Aseara… am primit oferta de a realiza o emisiune la unul din posturile cunoscute de televiziune. Unul dintre oamenii de decizie din piata media mi-a propus un format care am considerat ca nu este ceea ce-mi doresc. Am refuzat politicos. L-am perplexat oarecum pe interlocutorul meu si m-am gandit eu insami, dupa ce-am intrerupt convorbirea, ce lux imi permit, ASTAZI, de-a alege eu insami, cand, unde si ce fel de emisiuni as face la televizor.
Cred ca detasarea cu care iti poti trasa viata este cel mai inalt varf pe care-l poti escalada de-a lungul unei cariere profesionale. In plus, nu doar detasarea de-a alege tipul produsului pe care vrei sa-l promovezi, ci si momentul cand vrei s-o faci. Am 35 de ani si, spre deosebirea de marea majoritate a celor pe care ii vad la televizor, nu am disperarea si nici presiunea ACUM-ului, nu am deadline-ul momentului. Cred ca si la 45 de ani, daca voi face o emisiune la televizor, voi fi mai frumoasa, mai sigura pe mine si mai credibila profesional.
Ani de zile m-am luptat cu dorinta celor din familie sau a cititorilor, sau a celor care ma pretuiesc, de-a ma vedea la televizor, cu orice chip. Viata nu se termina azi si ideea mea despre succes nu are aceiasi timpi cu ai celor care isi doresc cu nerabdare implinirea propriilor neputinte prin altii. Succesul, cariera, legitimitatea unei cariere, mai ales cand vrei sa te livrezi telespectatorilor drept o "instanta" de luat in seama, se dobandeste in timp, cu pasi mici, fara salturi ametitoare. Intotdeauna le urez celor dragi sa nu capete tot ce-si doresc, caci tristetea si capatul vibratiilor unei vieti inseamna tocmai punctul de la care nu mai ai ce sa-ti doresti. Eu mi-am planificat dezideratele pe viata, nu doar in prezent.
Am zambit aseara, refuzand oferta care m-ar fi facut si mai celebra decat sunt. Dar nimic nu se compara cu independenta de-a spune "NU, nu acum !".