Ce au construit nemţii în reşedinţa de vară a lui Hitler

Dacă vrem să vedem cum arată partea întunecată a unei dictaturi – ca exercițiu de cercetare – trebuie doar să studiem istoria Germaniei! Pe lângă cei aproape o mie de ani, cât a durat Imperiul German, 12 ani de dictatură nazistă este o perioadă relativ scurtă. Și totuși, acești putini ani vor schimba pentru totdeauna poziția Germaniei în lume până în zilele noastre. Peste 50 de milioane de morți în războaie, 6 milioane de victime în lagărele de concentrare, 18 milioane de oameni rămași fără adăpost, pe lângă alte câteva milioane care au murit de foame sau de frig. Oameni nevinovați care au suportat ororile nazismului. Cu toate astea, Germania a învățat să-și accepte istoria și, mai ales, să n-o repete! Și mai mult decât atât… să n-o ascundă.‎ Citeste mai mult

Comenteaza

Categorii: Jurnalul Florianei

Ţine-L, Doamne, secret!

Cassis_panoramaLisez ici la version en Francais!

„Ca să scrii tragedii, trebuie să le trăiești”, spune Bertrand Russell „În căutarea fericirii”. E valabil şi pentru feerii: trebuie să le trăieşti. Așa este Cassisul, un sat vechi de pescari, pe coasta de sud a Franței… o feerie. „Trăiesc”acest loc de câţiva ani şi l-am ținut secret, în ciuda generozității mele de-a vă împărtăşi locuri magnifice pe care am păşit. Parcă am vrut să-l țin doar al meu, într-o utopică iluzie că pot fi locuri pe hartă pe care să le deținem în mod exclusiv.

Cassisul pare despins din tablourile lui Paul Signac

Cassis_(quay)

L-am descoperit cu câţiva ani în urmă, într-o vacanţă cu prietenele mele, când pornisem pe urmele lui Van Gogh prin Arles şi când am străbătut Provence-ul prin toate lanurile lui lavandă, prin toate rândurile de vie şi am ajuns să-l vizitam pe Nostradamus la el acasă sau să ne plimbăm pe Pod du Gard, lângă Avignon sau prin Castelul Papilor din același oraș.

De atunci, mă reîntorc mereu la Cassis, deși este atât de mic încât îl poți descoperi într-o zi, însă dependenţa psihosomatică pe care ţi-o oferă acest mic sat „patronat” de sus, de un castel transformat în hotel cu cinci camere, este perpetuă.

Civilizația modernă n-a ajuns încă aici, casele sunt toate în stil provencal, cu maxim două-trei etaje, „Cadecorate” în culorile pastel de vernil sau lila ale obloanelor de la geamuri.

Portul este plin de bărci simple de pescari şi rareori câte un iaht al vreunui milionar rafinat care îşi dorește simplitatea unui loc în care Chanel, Vuitton, Gucci sau Brioni… n-au deschis boutique-uri de lux.

Iubesc Cassisul pentru că nu este încă descoperit, cucerit, „poluat” de ruși, de asiatici, de prost gust, de ostentație, de sclipici superficial.

Terasa vilei La Meduse

IMG_6352 (1)Şi mai iubesc locul paradisiac în care ne cazăm de fiecare dată, Vila La Meduse, în care sunt doar 5 camere pe terasa cărora cresc leandrii superbi şi înalți şi care, suspendată deasupra portului, oferă o vedere ireală. Când n-am găsit nicio cameră libera, ea era închiriată în totalitate fie de Naomi Campbell, fie de Adriana Karembeu, fie de vreun fost premier al Franței. Croissante franțuzești şi fructe pe terasă, acesta este începutul unei zile care poate culmina apoteotic cu cele mai bune moules alla provencale la Nino sau cu un peşte prins cu câteva ore în urmă la restaurantul A la table.terasa la meduse

Celebrul vin rose de Cassis va fi întotdeauna servit în carafe mari, transparente, pline cu gheaţă, iar undeva pe un ponton amenajat în port va fi un festival de Jazz sau o serată literară.

Restaurantul Nino din Cassis

csassis nino

Celebrele callanques, formațiuni din piatră, vechi peșteri, care din cauza eroziunilor apelor au căpătat diferite forme şi au născut mici golfuri în jurul lor, oferă un peisaj magnific de întoarcere în timp, din iahturi sau vase de agrement care organizează plimbări de două sau trei ore, pe tot parcursul zilei. Seamănă cumva cu fiordurile norvegiene. Din carierele de piatră ale Cassisului s-au construit postamentul Statuii Libertăţii din New York şi cheiurile unor porturi celebre precum Pireus, Port Said, Marsillia sau Alexandria.

Ţine-L, Doamne, secret!

IMG_1135 (2)Istoria spune că acest loc, încă secret pentru multă lume – Ţine-L Doamne așa! –, există încă din Paleolitic (aproximativ 27.000 i.e.n) şi câteva artefacte descoperite aici, precum monede şi obiecte din lut, par să ofere argumente că el a fost locuit şi de greci. Însă primele datări istorice provin din timpul romanilor, care au notat „Portul Carcisis” ca fiind pe ruta pe care a mers împăratul Antonius Pius.

În secolul al V-lea, Rene de Anjou i-a cedat Cassisul arhiepiscopului de Marsillia sub a cărui tutela s-a aflat până la Revoluția din 1789.

Atmosfera piețelor provencale organizate miercurea şi vinerea când fermierii şi artizanii locali vând brânzeturi de casă, ulei de măsline, fructe, săpun de lavandă sau ambră, rochii din in alb sau saculeţi brodați de mână cu lavandă, este un spectacol vizual şi olfactiv.

Mă reîntorc la Cassis pentru a patra oară în această vară. Uneori am zburat până la Nisa şi apoi am parcurs cei circa 200 de kilometri cu o mașină închiriată, alteori am zburat cu escală în Paris şi am aterizat la Marsillia şi de acolo am luat taxiul. Găsesc aici o pace şi o liniște, o atmosferă aproape indescriptibilă, pentru că flavour-ul zilelor şi serilor din acest mic port nu poate fi scris… ci doar trăit!

1024px-Cassis-Chateau

 

1 Comment

Categorii: Uncategorized

Garde-le, Mon Dieu, secret!

Cassis_panoramaPour écrire des tragédies, il faut d’abord les vivre”, écrivait Bertrand Russell dans “La conquête du bonheur”. C’est également valable pour les fééries: il faut les vivre. C’est le cas de Cassis, un vieux village de pêcheurs sur la côte sud de la France… une féerie. Je “vis” cet endroit depuis plusieurs années, et je l’ai gardé secret, malgré ma généreuse envie de partager avec vous les endroits magnifiques où mes pas m’ont portée. C’est comme si j’avais voulu le garder pour moi, en une sorte d’illusion utopique qu’un endroit situé sur la carte puisse nous appartenir de manière exclusive. Cassis_(quay)                                   Cassis semble a une peinture par Paul Signac

Je l’ai découvert il y a quelques années, lorsque, en vacances avec mes amies, nous avions suivi les traces de Van Gogh à travers Arles et arpenté les sentiers de la Provence, ses champs de lavande, ses vignobles, entre les visites chez Nostradamus et les ballades sur le pont du Gard près d’Avignon ou du côté du Château des Papes.
Depuis, je retourne toujours à Cassis, même si c’est tellement petit qu’on peut en faire le tour en un jour, mais la dépendance psychosomatique de ce petit village “géré” d’en haut, d’un château transformé en hôtel avec cinq chambres, ne s’estompe jamais.

La civilisation moderne n’a pas encore pénétré ici, les maisons sont toutes du style provençal, avec un maximum de deux à trois étages, “décorées” de couleurs pastel à la chaux, ou du lilasdes volets. Le port est rempli des bateaux simples des pêcheurs et très rarement, on aperçoit un yacht de millionnaire raffiné cherchant la simplicité d’un lieu où Chanel, Vuitton, Gucci ou Brioni n’ont pas pignon sur rue… J’aime Cassis parce qu’il n’est pas encore découvert, conquis, “pollué” par les Russes, les Asiatiques, le mauvais goût, l’ostentation, les superficielles paillettes…

La terrasse de Villa La Méduse
IMG_6352 (1)

Et j’aime l’endroit paradisiaque qui nous héberge à chaque fois, la Villa La Méduse, qui n’a que cinq chambres, avec une terrasse regorgeant d’oléandres magnifiquement élancés et qui, suspendue au-dessus du port, offre unpanorama presque irréel. Les fois où je n’ai pu trouver une chambre, c’est parce que la villa était intégralement louée soit par Naomi Campbell, soit par Adriana Karembeu, soit par quelque ex-Premier ministre de la France. Croissants et fruits sur la terrasse, c’est le début d’une journée qui peut culminer par une apothéose de moules “à la provençale” chez Nino ou quelque autre créature de la mer fraichement arrachée à l’océan dans le restaurant « A la table ».

Chambre d’hôtes “La Méduse” Cassis       terasa la meduse

Le célèbre rosé de Cassis sera toujours servi dans des grandes carafes transparentes, pleines de glace, et quelque part sur un ponton aménagé sur le port il y aura quelque  festival de jazz ou soirée littéraire. Les célèbres calanques, formations de pierres, d’anciennes cavernes lesquelles, en raison de l’érosion de l’eau ont pris différentes formes et donné naissance à des petites criques tout autour, offrent un magnifique paysage qui nous plonge dans le passé, du pont des yachts ou bateaux d’agrément qui organisent des balades de deux ou trois heures, tout au long de la journée.

La plus belle vue de Cassis

IMG_1135 (2)Un paysage qui n’est pas sans rappeler les fjords norvégiens. Des carrières de pierre de Cassis sont issus le piédestal de la Statue de la Liberté de New York et des quais de ports célèbres tels que Le Pirée, Port-Saïd, Marseille ou Alexandrie.

Le restaurant Nino

csassis nino
L’histoire raconte que l’occupation de cet endroit, encore secret pour beaucoup de monde – puisse-t-il le rester ! – remonte au Paléolithique (environ 27 000 ans av. J-C.), et certains artefacts trouvés ici, comme des pièces de monnaie et des objets en argile, semblent indiquer qu’il aurait été habité par les Grecs.
Mais les premières datations historiques remontent à l’époque romaine, qui ont consigné le “Port Carcisis” comme étant sur le chemin emprunté par l’empereur Antonin le Pieux.
Au XVème siècle, René d’Anjou a cédé Cassis à l’archevêque de Marseille, qui a conservé sa tutelle jusqu’à la Révolution de 1789.
L’atmosphère des marchés provençaux du mercredi et du vendredi, lorsque les agriculteurs et les artisans locaux vendent des fromages, de l’huile d’olive, des fruits, du savon à la lavande ou de l’ambre, des robes blanches ou des sacs de lavande brodés à la main, est une véritable explosion visuelle et olfactive.
Je retourne à Cassis pour la quatrième fois cet été. Parfois, je prends l’avion jusqu’à Nice et puis je parcours les quelques 200 kilomètres en voiture de location, d’autres fois je m’envole jusqu’à Marseille via Paris puis je complète le trajet en taxi. Je retrouve ici une paix et une tranquillité indescriptibles, parce que la saveur des jours et des nuits dans ce petit port ne peut être ni décrite ni écrite… mais seulement vécue !

1024px-Cassis-Chateau

Comenteaza

Categorii: Uncategorized

Iubirea, suprema forță a universului

L-am iubit pe Einstein pentru că i-am citit manuscrisul olograf al Teoriei Relativității la Muzeul Manuscriselor din Paris și pentru că a refuzat să fie președintele Israelului, recunoscându-și limitele diplomatice. Acum îl iubesc pentru că scrisoarea lui, publicată de curând de fiica sa… confirmă ceea ce am afirmat și eu în toți anii mei de existență publică: nimic nu poate fi mai puternic decât Iubirea! Și Dumnezeu îngenunchează în fața Iubirii pe care oamenii I-o arată… Iubirea este singurul infinit pe care îl putem cuprinde în noi și singura forță care ne pune aripi la mâini făcându-ne păsări din oameni. Cine n-a zburat… Este pentru ca n-a iubit, nu pentru că este om‎!

 

einstein

 

„Cand am propus teoria relativitatii, foarte putini oameni m-au inteles, iar ceea ce urmeaza sa destainui umanitatii acum, se va ciocni de neintelegerea si prejudecatile din aceasta lume.

Te rog sa pastrezi aceste scrisori atat timp cat este necesar, ani, decenii, pana cand societatea este suficient de avansata pentru a accepta ceea ce voi explica mai jos.

Exista o forta extrem de puternica, pentru care, cel putin pana in prezent, stiinta nu a gasit o explicatie formala. Este forta care include si guverneaza totul, este chiar in spatele oricarui fenomen care are loc in univers si inca nu a fost identificata de noi. Aceasta forta universala este IUBIREA.

Cand cercetatorii au investigat o teorie unificata a universului, au uitat cea mai puternica forta nevazuta. Iubirea este Lumina, care ii lumineaza pe cei ce o ofera si o primesc. Iubirea este gravitatie, deoarece ii face pe unii oameni sa se simta atrasi de altii. Iubirea e putere, deoarece multiplica tot ce avem mai bun si ofera umanitatii sansa de a nu pieri in propriul egoism orb. Iubirea expune si reveleaza. Pentru iubire noi traim si murim. Iubirea e Dumnezeu si Dumnezeu este Iubire.

Aceasta forta explica totul si ofera sens vietii. Aceasta este variabila pe care am ignorat-o de prea mult timp, poate pentru ca ne este frica de iubire deoarece este singura energie din univers pe care fiinta umana nu a invatat sa o controleze dupa vointa sa.

Pentru a evidentia iubirea, am creat o simpla subtituire in cea mai faimoasa ecuatie de-a mea. Daca in loc de E=mc2, acceptam ca energia pentru a vindeca intreaga lume poate fi obtinuta din multiplicarea iubirii cu viteza luminii la patrat, atunci ajungem la concluzia ca iubirea este cea mai puternica forta ce exista, deoarece nu are nici o limita.

Dupa esecul umanitatii in a utiliza si controla celelalte forte din univers, care pana la urma s-au intors impotriva noastra, este imperios sa ne hranim pe noi insine cu o alta forma de energie…

Daca vrem ca speciile noastre sa supravietuiasca, daca vrem sa descoperim sensul vietii, daca vrem sa salvam lumea si fiecare fiinta constienta ce traieste, atunci iubirea este unicul raspuns.

Probabil nu suntem inca pregatiti sa cream o bomba a iubirii, un mecanism destul de puternic pentru a distruge ura, egoismul si lacomia care devasteaza planeta.

Cu toate acestea, fiecare individ poarta cu sine un mic, dar puternic generator de iubire, a carui energie asteapta sa fie eliberata.

Cand o sa invatam sa oferim si sa primim aceasta energie universala, draga Lieserl, vom putea afirma ca iubirea invinge tot, ca poate transcende totul si orice, deoarece iubirea este chintesenta vietii.

Regret profund ca nu am fost capabil sa exprim ceea ce este in inima mea, care a batut in liniste pentru tine intreaga mea viata. Poate e prea tarziu pentru scuze, dar cum timpul e relativ, simt nevoia sa iti impartasesc ca Te Iubesc si datorita tie am ajuns la raspunsul suprem!

Tatal tau,

Albert Einstein”

7 Comments

Categorii: Jurnalul Florianei

Calanques de Cassis

Vin de ani de zile aici. N-am scris vreodată despre acest loc întrucât, din cel mai pur egoism turistic… am vrut să-l țin pentru mine. Faptul că este încă nedescoperit de români, de ruși, de ostentație, de Vuitton sau Chanel, ca să-și facă niște magazine aici, faptul că a rămas un vechi sat de pescari departe de lumea modernă… m-a făcut să-l iubesc iremediabil și să-l vizitez de câteva ori pe an…
Poze… pe Facebook!

 

Comenteaza

Categorii: Jurnalul Florianei

‎De ce tac… uneori…

tacere

1 Comment

Categorii: Jurnalul Florianei

Prinţesa plecată

Astăzi, prinţesa Diana ar fi împlinit 54 de ani. Cu vreo 10 zile în urmă am petrecut câteva minute în faţa monumentului ei funerar din Harrods şi m-am rugat la Catedrala St. Paul unde s-a căsatorit. Lumina şi bunătatea ei au rămas răspândite în lume şi nu există moment în care să nu mi amintesc sfâşierea pe care am simţit-o în dimineaţa în care am aflat că a murit. Retrăiesc şi acum, cu ochii memoriei, ceremonia înmormântării ei, revăd coroana aceea de crini albi pusă peste sicriul ei şi cei doi copii ai ei mergând în spatele cortegiului funerar.
Am fost unul dintre cele două miliarde de oameni care am privit “plecarea” ei din această lume. Sunt convinsă că şi Dincolo a rămas tot Prinţesă a inimilor cum era aici, printre noi…
body_3_5

Comenteaza

Categorii: Uncategorized

Templul unde religiile se întâlnesc

Reinaugurat sub semnul unităţii, solidarităţii şi cooperării între religii, Templul Coral, cel mai important lăcaș de cult mozaic din Bucureşti, a găzduit, pentru a doua oară în ultimii 25 de ani, vizita unui Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

 

Ethosul iudaic, fundament  al lumii moderne

În 2015 se împlinesc 150 de ani de la inaugurarea Templului Coral, una dintre cele mai mari sinagogi din ţară. Monumentul istoric, greu încercat de intoleranţa religioasă în ultimul secol, a devenit în timp un simbol al memoriei sociale a comunităţilor evreieşti din România, având o triplă vocaţie: loc de adunare, de învăţătură şi de rugăciune. Pentru a marca acest moment care a avut loc concomitent cu sărbătoarea Şavuot, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a organizat o dezbatere eveniment – „Decalogul – fundament al justiţiei” – la care au participat reprezentanţi de marcă ai elitei politice şi sociale din România.

media_143394850473765400

Printre invitaţi s-au regăsit Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Klaus Iohannis, preşedintele României, Victor Ponta, prim-ministrul României, Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constituţionale, Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor centrale ale statului, personalităţi ale vieţii politice, culturale, academice şi membri de seamă ai comunităţii evreieşti din ţara noastră. Punctul de referinţă în dezbaterea de la Templul Coral l-a reprezentat conştientizarea imensei moşteniri a învăţăturilor Decalogului, într-o lume din ce în ce mai confiscată de anomie, insecuritate şi vid moral. Invitaţii au subliniat rolul crucial pe care cele 10 porunci l-au jucat în creionarea omului modern, acestea fiind deopotrivă surse de inspiraţie şi pietre de temelie pentru unele dintre cele mai avansate Constituţii ale lumii, cum ar fi cea a Statelor Unite ale Americii. Evenimentul a fost cu atât mai important cu cât a avut loc de Șavuot sau „Sărbătoarea Săptămânilor”, când are loc celebrarea primirii de către poporul ales, pe Muntele Sinai, a Tablelor Legii pe care sunt înscrise poruncile divine. Şavuotul este, aşadar, o sărbătoare a începuturilor, a întemeierii, dar şi a bucuriei şi a recunoştinţei, motiv pentru care oficialii statului român prezenţi la eveniment au reiterat importanţa pe care comunitatea evreiască a avut-o de-a lungul timpului în dezvoltarea economică şi culturală a României.

 

Patriarhii Teoctist şi Daniel, la Templul Coral

TEMPLUL CORAL - DEZBATERE - DECALOGUL FUNDAMENT AL JUSTITIEI

O semnificaţie aparte a evenimentului rezidă în faptul că este pentru a doua oară în ultimii 25 de ani când un Patriarh român (Preafericitul Daniel) intră într-o sinagogă, prima dată având loc în 1991, când Patriarhul Teoctist a luat parte la inaugurarea monumentului comemorativ din faţa Templului Coral. De-a lungul celor 150 de ani de existenţă, doar trei Patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au călcat pragul sinagogii –  monument din Bucureşti: Patriarhul Justinian Marina, Patriarhul Teoctist şi, în 2015, Patriarhul Daniel. Pe lângă aceştia trei, lista personalităţilor găzduite de Templul Coral este una impresionantă: Moses Montefiore, Menachem Ussishkin, Zeev Jabotinski, Golda Meir, Menahem Begin, Yitzhak Shamir, Shimon Peres, Yitzhak Rabin, rabinii Shlomo Goren şi Israel Meir Lau, Elie Wiesel. De Templul Coral se leagă şi numele fostului preşedinte Ion Iliescu, acesta fiind primul şef de stat român care a intrat într-o sinagogă, în anul 1993. De altfel, preşedintelui Iliescu îi este atribuit, cel mai adesea, şi meritul repunerii în drepturi legitime a comunităţii evreieşti din România, fondând în 2003 Comisia internaţională pentru Studierea Holocaustului din ţara noastră.

 

Istoria unui centru  al credinţei iudaice

„Nava Amiral”, cum mai este cunoscut Templul Coral, este una dintre puţinele sinagogi din România care şi-au păstrat farmecul de secol XIX, cu toate că a fost greu încercată de pericole, fiind devastată şi incendiată în repetate rânduri, prima dată chiar în anul construcţiei sale, în 1866. Iniţiativa construirii templului i-a aparţinut lui Isaac Leib Weinberg, un evreu polonez din București, liderul organizației „Comunitatea Cultului Israelit Modern”. Acesta a propus construirea unei sinagogi mari și impresionante cum aveau marile capitale ale Europei – Viena sau Paris. Templul Coral este o replică a sinagogii Tempelgasse din Viena, cunoscută și ca Templul din cartierul Leopoldstadt, construită în perioada 1855-1858 după planurile arhitectului austriac Ludwig Förster. Mai mult, construcţia Templului Coral din Bucureşti are loc concomitent cu adoptarea primei Constituţii a statului român modern (1866), fiind o afirmare explicită a prezenţei durabile, a rafinamentului cultural pe care îl purta cu sine comunitatea evreiască din România, dar şi a angajamentului acesteia de a fi deopotrivă activă şi expresivă în spaţiul public.

 

Bijuteria arhitectonică  din inima Bucureştiului

Din anul 2004, Templul Coral este trecut pe lista monumentelor istorice din Bucureşti,  iar în anul 2007 au fost demarate lucrările de restaurare a sinagogii. Templul Coral are subsol, parter și două etaje. Fațada clădirii este fragmentată, fiind placată cu cărămizi în două culori. Portalul de intrare este în stil maur, fiind încununat de o arcadă în plin cintru cu lambrechin, iar în registrul superior se află decorațiuni cu rozete. Cornișa este bogat decorată și se termină la colțuri cu șase turnulețe pinaclu împodobite cu arce și colonete. Interiorul este împărțit în trei nave (nava centrală, acoperită de o boltă semicilindrică, și navele laterale – separate de arcade de nava centrală).

 

poza frumoassaaa

 

12,9 milioane lei a fost valoarea lucrărilor pentru restaurarea Templului Coral, din care 5 milioane de lei din surse proprii ale FCER, 5,7 milioane sprijin PMB-AMPT şi 1,6 milioane sprijin MC-SSC.

 

Doar 87 de sinagogi mai există astăzi pe teritoriul actual al României, faţă de cele câteva mii care funcţionau în perioada anterioară celui de-al doilea Război Mondial. Din totalul sinagogilor existente, 34 fac parte din patrimoniul naţional, fiind clasate ca monumente istorice, iar în prezent mai sunt în funcţiune 42 de sinagogi.

Comenteaza

Categorii: Uncategorized

Sophiuţa mea balerină

Duminică seară a dansat pe scena Teatrului de pe Lipscani, într-un spectacol de balet care a încununat eforturile unui an de muncă şi de exerciții. Era serioasă şi implicată de parcă era o mică Alina Cojocaru în devenire.
O iubesc…
IMG-20150614-WA000

Comenteaza

Categorii: Jurnalul Florianei

Ce să (mai) citim?

„Monografia SRI”, apărută de curând, pentru că redă drumul parcurs în cei 25 de ani de la înființarea sa.

Confruntată în egală măsură cu amenințări reale la adresa securității şi siguranței naționale, dar şi cu mituri  defavorabile zidite în conștiința publică, instituția Serviciului Român de Informații a învăţat că transparenţa este egală cu onestitatea profesională. Sigur, este dificilă această paradigmă de gândire pentru ofițerul de informații „condamnat”apriori să fie discret şi secret. Mai dificil este însă pentru publicul larg, pentru cetățeanul deseori lipsit de pregătirea specifică pe care o reclamă un asemenea domeniu şi care deseori devine victimă sigură a unor voci manipulatoare, să înţeleagă ca reperul temporal de 50 de ani stabilit pentru desecretizarea unor dosare secrete are ca rațiuni chiar viața însăşi a unor „actori” implicați şi că restricțiile de comunicare ale serviciilor de informații sunt parte importantă din reușita activității acestora.

coperta_3240_bigMonografia SRI – 25 de ani ridică misterul asupra unor succese operaționale şi a unor cazuri controversate, dar se concentrează pe „viața, nu pe faptele” acestei instituții. Este interesantă însă perspectiva din care „trăiesc”aceasta viaţă directorii, partenerii externi, oamenii salvați de SRI sau jurnaliștii care au săpat la temelia publică a acestui Serviciu. Luptele pe care le duc ofițerii de informații „se poartă prin înfruntarea minților”, iar „sacrificiile şi renunțările personale adăugate pentru idealul de-a construi o lume mai bună” rămân uneori aport anonim la un idealism admirabil. Din fericire, câteodată şi la liniștea noastră!

Comenteaza

Categorii: Jurnalul Florianei