A murit bunicul meu, copilaria mea

Intr-un sat de la Dunare, in comuna Ciuperceni, in judetul Teleorman, a vazut lumina zilei mama mea. Parintii ei mi-au inseninat copilaria, fiind , de altfel, singurii mei bunici.

Azi noapte, bunicul meu s-a stins. Intr-un spital din Turnu Magurele. Desigur, era batran, dar cine tine minte varsta cuiva pe care il iubeste?

A fost si bunicul si tatal pe care nu l-am avut. Dintre toti nepotii lui, m-am simtit cea mai iubita. Cu o intelepciune batraneasca imi spunea mereu: "Florusu, atentie la tren!", sugerandu-mi sa nu ma las nici calcata si nici sa nu irosesc ocaziile bune ale vietii de-a ma urca.

In rest… am mii de intamplari si imagini din copilarie, de la mersul la via de la marginile satului, pana la bicicleta pe care i-o furam cand dormea, de la pepenii verzi pe care-i mancam la sfarsitul mesei raciti in butoiul cu apa rece, pana la corcodusele pe care le adunam pentru tuica, de la povestea haiducului cu sapte cai, pe care am auzit-o doar spusa de el, pana la eclerul pe care il punea deoparte la masa de la cantina si-l aducea de la 10 kilomteri departare, intr-o geanta de serviciu in care se storcosea, dar, Doamne, ce gust minunat avea!, de la frica pe care mi-o inspira pentru ca era riguros, pana la iubirea aceea care desi ascunsa si nemarturisita, o simteam revarsata asupra mea. Nu l-am auzit vreodata spunandu-mi ca ma iubeste, dar, Doamne, cat ma iubea! 
Dumnezeule bun si mare, iarta-l, iubeste-l si odihneste-l!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *