cei mai
excentrici si rari contratenori, Klaus Nomi. Vi-l daruiesc si voua neputandu-ma decide daca interpretarea lui este mai tulburatoare sau "Cantecul rece" al lui Purcell!
"In decembrie 1982, Klaus Nomi a interpretat "Cold song" al lui Henry Purcell pe scena operei din Munchen. Publicul aflat in sala nu stia ca Nomi suferea de SIDA. In ciuda starii de sanatate precare, a oboselii si a respiratiei scurte, Klaus Nomi a tinut sa-si incante publicul din tara sa. 6 luni mai tarziu, a murit."