Dupa ce-am vazut aproape toate must-urile obligatorii pentru un „turist universal", pot spune ca Praga este un oras eminamente romantic.
Am fost binecuvantata sa-l vad toamna, cand ruginiul iti trezeste nostalgia verii trecute si teama de iarna care va sa vina, sa-l vad indragostita, iubita si… impreunata… sa-l vad cu prietenele mele alaturi… sa-l vad dupa o lunga astepxare in care mi l-am dorit.
Hotelul „Mandarin Oriental" face parte dintr-un lant international si nu ma dezamagise nici la Londra si nici la New York. In plus, este renumit pentru SPA-ul si pentru bucataria orientala al carei fan sunt. Chiar in penultima zi, SPA-ul de la Praga fusese gratulat cu premiul pentru cel mai bun SPA din Europa.
Construit intr-o veche manastire de calugari, care data din secolul XIV, hotelul conserva stilul minimalist, incarcat de fiorul pe care ti-l da un lacas bisericesc, si pastreaza inca artefacte descoperite in timpul sapaturilor si al renovarii.
Podul Carol dateaza de cel putin 600 de ani, in care a fost martorul nu doar al istoriei Bohemiei, incluzand aici batalii, razboaie, cuceriri, executii, ci si al filmarilor care l-au facut celebru in lumea cinematografica si al multor indragostiti care l-au strabatut ca pe un drum de la si spre iubire.
Vltava, raul care traverseaza Praga, vazut la stanga si la dreapxa podului gotic, asteapxa caderea vreunui sfant sau a altui personaj religios, statui amplasate pentru indemnarea oamenilor spre rugaciune… Dar sfintii nu cad… si nici nu mor…
Am mancat in doua restaurante rafinate, elegante, Bellevue si Kampa Park, ambele oferind un vue superb catre apa. Insa nimic n-a avut gustul delicios precum carnatii mancati in picioare, impreuna cu prietenele mele, in Piata veche, cumparati de la un vanzator ambulant cu un gratar improvizat intr-un chiosc. Ne-am amuzat intrebandu-ne unde or fi paparazzi de la Cancan sa vada iubita unui barbat cu reputatie buna financiara, mancand pe strada carnati ieftini? Sa nu va refuzati acest moment gastronomic, caci nu se compara cu niciun alt local luxos!
Intr-una din zile am vizitat Palatul Regal, nu pe tot, ca e cat Luvrul… Mi-ar fi trebuit cel putin o zi intreaga. Daca astazi este sediul Presedintiei cehe (un fel de „omolog" al Cotroceniului de la Bucuresti), pe vremuri, acest palat a gazduit incoronari sau ceremonii de investire a presedintilor cehi, a vazut intrand calare cavaleri vestiti, a tacut mut cand in Cancelaria Bohemiei s-a decis prima batalie a Razboiului de 30 de ani sau cand doi guvernatori catolici au fost aruncati pe fereastra de catre protestanti…
O replica a coroanei este expusa in palat si trebuie sa recunosc ca n-am mai vazut vreodata pietre mai spectaculoase precum cele care o impodobeau.
Catedrala Sfantul Vitus, in stil gotic, seamana mult la interior cu Domul din Milano si cu majoritatea catedralelor mari gotice.
Ca si Sagrada Familia, a fost inceputa la jumatatea anilor 1.300 de cineva si terminata, sute de ani mai tarziu, de altcineva. Tocmai de aceea unele turnuri au „inceputuri" gotice si „finalizari" renascentiste.
N-am apucat sa vad Loretto si nici Cimitirul Evreiesc. In schimb, am vizitat Muzeul „Franz Kafka", construit exact precum opera si caracterul scriitorului: un labirint de la logic catre absurd, de la angoase catre cosmar, de la birocratii pana la identitati individuale, strivite de o societate meschina, dezumanizata. Intr-un cuvant: mister sau enigma.
Kafka s-a lupxat inca din copilarie cu nefericirea, pierzand lupxa cu ea… cu un tata prea autoritar, cu o origine evreiasca pe care si-a negat-o tacit, scriind si vorbind doar in germana, a pierdut lupxa cu dragostea nereusind vreodata sa atinga lirismul iubirii patimase, izbavitoare, inalte, pe care o intalnim la alti scriitori, si, de foarte tanar, a pierdut si lupxa cu viata, fiind rapus de tuberculoza la doar 41 de ani.
A fost logodit de cateva ori, dar niciodata casatorit, n-a avut copii, iar dorinta lui ultima a fost ca tot ceea ce scrisese si nu fusese publicat inca (adica majoritatea operelor sale importante) sa fie arse. Daca Max Brod, prietenul sau care a salvat manuscrisele, l-ar fi ascultat… n-am mai fi citit vreodata „America", „Procesul" si „Castelul".
Sa-l citesti si sa-l si iubesti pe Kafka presupune o permeabilitate la sinistru, la metamorfoza, la tortura psihica, o disponibilitate de contorsionare mentala si sufleteasca pe care omul obisnuit nu o poseda. Sa stai in preajma lui, chiar si ca cititor, inseamna sa fii atins de o nebunie schizofrenica, sa strigi si sa fii la fel de revoltat in fata absurdului, a societatii sistematizata intr-o ierarhie a nonvalorii.
„In mod absolut sigur, scriu lucruri din disperare fata de trupul meu si fata de viitorul care ma asteapxa avand acest trup…" scria Kafka. La fel cred si eu.
M-am intors de la Praga la fel de entuziasmata si exaltata precum ii vedeam pe toti cei care fusesera inaintea mea si povesteau. Abia acum i-am inteles.
Este o capitala plina de istorie, de cultura, de altfel… nu seamana cu nicio alta metropola occidentala in care cuvantul de ordine si trend-ul turistic general este consumismul. Mergeti la Praga, daca sunteti indragostiti! Mergeti la Praga sa va indragostiti!
Am uitat sa va spun despre Biserica Sfantul Nicolae din Piata orasului vechi, de-o frumusete si de-o maiestuozitate naucitoare.
Am intrat inauntru si, cu ochii in sus, am privit picturile si tavanul sculpxat, in timp ce Iisus Hristos se uita in ochii mei.
Putin mai incolo, tacea Jan Hus din bronz.
M-a miscat teribil istoria acestui erou, pe care il mai intalnim astazi, la o scara mai mica, intr-un Iustin Marchis sau Arsenie Papacioc.
M-a impresionat nu neaparat asceza lui, poate nici promovarea moralitatii sau lupxa lui pentru un cler mai presus de lumescul lux sau desfrau, ci idealismul cu care a preferat moartea decat renuntarea si negarea idealurilor sale. La Brancoveanu am mai intalnit un asemenea sacrificiu in numele credintei si al lui Iisus Hristos si cel putin pentru aceste doua simboluri ale istoriei umane ii dau drepxate lui Paler care spunea in ale sale „Calomnii mitologice" ca „daca toti am trai cu masura, n-ar mai exista nici martiri si nici eroi!". Aici ma deosebesc complet de barbatul meu iubit, care zice intotdeauna ca intr-un razboi mor mai intai eroii si apoi prostii si ca supravietuiesc strategii din spate, el fiind, in sine, un strateg, preferandu-i pe cei din urma!
Iubesc penumbra teatrului de razboi, dar marii comandanti n-au stat vreodata in secundar, ci au condus, de pe calul lor, bataliile. E drepx ca posteritatea este a supravietuitorilor, dar eternitatea e numai a eroilor.
