si nici nu le-am inteles pe fanele lui isterizate la aparitia lui.
Nu am fost la nici unul dintre concertele lui. Poate daca as fi facut-o, ma contaminam. Mi s-a parut intotdeauna o personalitate bizara, chinuita intre peretii propriului corp pe care si l-a negat si reinventat pana la psihoza. Unele din melodiile sale mi-au placut, insa n-am inteles vreodata isteria disperatelor pe care le vedeam urland atunci cand aparea el. Nu o inteleg nici acum, dupa zece ani de tacere a fanilor sai si dupa moartea care a dus pana si tacerea implacabila a idolului.
Viata lui dezechilibrata intre casatorii conventionale, copii infiati, inseminati sau abuzati, conflicte cu familia si refugiul in muzica in care a cucerit lumea si tot ceea ce normalitatea unei existente linistite i-a negat, m-au tinut departe de el.
Astazi am citit pe o agentie de presa ca 12 dintre fanii sai s-au sinucis. O asemenea dragoste, patologica cred eu, ma face sa cred ca Michael a fost un fenomen care scapa limitatei mele capacitati de-a cuprinde cu intelegerea personalitatea sa.
Transmit si eu, ca presedintele Obama, condoleante fanilor sai, si fac trimitere aici catre o melodie care m-a sensibilizat la vremea ei. Adaug o fotografie a starului cu Adrian Nastase, realizata in 1992 si gasita in arhiva mea.
Asta pentru a vedea nu cat au imbatranit cei doi …ci cat de tineri erau!
http://www.youtube.com/watch?v=Tai2j3dVSUQ&feature=related
