De prin vremea adolescentei primare imi amintesc ca in biblioteca alimentata saptamanal cu carti rare de mama mea, indragostita ea insasi de literatura, dar mai ales, responsabila cu viitorul meu umanist, aveam o carticica mica, ingalbenita de timp, cu un desen aproape pierdut pe coperta cu un cap, nedefinibil masculin sau feminin, acoperit cu un val asemeni maicilor de manastire.
Titlul era Cantonierul si, de la nivelul memoriei mele
de atunci, mai putin agresata de fluxul informational de astazi, mi s-au intiparit in minte cuvintele :"Ingalbenit-ai Moarte cel mai frumos obraz, si spiritul virtutii tu, Moarte-ncet l-ai stins …", versuri pe care am incercat mereu sa le regasesc in talmaciri viitoare.
Aseara, am cumparat de la Diverta Mallului din Vitan, o editie a poeziilor "intru viata si moartea madonei Laura" a Cantonierului Petrarca -da, despre el era vorba-in traducerea Etei Boeriu si publicata de editura "Paralela 45".
Dragostea acestui poet simbolic pentru cultura lumii, (care avea sa-l inspire pe insusi Dante, alaturi de care va pune bazele viitoarei Renasteri), pentru Laura, mi-a fost intotdeauna reper in lecturile mele afective. Lirica nascuta din sentimentele poetului pentru o femeie mai mult simbolica, intrucat nu a existat niciodata vreo apropiere fizica sau vreo consumare barbara a pasiunii, este de-o puritate monahala as putea spune, desi, in lumina ultimelor dezvaluiri din sanul vietii calugarilor de pe la noi, nu stiu daca se mai justifica aceasta comparatie.
Desigur, pastrand proportiile si intensitatea, inteleg perfect ce-nseamna sa iubesti pe cineva cu care sa ai o viata "virtuala" numai in imaginatia ta ! Uneori, realitatea te poate izbavi, pur si simplu, aducand finalul nebuniei mai aproape.
"Nici pace n-am , nici lupxa nu ma-mbie,
Ma tem si sper, si ard si sint de gheata,
Si zac rapus si zbor pana-n tarie,
Nimic nu prind si-o lume string in brata.", marturiseste Petrarca, al carui zbucium este evident mai ales prin antagonismul sentimentelor care-l sfasie cand intr-o parte, cand in partea complet opusa.
"Stapana am ce-n mina ei ma stie,
Dar nu ma vrea, nici nu ma lasa-n viata:
Iubirea-ntr-ajutor nu vrea sa-mi vie,
Nici viu ma vrea, nici cum sa scap ma-nvata.
Vad fara ochi, strig fara limba-n gura,
Sa mor rivnesc si chem. Dupa-ajutoare,
mi-s ceilalti dragi si mie-mi caut vina", spune Cantonierul care, zambind in lacrimi, apreciaza totul drepx tortura, Laura facandu-se vinovata de fapxul ca si "viata si moartea-i sunt totuna". Stiu cum e…stiti si voi,daca ati fost vreodata indragostiti…