Am evadat dincolo

Un intelept spunea ca omul religios INCEPE  prin a crede in Dumnezeu, in timp ce omul de stiinta SFARSESTE  prin a crede in EL. La asta m-am gandit azi noapte, in timp ce parcurgeam viata lui Emanuel Swedenborg, din „Marii initiati ai timpului nostru". […] 

Desigur, avand in vedere c-au trecut deja doua secole de la moartea celebrului suedez nu mai putem vorbi de o „contemporaneitate" fizica, ci de una a ideilor, desigur, intr-o permanenta evolutie, metamorfoza, transformare.

Sursa de inspiratie pentru multi scriitori si filozofi, viziunea lui Swedenborg despre lumea de dincolo este intr-un fel similara cu  judecata populara pe care o auzeam deseori la tara, cand babele spuneau in jurul mortului ca abia dupa 40 de zile i se va inalta sufletul la cer. Oarecum mai nuantat, suedezul depune marturie, dupa propria lui experienta vizionara, ca nu exista morti care sunt condamnati apriori la iad sau la rai, ci spiritele lor se autoselecteaza in faza post mortem, intr-un regat al lor, si decid daca merg in hades sau in paradis.

 Ca nu exista o varsta anume pentru revelatii o demonstreaza si destinul lui Swedenborg, care abia la 56 de ani face trecerea de pe taramul exact al stiintelor, la cel mistic. Acesta este momentul in care sufera o transformare interioara si prin intermediul visului, dar si al starii de veghe, se „vede" primind o cheie care deschide o usa nestiuta de nimeni, lait motiv pe care, daca va amintiti il regasim adesea in basmele populare in care Fat Frumos avea voie sa deschida toate cele 11 camere, dar nu pe cea de-a doisprezecea, care revela cunoasterea.

 Intr-un fel, Swedenborg nu era deloc genul omului religios al carui portret il asociem involuntarcu asceza, cu viata anahoretica, cu un cosmos personal arhaic si neviolat de vreun element modern, chiar daca inca din copilarie avea o atractie pentru rugaciune, pentru religios, pentru Dumnezeu. Era un om bogat, respectat, facea parte din elita regala suedeza, calatorea adesea in strainatate, celibatar toata viata.

In noapxea de Paste a anului 1744, iluminatul suedez are o viziune prin care intelege ca de acum inainte nu mai trebuie sa scrie despre lucruri pamantesti, ci despre cele „inalte", despre cele care ne sunt superioare si pe care numai cei alesi au capacitatea de-a le intelege.

Dupa propria sa marturisire, in acea noapxe i s-a aratat un barbat, care i-a spus ca era insusi Dumnezeu, creatorul si salvatorul lumii, care il alesese pentru a le deslusi oamenilor sensul spiritual al Sfintelor Scripxuri. „Avea sa-mi dicteze el insusi ceea ce urma sa scriu despre acest subiect si pentru a ma convinge, in acea noapxe mi-a aratat lumea spirituala, infernul, dar si gratia cereasca, acolo unde am intalnit foarte multe persoane cunoscute mie, din toate paturile sociale. Ca urmare, Domnul a deschis ochii spiritului meu, astfel incat, fiind intru totul treaz, am fost in masura sa vad ceea ce se intampla pe lumea cealalta si sa vorbesc cu ingerii si cu spiritele", marturiseste acesta.

 Daca si astazi cand populatia planetei este in majoritate religioasa, aceasta confidenta ne-ar duce cu impulsul primitiv s-o catalogam drepx nebunie, imaginati-va cum parea Swedenborg celor din jurul sau, dar si contemporanilor, intr-o perioada de plina ascensiune a Iluminismului si a empirismului, in care ratiunea contesta tot ceea ce nu era demonstrabil, palpabil, in care miturile si legendele erau puse la index.

Insa, in ciuda noii sale misiuni si a patronajului divin sub care se va afla de acum, pana la sfarsitul vietii, Swedenborg nu paraseste modul sau de viata si asta-mi aminteste cumva de prietena mea, Alexandra Svet, care imi spunea, cand ne-am cunoscut, ca este complet fascinanta de mine, femeia care poate ingenunchea in fata unei icoane de la Manastirea Ghighiu, imbracata intr-o rochie Fendi si cu  Louboutini in picioare, in timp ce in poseta are Acoperamantul Maicii Domnului, dar si biletul de avion pentru o calatorie adulterina spre Baden Baden.

Dumnezeu nu-i refuza lui Swedenborg nici capacitatea de-a prevedea un incendiu de proportii care izbucnise la Stockholm, in timp real, desi vizionarul de afla in casa unor prieteni, in Göteborg, oras aflat la patru sute de kilometri de capitala suedeza.

A „vazut" nu doar incendiul, ci si casele, in detaliu, care aveau sa arda. Doua zile mai tarziu, un curier venit de la Stockholm a confirmat pana la cel mai mic detaliu viziunea lui Emanuel Swedenborg. Visele acestui vizionar au inspirat o carte pe care insusi Kant i-a dedicat-o.

 Cred, asemeni acestui iluminat, ca in fiecare dintre noi exista un dublu fiintial, un uman material si un spiritual imaterial. Echilibrul dintre cele doua egouri este nu doar garantia unei vieti impacate aici, pe pamant, cat mai ales promisiunea uneia paradisiace dincolo. Desigur, pastrand proportiile si minimizand si paradisul, dar si infernul care-mi curg prin vene, cele trei vise in care mi s-a aratat Maica Domnului au fost pentru mine poarta deschisa spre abandonul total in credinta ca nimic rau din ceea ce mi s-ar putea intampla nu va fi definitiv, atata timp cat Ea ma protejeaza, chiar si din vise nocturne.

Daca nu suntem blagosloviti cu cate un vis mistic, ne putem ilumina citind despre viata celor care au cunoscut-o, in timpul celei pamantene, si pe cea de dincolo. Cand ne dezamageste ce ne-nconjoara, putem evada spre cea care ne asteapxa.

 In aceste timpuri in care la televizor vad tot mai multa disperare si foame, imersiunea in carti salvatoare poate fi o solutie de criza a Guvernului personal.