este exact aceeasi ca cea dintre cele doua expozitii ale pictorului Horia Damian pe care le "patroneaza" fiecare. Primul… la Muzeul de Arta Contemporana, cel de-al doilea, la Palatul Mogosoaia.
V-as trimite s-o vedeti doar pe cea de la Palat, dar n-ati putea s-o apreciati decat prin comparatie.
Radu Varia, expert in arta si mai ales un dedicat impatimit al operei brancusiene (si sot al marii noastre soprane Mariana Nicolesco) a optat pentru opere din muzeele si colectiile romanesti semnate de Horia Damian la inceputurile carierei sale, din anii 1930 pana in 1946. Uimesc nu numai peisajele, naturile moarte (chiar daca uneori dimensiunile canii de langa fructe erau exagerate), strazile mahalalelor bucurestene, cerul gri de deasupra unei ulite in iarna pierduta-n orizont, ci mai ales desenele si schitele pe care pictorul le facea la varsta de 10 ani. Desigur, mai uimitor este faptul ca s-au conservat de atunci!
De partea cealalta, in centrul urban, Muzeul pe care l-a construit si daruit iubitorilor de arta, Adrian Nastase, adaposteste creatiile din a doua parte a vietii, recente, in care, ca si Picasso, Horia Damian a renuntat la arta armonioasa, la culorile omologate de impresionism, pentru forme abstracte, pentru decline – dupa parerea mea – pentru ca relatia dintre continut si forma a fost total uitata in ultimii 150 de ani, dupa cum insusi pictorul recunostea.
Desigur, intr-o era a tehnologiei, in care arta poate fi "creata" pe calculator, faptul ca cineva inca face cu mainile lui o coloana, o scara, o lada, un pat din panza ipsotata, e laudabil chiar daca nu-ntelegi nimic din ele, chiar daca, vorba insotitorului meu: "Horia Damian isi bate joc de noi si noi ne facem ca il luam in seama !"… si chiar daca lucrarile lui din aceasta etapa sunt laudate, premiate si expuse in cele mai renumite spatii ce aduc omagiu artei contemporane.
Din pacate pentru timpurile pe care le traiesc, nu ma emotioneaza, nu ma impresioneaza, nu ma misca si nu ma sensibilizeaza nimic mai mult ca o madona printre grote leonardiana (prefer varianta de la Luvru!), ca nuferii lui Monet sau ca perla din urechea fetei lui Vermeer, in timp ce privesc absenta, mirata si oarecum tamp (am si eu limitele mele!) in fata unei lazi, precum cufarul bunicii mele de la tara, in care-si tinea camasile de noapte si fetele de perna, cu vreo 50 de ani in urma si care astazi are pretentia artei culte.
Tare curioasa as fi sa vad ce a inteles omul de cultura Traian Basescu din expozitia pe care a patronat-o la MNAC!
Sfantul Ieronim 1940
Desene facute la 10 ani
Peisaj de iarna, 1942
Peisaj gri, 1941
Case din Mangalia, 1940 Case din Mangalia, 1941