Los Angeles a fost singurul oras din lume in care turul turistic cu Hop On/Hop Off – pe care obisnuiesc sa-l fac din oficiu cand ajung intr-un loc nou – nu a putut sa ne arate nimic interesant. Accept cu indulgenta ca, in urma cu 500 si ceva de ani, America nu exista, insa Los Angelesul este dovada vie ca acolo unde nu exista „participare” si influenta europeana, totul este o structura fara forma si fara fond.
Ghidul ne povestea in casti ca fiind obiective turistice niste strazi, niste magazine cu branduri celebre (europene desigur) si locuri in care putem manca „huge portions”. In America (cea mai obeza natiune din lume), „huge” este cuvantul de ordine, mai ales in privinta alimentatiei. Am cautat disperata un small capuccino, legume organice sau o omleta naturala. Imposibil de gasit. Totul este de guma (painea, omleta, fructele… totul), plin de hormoni si de E-uri. Nu exista conceptul bucatariei europene in care mancam rafinat si bun, nu huge portions. Coca Cola (desigur in big glass) este „apa”americanilor.
Asta numesc americanii small capuccino
Los Angeles este locul perfect unde Transtromer sau Coetzee ar trece perfect anonimi pe strada, dar s-ar opri circulatia si toti ar casca gura s-o vada pe Sandra Bullock la cumparaturi in Barney’s! locul unde superficialitatea este „religia”citadina!
Intr-o galerie de arta, am gasit ca exponate reprezentative doua femei din plastic, in genul celor gonflabile, asezate pe un colac de salvare. Uitati-va la fotografii!
Arta americana! Din plastic desigur!
Singura experienta placuta avuta in acest oras a fost dinnerul pe care l-am luat alaturi de Anastasia Soare la Ago restaurant (patronat de Robert de Niro), un local cu specific italian in care ingredientele erau importate direct din Italia.
O femeie minunata, asumata, care a ajuns in Los Angeles cu 22 de ani in urma, urmandu-si sotul (sau destinul), fara sa fi facut in viata ei vreodata cosmetica si care, in cativa ani, prin munca, determinare si noroc divin, a reusit sa-si ia un job (chiar cu handicapul de-a nu fi stiut nici macar un cuvant in engleza) si sa progreseze pana la a-si deschide propriul salon, intr-o camera inchiriata langa Rodeo Drive. Cu mainile ei – la propriu si la figurat – si-a construit reputatie profesionala si clientela care include nume celebre. A inceput de la modelele Naomi Campbel si Claudia Schiffer (pe vremuri singurele vedete ale presei), sfarsind cu Sharon Stone sau Michelle Pfeiffer. „Pentru mine, clientele sunt la fel, indiferent cum le cheama. Eu stiu ca trebuie sa fac aceleasi sprancene perfecte fiecareia!” mi-a spus Anastasia, pastrandu-si modestia si energia cu care lucreaza inca 4 ore pe zi la salonul sau si alte 5 sau 6 sau cate este nevoie la biroul din care coordoneaza, alaturi de fiica ei, Claudia, o intreaga companie producatoare a liniei de make up „Anastasia”.
Los Angelesul este „casa ei”, insa admite ca este doar un oras in care faci bani si pe care il urasti in primii 5 ani. Admite si ca totul aici se bazeaza pe imagine (si nu pe continut), pe branduri, pe celebrity, pe tot ceea ce are legatura cu lumina, cu filmul, cu iluzia.
Sufletul ei este salvat de faptul ca e vesnic in avion, facand infuzii de Europa aproape lunar. O simt insa „americanizata”, capabila sa accepte orice si sa nu judece nimic. Daca intr-adevar America are ceva special, care o defineste, este libertatea de-a fi orice, desigur, camuflat totusi sub sintagma „politically correct”, care ascunde o ipocrizie mare cat continetul.
Multi dintre noi am putea gandi cum sa faci o cariera de succes din a pensa sprancene. M-am intrebat de ce Corina, care ma penseaza pe mine si care o face la fel de bine precum Anastasia, nu are aceeasi cariera? Simplu: pentru ca America este locul in care poti face bani dintr-un talent, dar mai ales din publicitatea pe care o faci acelui talent. Americanii cred in Constitutie si in bani. Si credeti-ma, inclusiv aici, sau mai ales aici, totul se cumpara cu bani si cu marketing. Ideea de brand s-a nascut aici si tot ceea ce ni se livreaza drept succes, drept extraordinar, este doar rezultatul a ceea ce ni se induce… al perceptiei noastre.
M-am bucurat ca o romanca a inteles „slabiciunile” Americii si le-a folosit! La fel cum apreciez faptul ca a ajutat angajand alti romani si ca si-a pastrat, chiar si in doze mici, legaturile afective cu tara ei natala.
Anastasia lucrand. Calitatea pozelor nu e grozava, le-am surprins cu telefonul…
Am pus punct sederii nefericite si dezamagitoare de la Los Angeles, am inchiriat o masina si am plecat la San Diego. Marturisesc, acest oras (desigur, alaturi de Chicago, Washington si New York, pe care le-am vizitat in trecut de multe ori) a mai salvat putin imaginea Americii din constatarile mele. De fapt, asta si face diferenta intre un loc si altul. In timp ce aici revistele despre atractiile turistice iti prezinta locuri istorice, cea mai spectaculoasa gradina zoologica din lume, un parc intins pe mii de acrii cu muzee si legendarul portavion Midway, Los Angelesul se lauda cu un bulevard pe care sunt niste stele in asfalt (pai bulevardul nostru cu steaua Stelei Popescu e de o mie de ori mai frumos si mai curat… si nici nu e plin de homlesi ratati!), cu o strada cu magazine sau cu un cartier de case in care stau staruri de cinema. Asta da carte de vizita!!!
Atasez cateva fotografii de la Zoo San Diego si promit sa revin cu o postare separata despre Midway, locul in care „Live the Adventure, Honor the Legend”.
In Balboa Park
In Gradina Botanica