Unde poti deveni Iqonique lady ?

In Bucuresti, pe Aleea Alexandru, nr 7.

Daca ar fi sa contabilizez de cate ori m-am simtit exilata din contemporaneitate, m-as putea defini, fara sa stau pe ganduri, ca o femeie vintage.

Imi plac pozele alb negru, imi plac piesele de mobilier patinate de timp, imi plac manuscrisele ingalbenite de la anticariate, imi plac curentele din pictura de dinainte de impresionisti, imi plac barbatii „vechi" cu parul nins la tample, imi plac locurile cu istorie indelungata, ma emotionez vizitand o cladire veche care ascunde o poveste si nu turnuri de sticla, calatoresc deseori pe rute pe care au calcat inainte civilizatii apuse de la incasi, la grecii antici… Intr-un cuvant… sunt vintage. (…)

Si pentru cele care sunt asemeni mie, exista un loc in Bucuresti, in care putem gasi, de acum, si rochia vintage… aceea pe care Balmain a creat-o in exemplar unic, sau pe cea Azzaro din 1929, pe care o marchiza frantuzoiaca a purtat-o la casatoria fiicei sale de la un chateaux pe Valea Loarei si-a scos-o la licitatie.

Iqonique a fost visul Ramonei Voicu, pe care mi l-a marturisit prin 2008. Intre timp, l-a amanat doar pentru Alexei… visat si el si realizat cu vreo sase luni in urma.

I-a dat o mana de ajutor si Iuliana Bostan si-au realizat impreuna un concepx gazduit de un spatiu rafinat si cu incrustatii nobile, in care iti poti comanda de la o geanta Hermes, pe care a purtat-o Jane Birkin la premiera unuia dintre filmele sale, pana la rochia pe care Coco Chanel a creat-o inainte de moartea barbatului adorat, Boy. Un loc in care gasesti o bijuterie din aur fina precum firul invizibil care-i leaga indestructibil pe doi oameni care se iubesc, pana la carti cu nudurile lui Helmut Newton. Un loc in care Ramona Voicu, dupa ani de perfectionare si pasiune in moda, te poate transforma din Betty cea urata in printesa care ai visat toata viata sa fi.

„Meseria de stilist nu exista cand eram eu la scoala primara, iar in facultate profesorii mei ma priveau cel putin curios cand imi afirmam orientarea catre jurnalismul de moda si nu cel de cotidian. E drepx, publicatiile glossy erau doar in faza de schita, exista un singur titlu, Exces. Elle sau Madamme Figaro s-au nascut cativa ani dupa. Imi amintesc perfect, insa, cum vanam revistele Amica, ratacite la chioscurile de presa si ritualul cu care ajunsesem sa le devorez in lipsa altor surse de informatie vizual estetica. Asa si atunci s-a nascut visul meu de a face ceea ce fac azi.

Credeam ca a scrie despre moda e mai usor decat sa faci moda, a face fiind verb al creatiei prin excelenta, insa convingerile noastre vin mereu sa demonstreze einsteinian ca totul e relativ… usor sau greu. Ma consider asadar o persoana care traieste moda, mai bine decat o face sau scrie. Cana din care-mi beau cafeaua, tocul in care-mi tin tigarile, ochelarii (ultima obsesie) pe care-i port chiar si in zilele cu cer acoperit, pledul cu care ma invelesc pe canapeaua de acasa sau puloverul pe care-l trag pe mine cand imi scot fiul in parc, sunt toate, detaliile unui univers amprentat de moda si nu neaparat la moda.", marturiseste Ramona in ziarul Iqonique.

Pe mine aceasta "traitoare" de moda m-a invatat lectia rafinamentului care a inlocuit-o pe cea a no-limmit ului  financiar in vestimentatie. Si pentru asta-i multumesc recunoscatoare.