Toata lumea ma intreaba daca m-am vaccinat impotriva gripei porcine. Nu, nu am facut-o! Nu dintr-o ratiune anume, precisa si argumentata, ci pentru ca, pur si simplu, cand am vrut s-o fac, dupa emisiunea de sambata de la Antena 3 (in care Sandra s-a vaccinat in direct), nu am avut buletinul la mine si nu am putut completa codul numeric personal. Mi-am spus c-am s-o fac a doua zi, insa, dupa ce-am stat de vorba cu mai multi medici care-mi sunt prieteni, pur si simplu, mi s-a paralizat vointa. Fostul ministru al sanatatii, Bazac, spune ca vaccinul a fost conceput chiar in timpul mandatului sau si ca are deplina incredere, ca el insusi s-a vaccinat. De partea cealalta, alti medici renumiti ma sfatuiesc sa n-o fac, intrucat vaccinul nu este testat suficient, iar semnalele ce vin din alte tari civilizate indeamna tocmai la rezerva in fata acestei „imunizari”. Personal, din documentarea facuta pentru ultima emisiune, in care l-am avut invitat pe Adrian Streinu Cercel, am aflat ca virusul acesta sufera mutatii genetice si ca vaccinul te poate proteja pentru o anumita forma a lui, insa, in masura in care acesta se modifica, nu mai suntem imuni. In mine, e drept, se da si lupta aceea dintre a crede ca stiinta poate vindeca mai exact decat o poate face credinta. Sunt un om educat, care citeste statistici medicale, dar care, TOTUSI, crede si-n minunile dumnezeiesti. Am aceeasi dilema care exista intre omul credincios care INCEPE prin a crede in Dumnezeu, si omul de stiinta care SFARSESTE prin a crede in El.
Insa, in isteria ce-a curpins Romania, multiplicata de canalele tv , mi-am reintors memoria la un eseu al lui Giovanni Papini, ce pare a fi scris chiar in zilele noastre, desi, scriitorul e mort de peste 50 de ani.
Intr-o dimineata, scriitorul (ma rog, personajul eseului… sa-i spunem Gog!) primeste vizita unui domn de circa 50 de ani, care vrea sa-i vorbeasca intre patru ochi despre o chestiune extrem de importanta, adica despre FOM. Ce este FOM, intreaba vizitatul?
Un fel de societate secreta, prescurtarea de la Friends of Mankind (adica Prietenii omenirii), la a carei formare sta principiul ca suprapopularea planetei este contrara insusi bunului mers al omenirii. Revenind din Papini, in realitate sunt destule ingrijorari institutionalizate, la nivel mondial, care atrag atentia ca Pamantul, in curand, nu va mai avea rezerve naturale pentru a hrani toata populatia.
Nici saracia, nici foametea tarilor din lumea a treia, care, cu criza actuala, tinde sa se largeasca, nici accidentele, nici calamitatile naturale nu reusesc sa diminueze riscul Pamantului de-a nu mai face fata cererii celor care-l populeaza. Din aceste considerente s-a creat FOM, care si-a propus sa accelereze, in mod rational, „disparitia celor mai putini demni de a trai”.
Daca moartea neprogramata ce vine din razboaie, cataclisme si factori necontrolati, poate priva lumea de existenta unor genii, savanti, oameni de stiinta, oameni cu talente unice, FOM poate ALEGE in mod controlat cine sa dispara. Adica cei periculosi, cei bolnavi sau, in mod cinic, cei care au trait destul.
Pentru punerea in practica a acestui ideal „nobil”, care, pana la urma, poate fi justificat prin slavarea celor buni, se folosesc otravuri ce nu lasa urme, injectii cu doze mari, inhalatii de gaze toxice. Din FOM fac parte, mai ales, cadre medicale, dar si servitori care pot administra, la cafeaua de dimineata sau la ceaiul de la ora 5, doza letala necesara.
Vizitatorul ii spune interlocutorului sau ca morala publica este orbita de prejudecati si de credinte potrivit carora numai o forta nevazuta, neauzita si de neatins poate lua viata (pentru ca tot ea a si dat-o) si, in consecinta, FOM trebuie sa-si desfasoare activitatea in taina, in ciuda scopului sau filantropic.
Celor familiarizati oarecum cu acest „idealism” al viitorului care ne asteapta, pregatit in laboratoarele unor societati de acest gen, le este cunoscuta desigur si teoria malthusianista, (datand deja de vreo 200 de ani circa), potrivit careia populatia creste mai repede decat cresc resursele pamantului si, ca atare, malnutritia, bolile, epidemiile si razboaiele sunt evenimente pozitive pentru omenire, salvand-o de la un dezechilibru care ar duce, oricum, tot acolo, adica la moartea unora dintre noi.
Pentru mine, care ma rog deseori in genunchi, in fata icoanei Maicii Domnului, intrebarea obsesiva a devenit nu cand voi muri, ci… cine va decide moartea mea?
Iata o interogatie pliata perfect pe vremurile pandemiei pe care le traim!